MotoGP Sepang – Marquez îl egalează pe Doohan

O călduroasă duminică de octombrie în Malaezia – 35 de grade în aer, 50 de grade la sol. Două titluri mondiale mai erau puse în joc, precum și un titlu de vicecampion la clasa mare, dar toată suflarea se întreba dacă Marc Marquez va reuși să egaleze recordul de victorii într-un sezon, deținut de Mick Doohan.

O altă etapă, un alt record, alte file de istorie scrise de acest puști minune al motociclismului. Mai ieri, Marc Marquez debuta în motociclismul de mare anvergură la clasa 125cmc și obținea un podium nesperat la Donington în 2008. Acum, transformarea unui băiat cu un fizic firav s-a produs. Marc e un bărbat în adevăratul sens al cuvântului, cu patru titluri mondiale la activ la cei 21 de ani ai săi. Pe lângă toate acestea, tânărul rider al echipei Repsol Honda e deja un obișnuit al recordurilor ce încep cu „cel mai tânăr pilot”, rescriind multe recorduri deținute de nume grele ale motociclismului, cum ar fi Mike Hailwood, Mick Doohan sau Casey Stoner.

MOTOGP

După o sesiune de calificări în nota clasică a acestui sezon, una dominată fără drept de apel de Marquez, cursa de astăzi se aștepta la același deznodământ. Dar calificările au fost o poveste, cursa a fost cu totul altceva.

Start în cursă și încă din primul viraj spiritele se încing, cei doi pretendenți de anul trecut, Marquez și Lorenzo fiind la un pas de acroșaj. Din fericire, totul se soldează doar cu câteva poziții pierdute de campionul în exercițiu, acesta fiind nevoit să se vadă la ieșirea din primul viraj pe un modest loc 9, în spatele unui Cal Crutchlow motivat să își revină din șocul ratării unui season best  la Phillip Island, britanicul pierzând atunci controlul motocicletei în ultimul tur al cursei, pe când era al doilea în cursă.

Ordinea primilor cinci la ieșirea din primul viraj era Pedrosa, Dovizioso, Lorenzo, Rossi, Bradl. Marc Marquez începea un asalt de revenire în plutonul fruntaș. În fruntea cursei, Jorge Lorenzo face două manevre de depășire clasice pentru el și urcă în fotoliul de lider. Alegerea pneului hard pe față se părea că dădea sorți de izbândă și după mutarea neinspirată din Australia, acum intuiția avea să fie de partea sa.

Marc Marquez nu se dă bătut ușor și trece pe rând de Crutchlow, Aleix Espargaro, Bradley Smith și Stefan Bradl pentru a urca pe 5. Toate aceste patru mutări au avut loc în primele două tururi ale cursei, iar acum spaniolul era în plasa idolului său, Valentino Rossi. Italianul, septuplu campion mondial al clasei regină a forțat interiorul lui Andrea Dovizioso, conaționalul său de la Ducati fiind nevoit să se recunoască învins.

În spate, Aleix Espargaro și Alvaro Bautista abandonează în tandem. În față, Pedrosa o trântește din nou și sezonul dezamăgitor al micuțului rider de la Repsol Honda capătă noi dimensiuni. Dacă în Australia a fost o victimă colaterală, aici în Malaezia nu a fost forțat de nimeni. De notat e că nu abandonează, reușind într-un final să ridice motocicleta și să o ia de la zero, dar de pe ultimul loc.

În fruntea cursei se prefigura acum un duel în trei, Jorge Lorenzo, Valentino Rossi și Marc Marquez fiind angrenați într-un duel de tatonare reciprocă. De remarcat maturitatea cu care tânărul campion spaniol al echipei Repsol Honda a așteptat greșeli din partea celor doi rideri ai echipei de uzină Yamaha. Motocicletele lui Lorenzo și Rossi au avut probleme în abordarea ultimului viraj al circuitului, astfel încât ieșiri mai largi i-a costat pe cei doi în duelurile individuale cu Marquez.

Controlul fantastic al lui Marquez și studiul traselor adversarilor cu o rigurozitate aproape științifică l-au adus pe primul loc. De aici încolo, cursa a fost sub controlul spaniolului, acesta dictând ritmul după bunul său plac. Pe de altă parte, Jorge Lorenzo a fost din nou neinspirat în opțiunea pneului față, mergând pe varianta cea mai riscantă, de a încerca noua compoziție hard propusă de Bridgestone pentru pneul față aici la Sepang. Încet, dar sigur, ibericul, pe motocicleta cu numărul 99 a pierdut ritmul în lupta cu Marquez și Rossi, fiind pe un distant loc trei.

