Categories: Moto2Moto3MotoGP

Moto Indianapolis: 10 din 10 pentru fenomenul Marquez

Indianapolis a pavat calea pentru încă o victorie a riderului spaniol Marc Marquez, Jorge Lorenzo neavând resursele necesare pentru a-l încurca pe liderul clasamentului. Valentino Rossi s-a consolat cu un nou record de puncte, iar spectacolul a fost asigurat, ca de obicei, de clasa mezină.

MotoGP

După inevitabilul moment jenant cu tematică patriotic-militară, fanii motociclismului au avut vreo cinci minute să servească o lămâie înainte de a vedea un nou episod al luptei lui Marquez cu recordurile. Pe prima linie se alinia câte un prototip al fiecărei uzine: Honda #93, Ducati #4 și Yamaha #99, cu Rossi (P5) și Pedrosa (P8) ceva mai în spate. Valentino a avut un start atipic, fiind primul lider al întrecerii. Andrea Dovizioso s-a ținut în plasa conaționalului său, trecând la conducere în turul al șaselea. Din nefericire, Dovi a fost victima regulamentului, de vreme ce trecerea la clasa Open îi priva pe cei de la Ducati de pneul hard, cel mai potrivit în context. Așadar, prototipul bolognez a început să piardă teren spre jumătatea întrecerii, lăsând locul cvartetului familiar Honda-Yamaha. Dani Pedrosa a avut o nouă cursă anostă, fiind departe de podium. Rossi și Lorenzo au dat tot ce au putut în duelurile roată la roată cu Marquez, însă liderul campionatului a etalat încă o dată gama de calități de care tot mai puțini s-ar putea îndoi: suveran în disputele strânse, calculat în gestionarea avansului.

Jorge Lorenzo n-a fost în poziția de a-l încurca pe Marquez dincolo de jumătatea întrecerii, fiind nevoit să se mulțumească cu locul secund, tranșând disputa cu Valentino Rossi în turul al 14-lea. În urma celor de la Yamaha a venit singuraticul Dani Pedrosa, urmat de perechea Tech 3 și de cei doi piloți Ducati. Dacă Dovizioso a condus balul și s-a luptat cu cei mari, Crutchlow abia a reușit să-l țină în spate pe inspiratul Scott Redding, care s-a impus la categoria Open. Obișnuitul lider al clasei, Aleix Espargaro, a fost eliminat în urma unui contact cu Stefan Bradl, care a dezamăgit din nou. Decizia Honda de a se separa de german capătă tot mai mult sens, iar Alvaro Bautista va avea aceeași soartă după o nouă cursă terminată cu acroșaj în primul tur. Seria de căzături și de abandonuri tehnice a dus la obținerea de puncte pentru toți cei care au parcurs întreaga distanță a cursei, Mike di Meglio și Michael Laverty fiind la primele puncte din 2014.

În clasamentul general este o chestiune de timp până când neobositul Marquez va îndeplini baremul matematic, iar alternanțele urmăritorilor grăbesc procesul, de vreme ce Lorenzo s-a clasat înaintea lui Rossi și Pedrosa pe Brickyard. Valentino și Dani merg cot la cot, însă postura de vicecampion nu prezintă interes pentru legendarul italian, care între timp a mai marcat o bornă istorică: 4000 de puncte în carieră la clasa regină (500cc/MotoGP). Următoarea rundă a calendarului se va disputa săptămâna viitoare la Brno, în ceea ce ar putea fi ultima vizită în Cehia, date fiind problemele financiare ale organizatorilor.

