Plusurile și minusurile mutării lui Jack Miller la MotoGP

Plusurile și minusurile mutării lui Jack Miller la MotoGP

Sezonul 2014 a adus în prim planul clasei Moto3 un tânăr australian de mare perspectivă. Multe rezultate pozitive, victorii, dar și momente mai plăcute au făcut ca la finele anului Jack Miller să fie nevoit să se mulțumească doar cu locul secund în clasamentul general al clasei mici.

2014 a fost un an memorabil la categoria mezină. Noi nume au apărut în prim plan, unele au dezamăgit serios, a se vedea cazurile Loi și Hanika, în timp ce alții au avut evoluții foarte bune. Principalul protagonist al categoriei mici a motomondialului a fost de departe Jack Miller. Numărul 8 purtat pe motocicleta KTM a sa a reprezentat un adevărat laitmotiv în 2014 la Moto3. Oriunde era clasa mezină, prim planul era furat de același nume, Jack Miller. Născut pe 15 ianuarie 1995, tânărul australian venea cu o perspectivă nouă. Obișnuiți cu rigurozitatea și seriozitatea unor Doohan sau Stoner, Miller a demontat mitul australian, fiind considerat mai degrabă un rider continental, temperamental precum cei din școala spaniolă sau italiană.

În același timp vivace și energic, Kangaroo Jack a reușit să atragă asupra sa un val de susținători, dar și un număr semnificativ de contestatari, cei din urmă fiind în continuare nu foarte încântați de ideea de a-l vedea pe Miller la MotoGP, în 2015. De altfel, anunțul făcut în toamnă a lăsat lumea motociclismul uluită. Trecuseră câțiva ani de când un rider n-a  făcut saltul direct de la 125 cmc la 500 cmc sau MotoGP.

În următoarele rânduri, vom încerca să punctăm atât plusurile, dar și minusurile mutării lui Jack Miller la MotoGP. 2015 va fi un an foarte interesant pentru categoria regină. Revenirea a doi grei din istoria motomondialului, Suzuki și Aprilia, dar și numele noi fac ca 2015 să aibă încă de pe acum toate ingredientele necesare unui sezon pe cinste.

PLUSURILE

Vârsta

Jack Miller va împlini 20 de ani în ianuarie, iar acest prag a devenit deja simbolic pentru debutul la clasa regină. Doar în ultimii ani, constatăm că ultimii trei campioni mondiali ai clasei MotoGP au debutat în jurul acestei vârste. Casey Stoner avea 20 de ani împliniți atunci când, în 2006, și-a făcut debutul alături de aceeași grupare alături de care și Jack Miller va debuta, respectiv LCR Honda.

Jorge Lorenzo avea 20 de ani în 2008, atunci când, a debutat. De altfel, la momentul acela, Lorenzo lăsa impresia că va reuși să devină cel mai tânăr campion din istorie, dar după o primă parte de sezon excelentă, cea de-a doua jumătate nu a mai fost la fel de bună, spaniolul de la Yamaha încheind pe poziția a patra în primul său sezon la MotoGP.

Probabil cel mai bun exemplu de la care Jack Miller are de învățat este cel al lui Marc Marquez, fratele mai mare al rivalului său la titlul clasei Moto3 de anul acesta, Alex Marquez. Revenind însă la Marc, spaniolul născut în 1993 a reușit să realizeze imposibilul, depășindu-l pe Freddie Spencer la categoria de cel mai tânăr campion mondial al clasei MotoGP, recordul datând din 1983, atunci când americanul Spencer s-a impus după un duel legendar cu Kenny Roberts Sr.

Precedentul Sheene și McCoy

Doi dintre cei riderii ce au făcut pasul cel mare și au izbutit să aibă cariere de succes la clasa regină au fost Barry Sheene și Garry McCoy. Primul a avut un traseu destul de similar cu cel al lui Miller. Barry Sheene a fost vicecampion al clasei 125 cmc în 1971, fiind nevoit să se recunoască învins de Angel Nieto. Spre deosebire de Kangaroo Jack, britanicul are trei prezențe la clasa intermediară, dar nu a parcurs niciodată un sezon complet la categoria intermediară. După o scurtă, dar fructuoasă escapadă în Formula 750, acolo unde devine campionul sezonului 1973, Sheene avea să scrie istorie alături de Suzuki, alături de care avea să se încununeze campion mondial al clasei 500 cmc, în 1976 și 1977.

