Formula 1: Rosberg caută dubla în Monaco

Formula 1: Rosberg caută dubla în Monaco

Într-un sezon în care pe grilă există momentan o singură echipă cu o clasă peste restul, în cadrul căreia se dispută și prestigiosul titlu al piloților, Marele Premiu al statului Monaco poate fi un punct de cotitură în care supremația Mercedes poate fi pusă la îndoială.

După cinci etape desfășurate din Campionatul Mondial, echipa germană conduce autoritar ambele clasamente, obținând victoria în toate cursele și clasări pe primele două poziții ale ambilor săi piloți în patru ocazii. Lewis Hamilton este omul de bătut la această oră în Formula 1, britanicul venind pe circuitul monegasc încrezător că poate obține a cincea victorie consecutivă. În spatele său însă, toată lumea vrea să îl doboare, începând cu coechipierul său.

Nico Rosberg a fost crescut de mic în Monte Carlo, iar anul trecut pe vremea aceasta, și-a realizat visul de a câștiga cursa lui „de casă.” Într-o mașină inferioară celei Red Bull, el a condus ostilitățile de la start până la final, obținând și pole-position-ul în ziua premergătoare cursei. „Pentru mine a fost o experiență cu totul specială, pentru că aici este casa mea, aici am crescut. Să câștig aici a fost extraordinar,” a spus acesta la conferința de presă de miercuri. „A câștiga cursa de la Monaco este provocarea cea mai mare. Este cea mai prestigioasă cursă, așa că a fost cu adevărat extraordinar.”

În privința competiției acerbe dintre el și Hamilton din fruntea clasamentului mondial, germanul încearcă să nu pară îngrijorat. Deși a cedat locul întâi în acest clasament în Spania, el rămâne cu picioarele pe pământ: „Sigur că aș prefera să fiu cel din față, dar este foarte strânsă bătălia și mai avem multe curse în sezon. Vreau să fiu concentrat pe weekendul de aici, pe care abia îl aștept, pentru că știu că am o mașină fantastică în acest moment și mă aștept ca ea să fie extrem de rapidă și aici, la Monaco.”

„Săgețile argintii” au fost într-adevăr cu o clasă peste mașinile competitoare în acest sezon, dar lucrurile se pot schimba odată cu etapa din această săptămână, după cum și Rosberg admite: „S-ar putea ca diferența să nu mai fie atât de clară în acest weekend. Trebuie să așteptăm să vedem dacă suntem, într-adevăr, cei mai rapizi.”

Piloții Red Bull sunt văzuți ca o adevărată amenințare pentru supremația Mercedes, și pe bună dreptate. Campionii mondiali en-titre au la dispoziție o mașină care este perfect modelată pentru circuitul lent din Principat, fiind considerată cea mai bună în navigarea printre curbele și obstacolele de pe străzile din Monte-Carlo. Lipsa unei viteze de top competitive a mașinii va putea fi trecută cu vederea în acest weekend, dat fiind că sectoarele de viteză nu există cu adevărat pe faimosul traseu urban.

Managerul echipei, Christian Horner, se declară optimist că echipa sa va putea să încurce mașinile rivalei: „Natura circuitului […] ne dă speranțe că vom putea să ne luptăm de la egal la egal cu Mercedes în acest weekend. Cu siguranță ei vor fi din nou puternici aici, ca întotdeauna, dar am avut o zi bună [joi în antrenamentele libere]. Piloții s-au acomodat cu circuitul și lucrează la setup, așa că a fost un start încurajator de weekend.”

Campionul mondial en-titre, Sebastian Vettel, a evidențiat de asemenea unicitatea circuitului monegasc și pericolele pe care le au piloții de înfruntat: „Monaco este unul din circuitele mele favorite, o provocare absolută,” a spus acesta. „Aici nu îți permiți să faci nici măcar o eroare, pentru că te trezești în zidurile de protecție. Nu se poate depăși aici decât odată cu asumarea unor riscuri extreme. […] În situația perfectă, vom avea niște calificări foarte bune și vom porni din față. Monaco a oferit echipei câteva amintiri foarte frumoase, în special când toți am ajuns să ne aruncăm în piscină la finalul cursei, sau când eu și Mark [Webber] am ajuns chiar în apele portului.” Într-adevăr, Red Bull a înregistrat trei victorii consecutive în cursele din perioada 2010-2012 în Principat, și speră că anul acesta poate să adauge încă un trofeu acestui palmares.

