Top 10 piloți Ferrari: Niki Lauda

Top 10 piloți Ferrari: Niki Lauda

Omul care a salvat Ferrari…

Cel puțin astea sunt cuvintele care îi vin în minte pasionatului de motorsport când aude numele lui Niki Lauda, „Calculatorul”. Rapid, blindat psihic, un animal politic fără ascunzișuri, etalând o putere de muncă neobișnuită, îndeajuns de impresionant încât să-l facă pe coechipierul Clay Regazzoni să pună câteva vorbe bune despre el pe când se pregătea să se întoarcă la Ferrari după o rătăcire infructuoasă la BRM. Așa numitul 312B3 s-a dovedit cea mai rapidă mașină a anului 1974, iar Niki a subliniat asta prin 9 pole-position, un record bătut abia peste 14 ani de Ayrton Senna. Dar pilotajul său încă suferea, marcat de erori nefortate și un stil oarecum sălbatic. Niki cel de mai târziu nu ar fi ratat o asemenea ocazie și ar fi înhățat titlul fără probleme. Totuși, impresia creată era că acest încă neexperimentat austriac cu aspect fragil, dar hotărât și neabătut din drumul sau, va deveni liderul erei post-Stewart.

Autocourse l-a plasat pe locul 5 în clasicul lor top 10 anual. Iată și motivele: „Nouă pole-position într-un sezon în care nimeni nu a reușit să se ridice clar peste ceilalți este o realizare fantastică prin ea însăși, dar oare cu cât a fost mai bun Ferrari-ul față de brigada de echipe motorizate de Ford? Acesta este marele semn de întrebare ce atârnă asupra lui Lauda. Cât de bun este? Indiscutabil este foarte rapid și posedă o mare încredere în sine, dar judecata și reacțiile sale sub presiune trezesc încă îndoieli, așa cum performanțele de la Brands Hatch și Nurburgring o certifică. Dacă va supraviețui tratamentului la care este supus de presa italiană, atunci cu siguranță va urca mai sus.

Un an mai târziu, erorile de pilotaj înfierate și înarmat cu atotputernicul Ferrari 312T, austriacul a distrus concurența într-o manieră clinică, reminescență a vremurilor de mult apuse ale lui Théry și Nazzaro. Alte nouă pole-postion au fost convertite în cinci victorii și o mulțime de podiumuri.  A fost primul titlu mondial câștigat de Căluțul Cabrat de la victoria neașteptată a lui Surtees în 1964.  O realizare și mai mare a fost însă modul în care a condus echipa către acest succes, maximizând facilitățile unice oferite de Scuderie, uimindu-i pe ingineri cu feedback-ul său tehnic excepțional și dârzenia cu care își îmbunătățea fiecare aspect al manierei sale de abordare, inclusiv în privința fitness-ului.

Mauro Forghieri și-a găsit omul potrivit pentru a scoate la iveală capodopera carierei sale, agilul și incomparabil de puternicul Ferrari 312T ale cărui evoluții au adus 4 coroane ale constructorilor și 3 ale piloților în grădina Scuderiei.  Aceste calități ale lui Niki s-au dovedit singulare în epoca respectivă și vor trece mai bine de două decenii până când un alt pilot să-l egaleze (și eventual să-l depășească) în acest departament.

Viața e mai importantă decât orice titlu de campion

Și ajungem la faimosul sezon 1976 al cărui scenariu real este chiar mai bun decât ce ați văzut în „Rush”. Înainte de accidentul de pe Ring, Lauda avea un avantaj de 36 de puncte în fața lui James Hunt al cărui Mclaren M23 devenise etalonul sezonului odată cu schimbarea în compoziția pneurilor operată de Goodyear. Cu siguranță că titlul ar fi fost al său pentru al doilea an consecutiv. Cu toate acestea, cu toată recuperarea splendidă a lui Hunt, Niki ar fi putut încă să-și păstreze coroana dacă condițiile de la Fuji nu i s-ar fi părut prea periculoase. După Ring 1976 perspectiva sa asupra vieții căpătase un nou sens. „Viața e mai importantă decât orice titlu de campion” va declara el. Chiar și așa, revenirea sa uluitoare de la Monza, la doar șase săptămâni de la oribilul accident ar trebui să fie cea mai mare dovadă de curaj din istoria F1.

Nemulțumit că Ferrari l-a contractat pe Carlos Reuteman în timpul convalescenței sale, asta deschizând ușa din spate pentru prietenul său Regazzoni, a abordat mai măsurat anul 1977. Alegerea managerilor Ferrari îi dovedea că aceștia nu mai au încredere deplină în el și asta l-a dezgustat. Dar dacă cineva credea că și-a pierdut avantajul față de concurență, le-a dovedit contrariul și cu un monopost deja îmbătrânit a etalat o constanță uimitoare asigurându-și al doilea titlu într-o atmosferă nu tocmai plăcută în sânul Scuderiei. Apoi a părăsit brusc corabia salutându-și cam în doi peri fosta echipă. Probabil că în acest moment pierduse ceva din viteza sa pură și agresivitate, dar asta nu a făcut decât să dezvăluie ce rezerve colosale posedă în celelalte departamente.


Azi, la patru decenii de la debutul său în culorile Ferrari, chiar și printre cele mai mari nume ale motorsportului, Niki este o prezență singulară, o dovadă vie a piscurilor ce pot fi atinse de un om care și-a folosit toate resursele spiritului pătrunzând în niște zone inaccesibile aproape tuturor.

Palmares Ferrari

GP-uri: 57
Titluri mondiale: 2(1975, 1977)
Pole-position: 23
Victorii: 15
Cel mai rapid tur: 12
Podiumuri: 32
Puncte marcate: 242,5