În frunte, Marquez îl ținea în frâu pe Rossi, iar ori de câte ori italianul schița cel mai semn de atac, spaniolul răspundea instantaneu semnelor date de riderul de la Yamaha. Un nou weekend negru pentru Cal Crutchlow, motocicleta Ducati își dă obștescul sfârșit, britanicul fiind nevoit să abandoneze întrecerea malaeziană, din considerente de natură tehnică.

Cu siguranță sunt foarte dezamăgit, deoarece am simțit că am un ritm de cursă foarte bun. Încă din sesiunea de warm up de dimineață am constatat că ritmul de cursă era mai bun atunci când uzura pneurilor creștea. Am fost încrezător că pot încheia în primii patru, dar astea sunt cursele. Am avut o problemă electrică și motorul s-a oprit. E dezamăgitor, dar nu ne rămâne decât să ne revenim la Valencia și să dăm totul acolo a comentat riderul britanic al echipei Ducati, vizibil afectat de acest nou ghinion. De altfel, Cal și Ducati nu a fost cea mai bună combinație posibilă, intrând cu siguranță la categoria mariajelor nefericite din motomondial.

dovi

Nici coechipierul său, italianul Andrea Dovizioso nu a fost scutit de problemele de natură tehnică ale nărăvașului motor bolognez, pierzând patru poziții, pe final de cursă și văzându-se nevoit să se mulțumească cu locul 8 în Malaezia. E păcat că a apărut această problemă, de fiecare dată când forțam, motorul scotea sunete ciudate și am preferat să încetinesc. Cu siguranță acest incident tehnic va fi benefic pentru a dezvolta motocicleta pentru anul viitor. Sunt destul de încântat de felul în care cursa se desfășura, deoarece știam că riderii din top patru sunt greu de ajuns în acest moment. În acest weekend, echipa s-a descurcat foarte bine, ne-am îmbunătățit timpii în fiecare sesiune și, în opinia mea, am realizat maximul posibil cu această motocicletă. Mai presus de toate, ritmul a fost constant, fiind amănuntul ce ne interesează cel mai mult în acest moment, tocmai datorită faptului că e foarte dificil ca la Sepang să păstrezi un ritm de cursă constant au fost cuvintele lui Dovi, nu foarte deranjat de problema tehnică ce l-a coborât din top patru.

După manevra de depășire a lui Marquez asupra lui Valentino Rossi, ritmul cursei se domolește. Singurul eveniment major e dat din nou de Dani Pedrosa, aflat la a doua căzătură din cursă. Urcat până pepoziția a 11-a, spaniolul o comite din nou, de această dată punând capăt unei evoluții dezarmante. Din nou, neforțat, micuțul Dani își îngroapă definitiv șansele de a fi vicecampion mondial la finele sezonului 2014. Într-o notă pozitivă însă, prin victoria obținută aici, Honda reușește să obțină un nou titlu mondial la constructori, fiind cea de-a 63-a distincție de acest fel din istoria participărilor grupării nipone în campionatul mondial de motociclism viteză.

Vizibil emoționat de această performanță, Shuhei Nakamoto, vicepreședintele executiv al HRC a declarat: Din nou am avut un sezon excelent, în principal datorită echipei de uzină, Repsol Honda Team. Marc a arătat toate semnele unei dominații incredibile în debut de sezon, atunci când s-a impus în primele zece etape ale sezonul și țin să-l felicit pe această cale pentru minunatele sale realizări. Prin faptul că a câștigat al doilea său titlu mondial la MotoGP, în doar al doilea său sezon la clasa regină și realizând acest fapt în Japonia, e ceva ce nu voi uita niciodată. 

Dani a mers și el foarte bine anul acesta și a fost primul pilot capabil să-l bată pe Marc în Cehia, la Brno. Noi l-am sprijinit în demersul său de a deveni vicecampion mondial, dar acum acest fapt nu mai este posibil. Cert e că Dani își va mobiliza  acum toată atenția asupra sezonului 2015.

