Marquez, rege la Mugello

Marc Marquez scrie din nou istorie, weekend-ul italian fiind un altul în care tânărul de 21 de ani își lasă numele pe buzele tuturor celor pasionați de motociclism. Dacă ar fi să alegem un nume regal acestui tânăr senzațional, mai ales după cursa de astăzi, acesta cu siguranță ar fi Marc al VI-lea.

Mugello, un circuit care a adunat atâtea file din povestea sportului pe două roți, s-a gândit și anul acesta să ne lase fără glas pentru câteva ore, oferindu-ne un regal motociclistic de înaltă ținută. De altfel, întregul weekend a fost unul plin de rezultate frumoase, de antrenamente și calificări spectaculoase, vremea jucând la un moment dat un rol important, mai ales vineri după-amiază.

De dimineață, toți ochii pasionaților de motociclism se avântau în jurul unor date foarte importante. Cursa de la Mugello era o bornă istorică pentru probabil cel mai iubit motociclist în activitate, legendarul rider italian al echipei de uzină Yamaha, Valentino Rossi, care cu ocazia etapei de casă se afla în fața startului cu numărul 300 în campionatul mondial de motociclism viteză. În rest, publicul aștepta să vadă dacă Marquez va reuși sau nu să continue seria foarte bună din acest sezon, mai ales după pole-ul obținut în calificările de sâmbătă, fără nici cea mai mică emoție.

Moto 3

Startul clasei mici se dă la ora 11, ora locală, și avea să-l aibă în postura de pole sitter pe spaniolul Alex Rins care pornea ca mare favorit în a obține victoria de etapă. La start însă, Rins greșește și pierde câteva poziții, cel care a anticipat startul cel mai bine fiind Alex Marquez, fratele lui Marc. La finele primului tur, ordinea pe circuit era următoarea: Alex Marquez, cu un start fulminant se plasează pe primul loc, Fenati pe doi, Rins – care a făcut o serie de depășiri, reintră în cărțile victoriei fiind pe 3. Topul primilor cinci este completat de Jack Miller și Jakub Kornfeil. O surpriză neplăcută vine două tururi mai târziu pentru Efren Vazquez care este semnalizat de la boxe cu un ride through pentru start furat. Șansele spaniolului la victorie dispar, cursa italiană fiind un episod peste care va trebui să treacă cât se poate de repede. Un tur mai târziu, Jakub Kornfeil este luat în primire de Niccolo Antonelli, ambii fiind nevoiți să abandoneze. La jumătatea cursei, după o serie întreagă de depășiri pentru prima poziție, situația în clasament arăta astfel: Alex Marquez era în continuare în fruntea cursei, urmat de Rins, Bastianini, Fenati si Jack Miller. Singura mare surpriză era poziția extraordinară a lui Enea Bastianini, care pornise de pe 16 în cursă dar încet și sigur a urcat până în față, fiind în anumite momente liderul cursei. De altfel, cu trei tururi înainte de final, situația primilor cinci avea să fie aproape identică cu cea de la jumătatea cursei, Marquez, Rins, Miller, Fenati și Bastianini, ocupând acele poziții.

Moto3

În ultimul tur, tensiunea va atinge cote alarmante. Cu o încercare demnă de un kamikaze, Jack Miller greșește și îi pune la pământ cu el pe Alex Marquez și pe Enea Bastianini, surpriza plăcută a etapei. Până la final, lupta e acerbă, fiind nevoie de photo finish pentru a stabili ordinea primilor 3. În fine, cel care se impune e Romano Fenati, italianul aflat la probabil cea mai importantă victorie din cariera lui, cea în fața propriilor suporteri. Alex Rins și Isaac Vinales sosesc exact în aceeași miime, la 0,01s de învingător, vărul lui Maverick primind clasarea pe locul secund în virtutea celui mai rapid tur în cursă (așa cum se mai întâmplase la Sachsenring în 2011, cu Faubel și Zarco venind simultan la sosire). În clasamentul general al categoriei Moto 3, șefia clasamentului trece acum în subordinea lui Romano Fenati, care, prin prisma acestui succes de la Mugello ia un avans considerabil în lupta pentru titlul mondial în fața australianului Jack Miller.

Moto 2

Cursa clasei intermediare nu a fost la nivelul spectacolului celei de la Moto 3, fiind mai degrabă o luptă fratricidă, între Esteve Rabat și Luis Salom, cei doi spanioli având un duel interesant dar tranșat cu o lejeritate debordantă de Rabat, care se impune fără prea mari emoții. Spaniolul își fortifică șefia clasamentului general în fața unui Mika Kallio care astăzi a făcut o cursă anostă, ocupând doar poziția a șasea. Într-o cursă destul de anostă și lipsită de evenimente importante, am putut remarca doar căzăturile din startul cursei ale lui Josh Herrin, în turul doi și Thomas Luthi, în turul patru. De altfel, pentru elvețianul campion mondial al categoriei 125 cc în 2005 acest debut de sezon nu este prea fericit, deși era văzut ca favorit la obținerea titlului mondial la începutul anului. Un alt rider care a dezamăgit a fost Maverick Vinales, el ocupând un șters loc 9 care însă îl menține pe locul 3 în clasamentul general în fața celor doi pretendenți reali pentru titlul mondial al clasei, spaniolul Esteve Rabat și finlandezul Mika Kallio.

