11 iulie 1971: Epitaf pentru Pedro Rodriguez

11 iulie 1971: Epitaf pentru Pedro Rodriguez

Unii oameni pot ridica sute de kilograme, alții pot atinge stelele cu mintea. Însă doar o mână de aleși își biciuiesc mașinile pe pistă udă așa cum restul respiră. Pedro era unul dintre acei aleși. Talentul său nu s-a reflectat în Formula 1, unde o serie de mașini mai puțin performante au ascuns îndemânarea mexicanului. Dar într-un Porsche 917, Pedro Rodriguez s-a aventurat acolo unde doar Rosemeyer și Senna au mai fost.

Hermanos Rodriguez

Mânați de pasiune și talent, frații Riccardo și Pedro Rodriguez au profitat de banii tatălui lor pentru a intra pe scena motorsportului. În 1960 au participat ambii la Le Mans în mașini Ferrari, Riccardo aproape câștigând evenimentul. Riccardo avea să devină un fenomen, pilotând pentru Ferrari în Formula 1 la doar 19 ani, până la moartea sa fulgerătoare din 1962. Decesul fratelui său într-o mașină de curse avea să-și pună amprenta asupra lui Pedro, care își arătase talentul mai lent. Chiar și așa, continuă să piloteze, devenind o figură cunoscută în cercurile motoriștilor europeni. Nici o serie nu era de aruncat pentru Pedro: avea roți și volan? Era bună de turat. Mexicanul devine un fatalist, convins că finalul său va veni atunci când îi este dat, indiferent de poziția în care se află: în pat, la volan, într-o biserică. Și-a atras antipatia lui Jackie Stewart pentru indiferența cu care privea siguranța piloților și poate și a altora, fiind o fire retrasă, care nu se amesteca cu ceilalți piloți, având șofer personal pentru modelul său clasic de Bentley (traficul de pe șosele i se părea periculos), purtând o pălărie englezească de vânător și scoțând de te miri unde sosul tabasco la mesele celor mai selecte restaurante. Dar când intra în mașină, nimic nu conta în afara victoriei. Circulă o serie de anecdote în lumea motorsportului, precum cea în care, cu o mașină cu probleme tehnice a reușit pole-ul la Le Mans în 3’13” cu o viteză de 404km/h pe linia dreaptă Hunaudieres, sau cea în care îl înlocuiește pe un Jackie Oliver care tocmai vomitase în mașină, fără nici cea mai mică ezitare și câștigă cursa. Ambele în celebra „fabrică de văduve”, modelul Porsche 917, mașina sa de referință.

La Nuremberg, pe 11 iulie 1971, se disputa o etapă a campionatului Interserie, pentru mașini de Grupa 7, echivalentul european al Can-Am. Organizatorii evenimentului au făcut totul posibil pentru a-l atrage pe Rodriguez, campionul în exercițiu al Campionatului de Anduranță, unde spulberase echipele Ferrari și Alfa în al său Porsche 917 pregătit de John Wyre Automotive. Numele său ar fi adus o vânzare nemaipomenită de bilete. Fără succes, au apelat la Herbert Müller, care deținea 2 Ferrari 512 cumpărate de la Steve McQueen. Acesta l-a apelat pe Rodriguez, care tocmai urma să aibă un weekend liber după eșecul echipei BRM în a-i pregăti mașina pentru o cursă de Can-Am. Müller și Rodriguez se cunoșteau din anul anterior, când pilotaseră împreună la Targa Florio. Mexicanul a acceptat participarea într-unul din Ferrari-urile elvețianului, contra unei sume de bani, conștient de importanța numelui său în creșterea numărului de spectatori.

Ajuns de unul singur la Norisring, Pedro se aruncă la volanul mașinii Ferrari, declarând după antrenamente: „Să vedem cine mă poate învinge în mașina asta.” Circuitul german era compus din linii drepte de mare viteză, legate între ele prin șicane de foarte mică viteză, de doar 3940 m. Toate acestea în jurul tribunelor de unde Hitler obișnuia să își țină discursurile în fața a mii de oameni. Rivalii săi pentru această cursă erau obișnuiții pe care îi învingea în anduranță: Leo Kinnunen (Porsche 917 Spyder), Herbert Müller (în celălalt 512M), Peter Gethin (McLaren M8E), Chris Craft (McLaren M8E), Jo Bonnier (Lola T220), George Loos (McLaren M8E), Teddy Pilette (McLaren M8E). Vestea participării lui Rodriguez aruncă în aer vânzarea de bilete, cei 5000 de dolari ceruți de Rodriguez strângându-se rapid. Pedro avea să declare la cină: „Păcat că nu va ploua. Ploaia face pilotajul mai distractiv dar și mai periculos.

