Legende ale Nordschleife: Rosemeyer

Legende ale Nordschleife: Rosemeyer

Bernd Rosemeyer

Palmares: 3 victorii; cea mai bună cursă: MP al Germaniei 1936.

La trialul organizat de Auto Union în toamna lui 1934, tânărul motociclist Bernd Rosemeyer nu a impresionat profund, fiind surclasat de Paul Pietsch. Dar a fost singura dată când cineva i-a luat fața pe circuitul regilor volanului. De la prima participare, la Eifelrennen 1935, când a uimit lumea automobilistică și până la monumentala cursă de recuperare de la MP al Germaniei 1937, Bernd Rosemeyer a fost stăpânul absolut al Ring-ului. Niciun alt pilot nu a fost atât de dominant aici și numai problemele tehnice au făcut ca în dreptul său să fie trecute doar 3 victorii. Prima victorie, cea din Eifelrennen 1936 rămâne și cea mai mare obținută vreodată de un pilot pe Nordschleiffe.

Să trecem în revistă concis realizările celui mai rapid pilot din istoria automobilsmului pe pista germană:

1935, Eifelrennen: pornit din linia a patra, aflat la numai al doilea GP din carieră, Bernd face o cursă de așteptare, conform indicațiilor șefilor de la Auto Union, fiind numai al patrulea pilot al echipei. Apoi, i se indică de la boxe să atace. Avea 66 de secunde în urma liderului în turul 5, dar în turul 6 diferenţa scade la 43, iar în următorul preia conducerea de la Caracciola. Cu numai 14 cilindri funcţionali, parbrizul spart şi fără ochelari şi cască, este prins şi depăşit cu 400 m înainte de final de mult mai experimentatul său conaţional, dar impresia lăsată uluise lumea automobilistică.

1935, MP al Germaniei: pornit abia al 12-lea, în urma tragerii la sorți a pozițiilor de start, de data aceasta i se dă permisunea să atace de la început. În turul doi era deja în poziția secundă, apoi liderul Caracciola e imediat prins. După care urmează uzualele intrări la standuri. Această cursă este cunoscută pentru extraordinara performanță a lui Nuvolari, dar majoritatea uită că Rosemeyer îl urmărise pe italian prin pluton, la o rată ce în scurt timp l-ar fi propulsat în poziția de lider. Apoi, problemele la sistemul de alimentare i-au ruinat cursa. Cu toate acestea, era clar cine devenise idoulul tribunelor.

1936, Eifelrennen: Aceasta este cursa care i-a cimentat legenda. Desfășurată pe pistă udă, întrecerea a fost condusă la început de „Regenmeister” Caracciola, cu Bernd tăindu-și drum prin pluton. În turul patru, Rudi este ajuns și depășit, iar în turul 6 ajunge în spatele noului lider, Nuvolari. Este momentul în care o ceață deasă acoperă circuitul, vizibilitatea ajungând în multe locuri la 20m. Și toată lumea încetinește, cu excepția lui Rosemeyer, care într-un stil cum Iadul Verde nu mai văzuse și nici nu va mai vedea vreodată, pornește în cea mai nebună cavalcadă văzută aici. Tânărul pilot Auto Union pune astfel între el și Nuvolari 42 de secunde în turul 8, încă 48 de secunde în turul următor și încă alte 33 de secunde în turul 10, cel mai rapid tur al său în condiții de ceață și ploaie fiind mai bun decât cel mai rapid tur al lui Nuvolari obținut în condiții de vizibilitate normale! Aceasta este pe scurt povestea celei mai uimitoare performante din analele Ringului.

Rosemeyer apare subit din ceaţă, cu motorul urlând în sarcină maximă, îndreptându-se cu o viteză extraordinară către virajul Sudkehre, devenit invizibil, apoi dispare în ceaţă ca un fulger. Apoi, în urma sa, trece şi Nuvolari, dar nici pe departe atât de repede. Trebuie să fi fost un pilotaj de un pericol uimitor, să te strecori cu o asemenea viteză printre norii de ceaţă ce acoperiseră munţii… Astfel îşi câştigă Rosemeyer supranumele de „Nebelmeister”, în numai două tururi lăsându-l în urmă pe Nuvolari cu 1 minut şi 40 de secunde! Cu siguranţă a reuşit să conducă prin ceaţă cu o viteză mult mai mare decât am crezut că este omeneşte posibil. Este incredibil cum s-a desprins de Nuvolari, chiar și în ultimul tur, când ceaţa începuse să se ridice. Nuvolari alergase în şase GP-uri la Nurburgring şi ştia perfect circuitul, dar pur şi simplu n-a putut să stea lângă Rosemeyer”, scrie admirabilul Rodney Walkereley in „The Motor”.