Moto2

Finlandezul Kallio a realizat o operațiune excelentă pe tărâm american, sprintând către o victorie ce-l apropie foarte mult la general de coechipierul Tito Rabat. Kallio a plecat foarte bine din pole-position, în timp ce Rabat a căzut până pe locul al șaselea. Totul a fost însă resetat în urma unui accident colectiv din care cel mai șifonat a ieșit Mattia Pasini. Organizatorii americani au scos steagurile roșii pentru a-i acorda asistență medicală italianului, iar cursa a fost ulterior reluată pentru doar 16 tururi. Kallio a repetat startul bun, punând o secundă liniștitoare în fața unui pluton condus de Rabat. Tito a fost prins cu garda jos pe final, iar Vinales și Aegerter l-au retrogradat în afara podiumului. Ritmul slab pe final al lui Simone Corsi l-a făcut să iasă din lupta pentru top 3, sosind pe un solitar loc 5. Plutonul urmăritor a venit la mai bine de 10 secunde, fiind condus de trei piloți în revenire de formă: Cortese, Syahrin și de Angelis. Sanmarinezul a fost probabil la ultima cursă în Moto2, dat fiind că va face trecerea la clasa mare cu Forward Racing în etapa următoare, cea de la Brno.

Moto3

La clasa unde aspirația pe linia dreaptă este decisivă, s-a dovedit încă o dată că se aplică principiul Mugello: cine conduce în ultimul viraj are toate șansele de a fi depășit până la linia de sosire. Romano Fenati a etalat un pilotaj ofensiv deosebit pe tot parcursul întrecerii, însă un ultim efort al lui Efren Vazquez i-a adus spaniolului prima victorie din carieră. Calculele la general au fost perturbate de învingătorul-surpriză, însă Jack Miller poate fi mulțumit cu locul al treilea, dat fiind că a terminat în fața perechii Estrella Galicia (Rins și Marquez). Marele performer al cursei a fost însă Alexis Masbou, care a revenit de pe locul 31, unde ajunsese la finele primului tur în urma unui incident, până pe locul al patrulea la final. Francezul a și condus ostilitățile la un moment dat, însă luptele strânse dintr-un grup de 10 piloți l-au aruncat în afara unui podium pe care l-ar fi meritat din plin. Alte nume care s-au afirmat la Indy au fost Guevara (P8), Binder (P9) și Jorge Navarro (P14), la prima sa cursă pentru echipa MarcVDS.

Alexandru Șiclovan

Alexandru Șiclovan a urmat studii de modelare și simulare aerodinamică și are ca obiectiv reducerea decalajului dintre universul motorizat autohton și etalonul occidental. Militează pentru meritocrație, echidistanță, spirit constructiv și metafore luminate.

Share
Published by
Alexandru Șiclovan
Tags: Andrea DoviziosoDucatiFeaturedHondaIndianapolisJorge LorenzoMarc MarquezMotoGP 2014scott reddingValentino RossiYamaha

Recent Posts

  • Formula 1
  • Stiri

Formula 1: Ferrari din nou în frunte în ziua 2

Ferrari a continuat parcursul fără greșeală în testele din pre-sezon și s-a impus și în cea de-a doua sesiune de…

15 ore ago
  • Romanian Endurance Series

Romanian Endurance Series: O grilă tot mai bogată în sezonul 4

Fenomenul anduranței în peisajul autohton este într-o continuă creștere, iar cel mai bun barometru al acestei evoluții pozitive este campionatul…

2 zile ago
  • Formula 1
  • Stiri

Formula 1: Ferrari se impune confortabil în prima zi de teste

Sezonul 2019 a început! Prima zi de teste din presezon s-a încheiat! Sebastian Vettel s-a impus atât în clasamentul celor…

2 zile ago
  • Formula E

Formula E Mexic: Lucas di Grassi îi răpește victoria lui Wehrlein în ultima clipă

Lucas di Grassi (Audi Sport) a triumfat în Mexic după ce l-a surclasat pe Pascal Wehrlein (Mahindra Racing) pe ultimii…

3 zile ago
  • Analize Formula1
  • Formula 1
  • Tech

Formula 1: Lansare McLaren MCL34

“McLaren reinventat” s-ar putea numi monopostul MCL34 prezentat la Centrul Tehnologc McLaren din Woking. Am asistat la o lansare aparte…

4 zile ago
  • Analize Formula1
  • Formula 1
  • Tech

Formula 1: Lansare Ferrari SF90

Toate zvonurile dinaintea lansării spuneau că Ferrari va prezenta un monopost revoluționar. Până ieri, părerile erau împărțite. Unii spuneau că…

5 zile ago