Rodriguez Ferrari

Dimineața, Rodriguez îi trimite o telegramă tatălui său: „Alerg azi la Nuremberg. Sun după cursă.” Cursa urma să se desfășoare în 2 heat-uri de 100 de mile, anulând nevoia de pitstop-uri. Planul lui Rodriguez era să preia conducerea și să câștige. O discuție prietenească cu Kinnunen, cel mai bun rival al său, hotărăște ca cel de pe locul 2 să plătească pentru cină. 100 de mile însemnau 41 de tururi, dar viteza cu care mergea Rodriguez îl vede ajungând piloții întârziați încă din turul 5.

În turul 11 Rodriguez conducea cursa urmat de Kinnunen și Craft. Apropiindu-se de virajele S din mijlocul circuitului, în dreptul lui Kurt Hild, Ferrari-ul mexicanului virează brusc spre dreapta și lovește bariera, fiind apoi catapultat în mijlocul pistei unde ia foc. Kurt Hild povestește: „L-am văzut apropiindu-se și am degajat în dreapta, ca să-i permit să mă depășească. Eram la vreo 400 de metri înainte de locul accidentului. Mergeam cu 220 km/h și în momentul accidentului mă aflam la vreo 120 de metri în urma lui.” Asta nu a oprit presa flămândă de senzațional, care a aruncat vina asupra lui Hild, distrugându-i practic acestuia cariera. Chiar și astăzi, majoritatea cititorilor trăiesc cu impresia că Hild a avut de a face cu accidentul lui Rodriguez.

Rodriguez accident

S-a încercat scoaterea lui Rodriguez din epavă în timp ce se stingea incendiul, dar temperatura era prea mare, și în plină vară continentală comisarii erau îmbrăcați în haine ușoare – era în vremurile în care nu se punea încă mare preț pe siguranță. Pe de altă parte, Pedro era probabil mort în urma rănilor interne și a fracturilor provocate de lovirea barierei înainte de incendiu, de la o viteză de peste 240 km/h. Kinnunen, oprit în dreptul accidentului s-a apropiat de epava în flăcări apoi s-a îndepărtat când a realizat că nu mai e nimic de făcut. În 2 minute, incendiul era stins, eforturile comisarilor făcând diferența. Inima lui Rodriguez este readusă la viață de 3 ori în drum spre spital, însă a patra intervenție de resuscitare eșuează.

Știrea morții pilotului mexican ajunge în ziarele vremii. La sosirea în Mexic, sicriul lui este întâmpinat de sute de mii de oameni care îl conduc pe ultimul drum, fiind depus alături de fratele său, Riccardo.

Rodriguez funeral

Multe s-ar putea spune și despre cauza accidentului. Cea mai probabilă cauză este un eșec al mașinii pe care o pilota, fie pierderea unei roți, fie distrugerea suspensiei. Mașina Ferrari era un model 512S folosit de Steve McQueen la filmarea filmului Le Mans, cumpărat apoi de Herbert Müller și convertit la specificația M prin diverse adăugiri. Deși alergase în doar 5 curse, mașina avea multe piese refolosite.

În octombrie, „rivalul” lui Rodriguez, cel cu care se luptase de atâtea ori pe pistă, ambii în mașinile Porsche ale echipei Gulf/Wyer – Jo Siffert, avea să moară într-o altă cursă fără miză, la Brands Hatch, la volanul unui BRM. Îi cedase suspensia și nu s-a putut elibera din mașina în flăcări. Don Radbruch, pilot și promotor al motorsportului în Statele Unite avea să declare ani mai târziu: „Oricît de trist ar fi, fatalitatea face parte din istoria curselor.

Surse imagini: forums.autosport.com, ferrarichat.com