1936, MP al Germaniei: o performanță a la Jimmy Clark am spune. Plecat din linia a treia, preia conducerea în turul doi, stabilind în proces și primul record al pistei sub 10 minute. La finele turului următor are 20 de secunde avans, 10 tururi mai târziu ecartul crește la 2 minute și jumătate, pentru ca la finalul întrecerii, diferența dintre el și locul al doilea să fie de 4 minute! Pur și simplu a părut de pe alta planetă.

1937, Eifelrennen: de data asta Bernd are de înfruntat cea mai puternică mașină a erei interbelice, Mercedes W125, cu al său 8 în linie de 5.6l și 646 CP. Această cifră va mai fi atinsă abia la începutul anilor 80 în F1! Asta cu un Auto Union de numai 520 CP și având carențe majore la ținuta de drum. Și s-a văzut la start, când, deși plecat din pole, tânărul diavol e depășit rapid de Caracciola. După o luptă formidabilă presărată cu depășiri numeroase (Caracciola trecea fluierând pe liniile drepte, Rosemeyer făcând minuni în viraje într-un mod rămas încă nedescifrat), în turul al treilea Nebelmeister pune stăpânire pe cursă și fuge de pluton. În turul 6 are deja 45 de secunde avans, pentru a încheia cursa la aproape un minut în fața fostului rege. Este ultima sa victorie aici, dar nu și ultimul recital. Căci MP al Germaniei desfășurat pe 25 iulie 1937 este considerat chiar de el drept cel mai reușsit GP din carieră.

1937, MP al Germaniei: cu un pole fabulos, primul sub 9’50 pe Ring (9’46″2, cu 6 secunde sub timpul lui Lang și 18 sub al lui Karatsch), cel mai dezinvolt pilot al istoriei își începe ultimul periplu. La start, aceeași problemă: Mercedes-urile pleacă clar mai bine, dar după câteva viraje Rosemeyer urcă pe poziția fruntașă. Are 9 secunde în fata tuturor la finele turului doi, apoi mai pune încă 11 în turul următor.

Apoi însă, dezastrul lovește, și în Sudkehre, butucul roții spate dreapta se dezintegrează și pilotul ajunge la boxe cu anvelopele ferfeniță și numai în 3 roți, la jumătate de minut după ce Lang și Caracciola trecuseră de standuri. O eternitate de 3min 33sec le ia mecanicilor să îi schimbe roțile, apoi Bernd începe poate cea mai fantastică cursă de recuperare din istorie. Și asta împotriva a ceea ce venerabilul Jenks considera cea mai bună mașina de GP din toate timpurile. Căzut pe locul 10, la 4 minute și jumătate în spatele liderilor, începe să-și croiască drum prin pluton. În turul 6 este pe 8, apoi Kautz, Hasse și Farina sunt înșirați într-un ritm diabolic. În turul 13 este pe 4 la 30 de secunde de Nuvolari, dar în turul următor e pe 3 cu 7 secunde în fața mantovanului.

O urmărire disperată a lui Brauchitsch, aflat pe locul secund, face mașina să fie aruncată în cele mai imposibile și ridicole unghiuri, măturând aproape pista. În a 20-a buclă e la 80 de secunde de „Pechvogel”, însă în ultimul tur taie acest ecart până la numai 15 secunde. Incredibil, cel mai lent tur al său fusese de 10’03”, cel mai rapid 9’53”. Niciun alt pilot nu a putut coborî sub 10’03”! Total nemulțumit că a pierdut o cursă care trebuia să fie a sa, este calmat de Elly și de urletele mulțimii in delir. „Caracciola câștigase cursa,” comentează Chris Nixon, însă uralele tribunelor și chiar ale oficialilor s-au îndreptat către Rosemeyer”.

A fost ultima dată când i s-a dat onorul aici. Căci la 28 ianuarie 1938, cea mai uluitoare carieră din istoria curselor de GP se încheia tragic. Cel mai mare dintre regii Ringului a fost și cel mai iubit. După 1937, tribunele gigantice de pe Nordschleife și-au pierdut suflul.