Garry McCoy e celălalt exemplu de pilot care nu a avut tangențe cu clasa intermediară. Dacă Barry Sheene are trei prezențe episodice la 250 cmc, McCoy a făcut același salt ca și cel ce urmează a fi făcut de Jack Miller. După un sezon 1997 cu performanțe notabile, dar nu extraordinare, australianul cunoscut ca Regele Slide-urilor de către fanii săi, a făcut un gest curajos alăturându-se grilei clasei regină, 500 cmc. Sezoanele 1998 și 1999 au fost mai degrabă derizorii, deși pe final de 1999 rezultatele au început să apară. 2000 a fost sezonul în care McCoy, dublat de materialul tehnic foarte eficient pus la dispoziția sa de echipa Red Bull Yamaha WCM. Trei succese stagionale și un loc 5 la sfârșitul sezonului pentru McCoy, a reprezentat apogeul carierei spectaculosului rider australian.

Școala australiană

Wayne Gardner, Mick Doohan, Garry McCoy sau Casey Stoner sunt patru dintre numele mari ale școlii australiene de motociclism. Ce au acești rideri în comun? Niciunul nu a excelat la clasele mici. Unii dintre ei, cum ar fi Gardner sau Doohan nu au concurat niciodată la altă clasă în afară de 500 cmc. Ceilalți doi, McCoy și Stoner nu au fost niciodată nume sonore ale claselor mici, ultimul reușind să fie vicecampion în 2005 la clasa 250 cmc, fiind învins destul de clar atunci de Dani Pedrosa.

Spre deosebire de ceilalți australieni, atât prin abordare, cât și prin prezență, Jack Miller e un australian atipic. Nu întâlnim la el rigurozitatea și stilul ermetic ale unui Doohan, dar nici glisadele spectaculoase ale unui Stoner sau McCoy. Temperamentul său e mai degrabă latin, trăsăturile anglo saxone fiind mai puțin evidente decât la predecesorii săi, iar pentru a intra în galeria selectă a piloților australieni, Miller va mai avea de lucrat la autocontrol și la reacțiile impulsive.

Prezența australiană la MotoGP și sprijinul lui Mick Doohan

Trei campioni mondiali a dat Australia de-a lungul timpului la clasa regină a motomondialului. Cu toate acestea, de la retragerea din activitatea competițională a lui Casey Stoner, australienii nu prea au existat la nivel înalt, prezența riderilor de la Antipozi a fost mai mult de umplutură. Iată că situația se va schimba în 2015, tânărul Miller fiind considerat o adevărată revelație a motociclismului.

De asemenea, Jack se bucură de sprijinul ferm al lui Mick Doohan, cel ce în nenumărate rânduri, l-a lăudat în presa internațională pe mai tânărul său conațional australian. Motivul pentru care a ajuns în MotoGP stă în ceea ce a arătat pe circuite de atâtea ori, așa că nu îi voi da niciun alt sfat sunt cuvintele cvintuplului campion mondial, profund impresionat de maturitatea arătată de Jack în 2014.

MINUSURI

Saltul direct de la Moto3 la MotoGP

Primul argument folosit de criticii săi este acest salt direct de la Moto3 la MotoGP. Rareori în istoria campionatului mondial de motociclism viteză, cei care s-au încumetat să facă acest salt, au avut succes. Mai sus sunt enumerate două exemple. Într-o măsură critica e justificată de faptul că Alex Marquez, campionul clasei Moto3 de anul acesta și rival direct al lui Miller, a optat să facă pasul normal spre Moto2, alături de Marc VDS Racing.

Tot criticii acestei mutări ar putea considera că exemplele lui Sheene și McCoy sunt prea puține, iar lipsa experienței categoriei intermediare, ar putea afecta într-o măsură mai mică sau mai mare adaptarea sa la clasa regină, trecerea de la Moto3 la MotoGP fiind considerată bruscă și periculoasă pentru viitorul carierei sale.