moto2

Moto GP

Ora locală 14 avea să semnaleze o nouă pagină de istorie pentru ceea ce reprezintă Valentino Rossi în istoria Campionatului Mondial. În 1996, viitorul Doctor debuta în motomondialul de viteză, la acum defuncta clasă 125 cc. După 299 de curse, 187 de podiumuri, 9 titluri mondiale și un start de sezon foarte bun, Valentino Rossi se afla acum într-o postură nu tocmai plăcută. În calficările de sâmbătă a obținut doar al 10-lea rezultat, având un handicap serios de recuperat, dar, în stilul său caracteristic, Rossi era așteptat să facă din nou o minune, să scoată iepurele din joben și să prindă măcar ultima treaptă a podiumului, pentru a le da zecilor de mii de tifosi italieni motive de sărbătoare la acest moment aniversar. Pe de altă parte, cealaltă jumătate a taberei Yamaha, prin dublul campion mondial, Jorge Lorenzo, avea toate motivele să spere la un rezultat pozitiv, mai ales după locul 3 obținut în calificări. Surpriza cea mai mare și evident semnul de întrebare era Andrea Iannone. Tânărul italian, concurent al echipei Pramac Ducati, a oprit cronometrul suficient de bine pentru a avea al doilea loc pe grila de start după Marc Marquez. Tânărul fenomen spaniol, înzestrat cu o Honda foarte bine pusă la punct, dominase copios cam toate sesiunile de antrenamente și se afla în pole. Întrebarea de pe buzele tuturor era acum dacă va reuși Marc să-și păstreze coroană neatinsă în 2014 la finele acestei curse.

Startul a fost unul foarte reușit pentru Andrea Iannone și Jorge Lorenzo, Marquez căzând pe 5. Ordinea la ieșirea din primul viraj: Iannone, Lorenzo, Pedrosa, Dovizioso, Marquez. Încet dar sigur, Marc Marquez recuperează poziție după poziție. În fruntea cursei, Lorenzo îl depășește pe Iannone și se pare că ia un avans liniștitor. Nimic mai fals. Odată ajuns în spatele lui Jorge Lorenzo, baby face-ul Marquez începe să-și folosească instinctele de killer cu sânge rece, ridicând tempo-ul cursei și apropiindu-se vertiginos de conaționalul său de la Yamaha. Alte evenimente notabile de pe circuit sunt căzătura lui Bradley Smith și acroșajul spectaculos dintre Cal Crutchlow și Stefan Bradl, care e la a doua căzătură urâtă în acest weekend, dar și căzătura lui Hector Barbera din turul 8.

motoGp-2

În față, ritmul cursei se stabilizează, Marc Marquez și Jorge Lorenzo tatonându-se reciproc. Mai tânărul spaniol are avantajul de a putea observa cu acuratețe stilul de pilotaj al lui Lorenzo și a decide când să atace. Ultimele 7 tururi aveau să reprezinte tot ceea ce putem numi spectacol de cea mai înaltă ținută. La finele turului 13, Marquez se lansează pe linia de start-sosire într-o depășire, beneficiind de efectul aspirației și de viteza de vârf superioară a motocicletei Honda. Ceea ce părea manevra decisivă și punctul care va pune capăt cursei avea să fie doar preambulul unei dispute care ar putea intra cu lejeritate în elitista listă a curselor clasice. Cu depășiri la limită, cei doi fiind aproape de acroșaj de mai multe ori, Marquez riscă totul la intrarea în ultimul tur și cu o manevră nerecomandată celor slabi de înger trece de Lorenzo, ridicând asistența în picioare. Pe tot parcursul ultimului tur, Lorenzo încearcă aproape cu disperare să găsească breșe defensive în pilotajul lui Marc Marquez. În cele din urmă se recunoaște învins. Marquez câștigă la Mugello după un duel incredibil cu Jorge Lorenzo, locul al treilea revenindu-i lui Valentino Rossi, venit după o cursă de recuperare nemaipomenită care include și o depășire asupra lui Iannone pentru ultima treaptă a podiumului.

Marc Marquez

După o astfel de cursă, ce mai rămâne de zis? O luptă a titanilor, a ultimilor doi campioni mondiali aflați în activitate, cursa de la Mugello are mari șanse să intre în galeria selectă a curselor clasice, acolo unde am putea discuta de un Silverstone 79, Australia și Spania 96, Brno 98, Donington 2000 sau Barcelona 2009. Totuși, la finele zilei, riscul pe care Marc Marquez și l-a asumat la intrarea în ultimul tur a fost premiat cu o nouă victorie, povața fiind una cu un aer poate ușor idealist: dacă nu riști, nici nu câștigi.

1. M. Marquez (Repsol Honda) 41:38.254
2. J. Lorenzo (Yamaha) +0.121
3. V. Rossi (Yamaha) +2.688     +2.567
4. D. Pedrosa (Repsol Honda) +14.046
5. P. Espargaro (Tech 3) +15.603
6. A. Dovizioso (Ducati) +17.042
7. A. Iannone (Pramac) +17.129
8. A. Bautista (Gresini) +27.407
9. A. Espargaro (Forward) +41.886
10.Y. Hernandez (Pramac) +45.212

Rezultate complete la toate clasele, aici.

Sursă imagini: motogp.com


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

0 comments