Bernd Rosemeyer (1909-1938)

Bernd Rosemeyer (1909-1938)

Oooh, Bernd Rosemeyer… Cel mai rapid dintre toţi. Iar dacă i s-ar fi acordat doar încă puţin timp, cine ştie ce ar fi fost în stare să facă…” îşi începea în urmă cu 25 de ani relatarea Rene Dreyfus, unul din ultimii supravieţuitori ai Epocii de Aur a GP-urilor. În cea mai competitivă eră dintre toate, apariţia sa a răsturnat ierarhiiile. Tânărului motociclist nebun ce nu mai pilotase în viaţa lui o maşină de curse i s-a dat pe mână cea mai dificilă bestie din istoria motorsportului, înfricoşătorul Auto Union cu al său V16 montat central. În primul GP real la care a participat a desfiinţat pe ploaie reputaţia de Ringmeister a lui Caracciola şi numai un parbriz spart şi două bujii distruse i-au barat drumul către cea mai surprinzătoare victorie înregistrată vreodată. În primul sezon complet a luat titlul, lumea automobilistică fiind nevoită să îşi reconsidere criteriile. Apoi, în faţa celei mai puternice maşini de GP de până în 1982, Mercedes W125, a inventat cumva de fiecare dată nişte pilotaje miraculoase ce l-au făcut ulterior pe Jenks să considere că există un criteriu suprem de apreciere a unui driver – „the ability to tiger”, iar cel care i-a sugerat categoria nu are superiori. Să te impui pe Ring e din start o mare realizare, să o faci pe ploaie intră în rândul legendelor, dar să-i faci pe Nuvolari şi Caracciola să arate ca nişte pietoni pe o pistă inundată şi complet acoperită de ceaţă fugind de ei la o rată de peste 40 de secunde pe tur precum în Eifelrennen 1936, reprezintă o realizare nepământeană. Din acest moment aceasta a fost norma uzuala, şi ceea ce părea pentru toata lumea de neimaginat pentru el era doar rutină: victorie cu 4 minute avans pe Nordschleife în MP al Germaniei 1936 şi primul om care coboară sub 10min pe tur; un pole stabilit numai în pantaloni scurţi şi sandale la Pescara 1937, cu nu mai puţin de 24 de secunde mai rapid decât toţi; 4 minute recuperate pe Ring în 1937 cu frâne funcţionale doar la trei roţi; victorie scoasă din neant la Rhode Island 1937 într-o maşina ce părea „un porc pe acel Mickey Mouse track” şi lista ar putea continua. „Omul care în mod frecvent putea realiza imposibilul” în accepţiunea lui Nigel Roebuck a marcat publicul cu un ultim recital divin de simţ tactic neobişnuit, control al maşinii şi viteză pură fără pereche la Donington 1937, într-o maşină cu 120CP mai slabă decât atotputernicele Mercedes-uri ale lui Alfred Neuebauer, pentru ca la 28 ianuarie 1938 să se înalţe către stelele al căror stăpân fusese pentru doi ani şi jumătate. Până la urmă, „meteorii ard strălucitor, dar prea rapid” încheie Dreyfuss.

Palmares:

Campionate mondiale: 1 (campion european 1936)
Curse: 31
Victorii: 11
Pole position: 10