Rezultate inconstante

Judecând strict după rezultate am putea spune că Jack Miller nu a fost cel mai constant pilot de-a lungul ultimelor sezoane. Excluzând sezonul 2014, el era o speranță mare a clasei mici, dar nu confirmase încă așteptările specialiștilor și ale fanilor. De altfel, prima victorie a venit d-abia acum, în etapa inaugurală a acestui sezon, alături de Red Bull KTM.

Totodată, asistăm la revenirea lui Miller alături de Honda. La Moto3 parteneriatul nu a fost unul foarte consistent în ceea ce privește rezultatele, deseori australianul fiind trădat de materialul tehnic pus la dispoziția sa. Forma sa de moment a fost una foarte bună în sezonul recent încheiat, dar au existat momente în care Jack nu a fost acolo.

Temperamentul

Un australian atipic, așa cum remarcă majoritatea specialiștilor. Temperamental, am putea să-l privim ca fiind colericul clasic, cu răbufniri copilărești, totuși specifice tinereții. Look-ul său rebel, completat de atitudinea ușor arogantă, fac din Jack Miller un potențial racer pur sânge. Am putea să-l asemănăm cu Lewis Hamilton în anii de debut de la McLaren, impulsivitatea fiind o trăsătură întâlnită la ambii piloți.

Dacă vrea să aibă rezultate bune și să devină un lider autentic al generației sale, Jack trebuie să nu se lasă cuprins de impulsuri și să devină mai matur și mai calm. E greu să-i ceri asta unui racer, mai ales unui tânăr de 20 de ani.

Greșeli în momente cheie

Deși și-a  îmbunătățit autocontrolul, Jack Miller mai are de lucrat. Poate că e prea tânăr pentru a face presiunii de la MotoGP. Poate o mutare la Moto2 l-ar fi ajutat să facă mai ușor acest salt direct între clasa mezină și clasa regină. Cel puțin în acest sezon, două sunt greșelile cheie, ce l-au îndepărtat de titlul de la Moto3.

Aflat deja sub siguranța unui contract la MotoGP pentru 2015, prima eroare majoră a fost comisă la Aragon, acolo unde, în viziunea aproape unanimă a oamenilor implicați în motociclism, s-a pierdut și titlul mondial. Un abandon copilăresc, o greșeală ce putea fi evitată. A fost momentul în care Alex Marquez a devenit liderul clasamentului general al clasei, postându-se în acest fotoliu până la finele sezonului.

Un alt moment ce a marcat sezonul 2014 al lui Miller, a fost la Motegi. Norocul nu a fost atunci de partea australianului, el conducând aproape cap-coadă ostilitățile, dar greșeala din ultimul tur din virajul 11,atunci când a calat pentru a evita căzătura, văzându-se nevoit să abordeze larg virajul, l-a făcut să piardă patru poziții, el fiind nevoit să se mulțumească cu un modest loc 5.

Implicații comerciale prea active

În susținerea lui Jack Miller au venit niponii de la Honda. Australianul este văzut ca o comoară neșlefuită încă, el fiind însă și o adevărată comoară din punct de vedere al imaginii. Astfel, Honda e criticată pentru că pune mai repede interesul comercial în fața interesul sportiv, această mutare fiind considerată mai degrabă o lovitură foarte bună de PR, pentru a face Honda mai vizibilă pe continentul australian.

Unii acuză și Dorna de implicarea prea activă în a avea cu orice preț un pilot australian de top la clasa regină. De altfel, e știut faptul că Australia e o țară consumatoare de motociclism, cu mulți campioni mondiali la activi, dar și cu o tradiție de un secol în marele premii pe două roți, prima competiție motociclistică din Australia desfâșurându-se acum 100 de ani, în 1914.

Dacă mutarea lui Jack Miller a avut sau nu efectul scontat, doar timpul ne va demonstra. Cu siguranță, 2015 va fi un sezon memorabil, cu toate plusurile și minusurile aduse australianului, talentul său este unul incontestabil, el fiind lăudat cu vehemență de mulți dintre campionii mondiali, în frunte cu Mick Doohan, australianul rareori înșelându-se, dovada cea mai concludentă fiind unul dintre ucenicii săi, un anume Valentino Rossi.