Formula E – avanpremiera sezonului

Formula E – avanpremiera sezonului

Pentru pasionații de motorsport deschiși la noutăți, iarna nu a fost niciodată mai ușor de trecut: sezonul inaugural din Formula E va debuta în acest weekend și ne va fi alături în pauza competițională luată de toate celelalte serii pe care le urmărim. Anunțată din 2012, noua competiție electrică sub egida FIA pornește la drum cu mari ambiții, dornică să schimbe mentalități.

Fie că îmbrățișăm progresul și credem în această cale a ecologiei sau doar vrem să ne petrecem weekendurile de iarnă în compania unor piloți de calibru ridicat, ce rulează în locații diverse și spectaculoase, Formula E are multe de oferit. Apariția unei asemenea serii este logică, prin prisma evoluției automobilelor electrice de serie, iar dezvoltarea împinsă la extrem într-un mediu competitiv de curse ar putea conduce la noi progrese pentru producția de serie, așa cum s-a întâmplat și cu alte inovații rafinate pe piste, precum sistemele hibrid sau de recuperare a energiei cinetice.

Organizatorii și-au făcut bine temele și noul campionat pare mult mai deschis la nou decât alte competiții FIA ce suferă dintr-un conservatorism pe fond istoric. Spiritul Formulei E pare similar cu prospețimea văzută în DTM, iar prezența mediatică a competiției este dinamică și atractivă.

Formatul

Dat fiind că seria este abia la început și capetele sezonului coincid cu alte competiții mai populare, s-a luat decizia ca toate manșele din Formula E să se desfășoare sâmbăta (antrenamente, calificări, cursă). Nu s-a pus problema altor competiții-suport, de vreme ce n-ar fi potrivită asocierea cu formele convenționale de motorsport, consumatoare de benzină. A doua restricție este dată de capacitatea bateriilor, care nu pot duce mai mult de 20 de minute pe pistă, motiv pentru care cursa este divizată în două jumătăți, fiind necesar un pitstop pentru schimbarea mașinii. Așadar, fiecare pilot dispune de două monoposturi, fiind obligat să efectueze câte un tur cronometrat cu fiecare monopost pentru calificare.

Sistemul de punctaj este cel folosit în Formula 1, cu mențiunea că se acordă puncte și pentru pole-position (3) și cel mai rapid tur în cursă (2). Un detaliu interesant este sondajul de pe site, în urma căruia trei piloți vor primi un Fan Boost de 30KW pentru 2.5 secunde în cursă. Cu 20 minute înainte de start se încheie perioada de votare și se nominalizează beneficiarii.

Mașina

Spark Racing Technology a construit mașina, pornind de la un șasiu Dallara pe care a fost montat un motor electric McLaren, ce se poate găsi și pe supercarul P1. Sistemul de baterii este propus de Williams, iar transmisia în cinci trepte de Hewland. Cei de la McLaren produc transmisia și subansamblele electronice. Puterea maximă a mașinii este de 200KW, însă în mod normal în curse vor fi disponibili doar 150KW, la o greutate a monopostului de 888kg. Drayson Technologies, care inițial plănuia să ruleze o echipă, a rămas partenerul tehnic al competiției și studiază un viitor sistem de încărcare wireless a bateriilor. Pneurile Michelin sunt montate pe jante de 18 țoli, din acest punct de vedere competiția fiind un bun test în vederea schimbărilor propuse pentru Formula 1. Va exista o singură compoziție de anvelope.

Circuitele

Pentru a păstra costurile la un nivel decent, s-a recurs la un acord cu DHL, prin care se urmărește gruparea pe continente a celor 10 etape. Toate traseele vor fi stradale, cu o lungime de aproximativ 3km, pentru a oferi cât mai multe tururi spectatorilor. Pentru început, se va merge în Asia, cu etapa inaugurală la Beijing (13 septembrie) și la Putrajaya (Malaysia – 22 noiembrie). Apoi se va trece dincolo de ocean, la Punta del Este (Uruguay – 13 decembrie) și Buenos Aires (Argentina – 10 ianuarie). Urmează deplasarea înspre America de Nord, cu o primă rundă încă neconfirmată (14 februarie), pentru care au aplicat Atlanta, Vancouver și Mexico City, după care se va merge la Miami (14 martie) și pe o variantă modificată a legendarului traseu din Long Beach (4 aprilie). Finalul de sezon va aduce monoposturile electrice în Europa, pentru o reprezentație de gală în weekendul F1 de la Monaco (9 mai) și două runde la Berlin (Aeroportul Tempelhof – 30 mai) și Londra (Battersea Park – 27 iunie).