Ferrari este altă echipă care le suflă în ceafă celor de la Mercedes, iar acest lucru s-a putut vedea chiar la antrenamentele libere de joi, când Fernando Alonso a obținut cel mai rapid timp pe un tur de circuit în cea de-a doua sesiune. Cu un nou manager la cârmă, în persoana lui Marco Mattiacci, echipa italiană are o distanță considerabilă de recuperat în clasamentul constructorilor, iar aducerea câtor mai multe puncte este prioritară pentru ea. „Avem o idee destul de bună legată de problemele cu care ne confruntăm momentan și știm care sunt pașii pe care îi avem de urmat. Avem calități la echipă, oameni cu o gândire pozitivă, piloți buni, dar există o nevoie evidentă de îmbunătățire,” a declarat chiar Mattiacci.

Pilotul numărul unu al „căluțului cabrat”, Fernando Alonso, este dispus să lupte pentru orice punct pus în joc: „Mercedes are titlul în mâinile sale, având un avantaj mare, dar situația nu este diferită față de ce se vede în alte sporturi și în motorsport de-a lungul anilor. Putem să ne luptăm. Avem nevoie de un weekend bun și de acumularea unor puncte importante.”

Fostul coechipier al lui Alonso de la Ferrari, Felipe Massa, are un sezon greu în față, fiind depășit constant de mai tânărul său coleg, finlandezul Valtteri Bottas. Aflat pe locul 7 în clasamentul piloților, Bottas este unul dintre puținii piloți care nu au concurat pe traseul din Monaco niciodată înainte de venirea sa în Formula 1, anul trecut. Experiența acumulată în tot acest timp l-a ajutat pe pilotul Williams, care dă semne că se poate lupta pentru un loc în primii cinci la fiecare cursă. „Cunosc circuitul foarte bine acum și va fi mult mai ușor să abordez weekendul de data aceasta. Cu siguranță sunt încrezător și chiar cred că ne putem lupta pentru a obține niște puncte bune aici,” a declarat Bottas.

Pe lângă Williams, și echipa Force India este una din revelațiile sezonului,  Sergio Perez plasându-se pe podium în Bahrain, în vreme ce Nico Hulkenberg este unul dintre cei mai constanți piloți ai anului, ocupând locul al 6-lea în clasamentul individual. Cele două echipe speră să continue pe panta ascendentă pe care sunt, prevestind astfel o bătălie interesantă și în spatele principalelor candidate la victorie. Interesant va fi de urmărit și ce va face Lotus, echipa britanică fiind și ea în revenire de formă, Romain Grosjean aducând primele lor puncte în Spania.

La capătul opus al dezvoltării mașinii îi putem găsi pe cei de la McLaren, care după un început bun de sezon în care au obținut un podium în Australia, au înregistrat rezultate deloc satisfăcătoare în ultimele trei curse, necâștigând nici un punct. Sauber, Marussia și Caterham sunt echipele fără punct după primele cinci curse ale sezonului, și este de așteptat ca ele să se dueleze pentru titlul de „cei mai buni dintre cei rămași” și la Monaco.

Acestea fiind spuse, Lewis Hamilton va fi totuși principalul candidat la victorie din nou, iar acesta se declară copleșit de poziția în care se află, spunând: „Ultimele curse au fost pur și simplu incredibile. Sincer, nu aș fi crezut că voi câștiga vreodată patru Mari Premii la rând în carieră, și mi-ar plăcea enorm să continui acest parcurs aici. […] Mașina a fost puternică la toate cursele până acum, și sunt sigur că va fi la fel la Monaco, așa că ar trebui să avem parte de un weekend interesant.”

„Am avut parte de câteva săptămâni aglomerate, atât pe circuit, cât și în afara lui, dar sunt mulțumit că revin în mașină, și ce loc minunat de a reveni! Circuitul de la Monaco este incredibil de pilotat și orice pilot va spune că este cursa pe care vrea să o câștige. Atâtea nume mari au devenit legende pe acest traseu. E o onoare să lupt pentru un loc alături de ei și o șansă reală de a-mi testa abilitățile din spatele volanului,” a mai declarat englezul.

Într-adevăr, dacă Hamilton câștigă duminică, el va deveni doar al șaptelea om care câștigă cinci sau mai multe curse consecutive în același sezon, alăturându-se unor nume ca Jack Brabham, Nigel Mansell, Jim Clark, Alberto Ascari, Michael Schumacher sau Sebastian Vettel.

 

Sursă foto: twitter.com