Finalul cursei îl vede pe Marquez, trecând linia de start-sosire cu un wheelie ce simbolizează bucuria unei noi victorii, a 18-a la clasa regină și a 12-a din 2014. Prin succesul malaezian, Marc egalează un record vechi de 17 ani, din 1997, atunci când Mick Doohan și-a adjudecat cel de-al patrulea titlu mondial din seria sa de cinci consecutive, cu 12 succese pe celebrul model NSR500, propus de aceeași echipă Repsol Honda.

marquezpodium

Sunt foarte încântat pentru cursa de astăzi. Cel mai dur adversar a fost vremea, a fost foarte cald! Dar da, a fost dificil. La start am fost temător în ceea ce privește condiția pneurilor, mai ales în ceea ce privește finalul cursei. Nu am fost foarte inspirat în abordarea primului viraj, dar apoi mi-am revenit și am început să-i depășesc pe ceilalți piloți. Am revenit foarte puternic pe turnantă și sunt foarte încântat de revenirea pe cea mai înaltă poziție a podiumului. Am egalat recordul de victorii a lui Mick Doohan, cu o cursă înainte de finalul sezonului. Dacă aș fi gafat aici și aș fi obținut un rezultat modest, presiunea la Valencia ar fi fost mai mare. Dar acum voi veni lipsit de orice presiune la Valencia și voi încerca să le fac o bucurie suporterilor mei și îmi voi susține fratele pentru titlul mondial la Moto3 au fost cuvintele lui Marc Marquez, mai degrabă cu gândul la cursa decisivă a fratelui său, Alex, decât la victoria de astăzi.

rossisepang

Un nou rezultat extraordinar pentru echipa de uzină Yamaha, cei doi componenți ai echipei văzându-se nevoiți de această dată să se mulțumească cu locurile 2 și 3 de pe podiumul final al cursei, tonul fiind dictat din nou de același Valentino Rossi. Am avut o luptă frumoasă cu Jorge la start, acesta a fost și scopul luptei noastre, locul secund din campionat. După aceea am avut un ritm de cursă foarte bun și m-am luptat cu Marquez pentru victorie, dar pneurile mele au cedat pe final. Am fost nevoit să reduc tempo-ul pe final, în timp ce el a fost capabil să mențină același ritm  au fost cuvintele doctorului, mulțumit de locul secund, dar și de faptul că și-a dublat numărul de victorii și podiumuri față de sezonul trecut.

jorgesepang

Jorge Lorenzo nu a avut aceeași stare de spirit pozitivă, chiar dacă a încercat să mascheze satisfacție printr-un zâmbet, ușor forțat. Au fost condiții dificile pe parcursul întregului sfârșit de săptămână. A fost cea mai caldă cursă malaeziană la care am participat vreodată. Nu am fost în cea mai bună formă fizică. M-am simțit puternic din punct de vedere fizic, iar motocicleta a avut o tracțiune bună. Condiția mea fizică nu a fost cea mai bună, probabil și datorită faptului că nu m-am antrenat foarte intens în aceste trei săptămâni petrecute în afara Europei. Primul tur a fost foarte interesant și am fost destul de curajos în abordarea lui. Valentino a fost foarte puternic în Malaezia și nu am putut să țin pasul cu el. A fost foarte bun și alegerea pneului hard făcută de mine și-a spus cuvântul. Au fost mici probleme cu suportului rezervorului de benzină, fapt ce a determinat acele alunecări spre înainte în porțiunile de frânare  a comentat campionul sezoanelor 2010 și 2012, vizibil obosit de efortul depus în această căldură malaeziană.

Dovizioso a fost foarte aproape de un loc patru binemeritat, dar problemele de natură tehnică l-au coborât pe final până pe poziția a opta. Beneficiarii acestei probleme au fost Bradl, Smith, Pol Espargaro și Yonny Hernandez, cei patru devansându-l pe riderul italian al echipei Ducati.

polespargaro

De remarcat încă un amănunt. Pol Espargaro, accidentat serios în ultimul antrenament liber de dinaintea calificărilor, a primit ok-ul medicilor și a luat startul de pe locul 12. După o cursă plină de abandonuri, curajul pilotului spaniol de la Yamaha Tech 3 a fost răsplătit de un excelent loc 6. Felicitările noastre, Pol!

MOTO2

Cursa categoriei intermediare, Moto2 a pornit sub auspiciile duelului matematic între cei doi componenți ai echipei Marc VDS Racing pentru titlul mondial al categoriei intermediare. Esteve Rabat avea înaintea acestei etape un avans de 41 de puncte în fața lui Mika Kallio, finlandezul fiind acum nevoit să stea la mâna norocului.