Echipele și piloții

Majoritatea echipelor din Formula E sunt structuri care activează deja în alte forme de motorsport, sau care s-au reactivat cu acest prilej. Statutul de campionat mondial este întărit de varietatea de națiuni participante, cele 10 echipe reprezentând nouă țări diferite, singura care are două formații fiind Statele Unite, nu întâmplător un pionier al evoluției modelelor electrice de performanță, precum Tesla Motors.

Primii care și-au confirmat piloții au fost germanii de la Audi Sport ABT, pentru care vor alerga fostul pilot de Formula 1 Lucas di Grassi și tânărul din GP2 Daniel Abt, care este din familie.

Richard Branson a reînnodat idila cu motorsportul, echipa Virgin Racing fiind reprezentanta Marii Britanii, cu englezul Sam Bird alături de fostul pilot Toro Rosso Jaime Alguersuari.

Indienii de la Mahindra, activi în motomondial la clasa mezină, au mers pe mâna conaționalului Karun Chandhok, lângă care va veni simpaticul Bruno Senna, într-o pereche cu experiență de Formula 1.

Dacă tot e vorba de Formula 1, trecem la categoria grea, cu Jarno Trulli revenit din periplul viticol pentru a-și încerca norocul în calitate de pilot și team manager totodată. Pentru Trulli GP, în mod bizar sub licență elvețiană, va alerga alături de veteranul Jarno și tânăra speranță din AutoGP, Michela Cerruti, o primă prezență feminină în campionat.

Trulli este la început în aventura sa managerială, însă se poate baza oricând pe sfaturi de la Alain Prost, care a petrecut ani buni la cârma echipei omonime din Formula 1 (1997-2002). Alain revine în Formula E, la conducerea echipei e.dams, proiect al structurii ce domină seriile GP2 și FR3.5 în ultimii ani. Testele din iarnă par să indice aceeași supremație a structurii lui Driot, Arnoux și Prost, mai ales în mâinile lui Sebastien Buemi. Celălalt pilot este un nou caz de nepotism ca și în familia Abt, volanul fiindu-i încredințat lui Nicolas Prost.

China Racing i-a oferit un monopost lui Ho-Pin Tung, fost pilot GP2, lângă care va concura cel mai pătat CV din motorsport, Nelson Piquet Jr. Chinezii sunt primii care au anunțat și numele pilotului de rezervă, în perioada fostului pilot de turisme, acum în anduranță, Antonio Garcia.

Leonardo di Caprio este un mare susținător al mașinilor electrice, motiv pentru care s-a asociat cu constructorul Venturi, înființând o echipă cu licență monegască. Experimentatul Nick Heidfeld aduce acel element de F1 ce nu pare să lipsească din nicio formație, iar Stephane Sarrazin completează un line-up trecut prin multe.

Alt nume cu rezonanță (comică) în Formula 1 este Super Aguri, cu neobositul Aguri Suzuki pregătit de o nouă aventură. Primul pilot confirmat a fost portughezul marginalizat de Red Bull, Antonio Felix da Costa, însă în etapa inaugurală el va fi înlocuit de campionul GP2 Fabio Leimer, dat fiind conflictul cu programul seriei DTM. Ulterior a fost aleasă și Katherine Legge, care are o bogată experiență în DTM și dincolo de ocean.

În fine, ajungem la prezențele americane, unde cel mai sonor nume este Andretti Autosport, formația ce activează în avanposturile IndyCar și merge pe mâna a doi piloți francezi care au făcut act de prezență în F1 – Franck Montagny și Charles Pic. Cealaltă formație din Statele Unite este Dragon Racing, care ne-a furnizat surpriza aducerii lui Oriol Servia, alături de care va fi belgianul Jerome d’Ambrosio.

Așadar, avem ocazia de a revedea multe nume din Formula 1, însă ar fi nedrept să numim această serie un cimitir al elefanților, de vreme ce majoritatea piloților sunt tineri și au mulți ani de carieră înainte.