Un loc șapte ar fi fost suficient pentru Esteve Rabat în atingerea obiectivului său. Startul cursei a fost exact așa cum și-a dorit Rabat, iar imediat un pluton fruntaș de trei, format din Rabat, Kallio și Vinales s-a distanțat imediat în față. Tonul cursei era dat de duelul celor doi componenți ai echipei Marc VDS, dar nici Vinales nu stătea degeaba. De altfel, după depășiri succesive între cei doi pretendenți la titlul mondial, Vinales se încumetă și trece atât de Rabat, cât și de Kallio pentru a se instala acum la șefia cursei de la Sepang.

rabatcampeon

Aflat în fața faptului împlinit, Esteve Rabat nu mai forțează și reduce din ritm, mulțumindu-se cu locul trei. Cât timp nu abandona și Kallio nu câștiga, titlul era în curtea sa. După un început în forță, cursa devine anostă, iar Maverick Vinales își adjudecă un nou succes.

vinales

Kallio și Rabat aduc încă două clasări pe podium și implicit și titlul mondial pentru echipa mânuită de Marc van der Straten. Rabat încheie pe trei, obține primul său titlu mondial al carierei și în turul de onoare rulează cu un sticker cu numărul 1, lipit peste clasicul său număr 53. De altfel, Rabat va rămâne și anul viitor la clasa intermediară, noul său coechipier urmând să devină Alex Marquez, cel ce conduce ostilitățile clasei mici, Moto3, înaintea marii finale de la Valencia.

36kallio__gp_4916_preview_block_169

Pentru Mika Kallio e al treilea titlu de vicecampion, nordicul ratând din nou titlul mondial, la probabil cea mai mare șansă ivită în cariera sa. Pentru 2015, Kallio are în plan rămânerea la Moto2, el urmând să se alăture grupării Italtrans, acolo unde tânărul talent italian Franco Morbidelli îi va fi coechipier.

MOTO3

Înaintea rundei din Malaezia, trei oameni mai aveau șanse matematice la titlul mondial al categoriei mici: Alex Marquez, Jack Miller și Alex Rins. Ziua de sâmbătă a adus un recital marca Jack Miller, australianul impunând ritmul în sesiunea oficială a calificărilor, obținută un pole position dominant, cel de-al optulea din 2014.

efrenvazquez

Startul a fost palpitant, iar imediat un pluton fruntaș format din 7 rideri s-a desprins în față. Efren Vazquez, Jack Miller, Alex Rins, Alex Marquez, Alexis Masbou, Niccolo Antonelli și Danny Kent au fost numele ce s-au duelat pe tot parcursul cursei, cu o revenire de senzație făcută de Alex Rins. De altfel, dacă ar fi să acordăm distincția de man of the race, ar trebui să o împărțim între Jack Miller și Alex Rins. Primul a surprins prin maturitatea extraordinară, realizând o performanță de-a dreptul fantastică, cu un material tehnic net sub concurenții săi la titlul mondial, spaniolii Rins și Marquez, devansându-i pe ambii în clasamentul final al cursei. Totodată, deși cu probabil cel mai bun material tehnic avut la dispoziție, nu putem să trecem peste revenirea de senzație a lui Rins, acesta recuperând nu mai puțin de 14 poziții față de start.

jackmiller

Un nou succes pentru Efren Vazquez, cel de-al doilea din sezon, fiind mai degrabă onorific, dacă ar fi să preluăm din limbajul fotbalistic. Lupta pentru titlu se reduce de acum la doar doi piloți, Alex Marquez păstrând un avans de 11 puncte în fața lui Miller, omul venit de la Antipozi. Din această luptă iese Rins, care doar cu un noroc divin ar mai fi putut spera la prelungirea suspansului pentru Valencia.

millermarquez

De cealaltă parte, evidențiem încă o dată imaturitatea rezultatelor lui Romano Fenati, italianul sprijinit de echipa lui Valentino Rossi, Team VR46 Sky. Un nou abandon, un nou motiv pentru contestatarii săi să pună sub semnul întrebării alegerea făcută la finele lui 2013 de Valentino Rossi de a-l sprijini pe Fenati. De altfel, nici Francesco Bagnaia nu a încheiat cursa malaeziană, dar abandonul său nu mai este motiv de diversiuni în rândul fanilor motociclismului, el fiind deja un abonat al abandonurilor premature în cursele din acest sezon.

Două titluri mondiale s-au adjudecat, a mai rămas unul. Marc Marquez și Esteve Rabat sunt fericiții campioni de până acum. La această ultimă mare dilemă a sezonului 2014 – titlul Moto3 –  răspunsul îl vom primi peste două săptămâni, atunci când motomondialul va ajunge pe traseul Ricardo Tormo de lângă Valencia.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By