MotoGP teste Sepang: Marquez bate recordul pistei

Sepang a asistat astăzi la ultimul asalt al testelor piloților angrenați la clasa regină, MotoGP, iar recordul all-time al circuitului a căzut. Am asistat la cele mai bune condiții atmosferice de până acum, cu un Marc Marquez decis, dornic să demonstreze că e în continuare etalonul.

Honda

A treia zi a testelor a readus în prim plan echipa de uzină Repsol Honda. Marc Marquez și Dani Pedrosa nu au avut rivali în această ultimă zi dedicată testelor pentru sezonul 2015. Riderii echipei au fost de departe cei mai rapizi, iar timpii pe tur demonstrează că mai e mult de muncit din partea concurenței pentru a ajunge din urmă gruparea din Tokyo.

10922338_10152892600773855_7616732707067777873_o

Marc Marquez a fost eroul zilei de astăzi. Spaniolul, campion mondial al ultimelor două sezoane, a fost de departe cel mai rapid pilot de pe circuit, iar timpul său reper a fost de 1:58.867. De altfel, putem nota că primii șapte rideri din clasamentul zilei de astăzi au coborât sub 2 minute pe turul de circuit. Iată ce a avut de declarat spaniolul după ultima zi a testelor.

Trebuie să recunosc că am rămas surprins atunci când am văzut timpul pe tur! În orice caz, pista a fost mult mai rapidă astăzi, aderența pneurilor mult mai bună și asta ne-a permis să rulăm și mai repede decât în zilele anterioare. În a doua parte a zilei am testat ritmul de cursă al motocicletei. Totul a decurs foarte bine. Motocicleta din 2015 e deja la același nivel cu cea din 2014, dar mai sunt multe de îmbunătățit. Abia aștept al doilea test pentru a vedea progresul tehnic.

marc93

Celălalt rider al echipei, Dani Pedrosa a fost singurul care a rămas în același ritm bun impus de Marc Marquez. Spaniolul de la Repsol Honda a postat un personal best cronometrat în 1:59.006 și pleacă din Malaezia cu al doilea timp la general, după același Marc Marquez.

pedrosa26

Sunt foarte mulțumit cu efortul depus astăzi, deoarece am realizat un progres semnificativ din punct de vedere al setărilor. Sigur, există loc de îmbunătățiri, dar per total avem semne îmbucurătoare de pe urma acestui test. Echipa s-a integrat bine și am muncit foarte bine împreună. În a doua parte a zilei, am testat ritmul de cursă al motocicletei pentru prima oară. Mai avem de îmbunătățit anumite aspecte, dar mă declar mulțumit.

De menționat faptul că Honda a realizat timpi pe tur foarte buni și constanți în această simulare a ritmului de cursă, media fiind în jurul timpului de 2:01 pe tur, fiind și la acest capitol superioară concurenței.

Yamaha

Yamaha a fost departe astăzi de forma arătată în primele două zile, fiind pusă în umbră de performanța excelentă a echipei Repsol Honda, dar și de evoluția foarte bună a lui Andrea Iannone, italianul de la Ducati clasându-se în fruntea tandemului Valentino Rossi-Jorge Lorenzo.

rossi

Pentru Rossi, ultima zi de teste din Malaezia a fost una bună, el reușind să parcurgă tot ceea ce și-a propus să testeze astăzi. Progresul e remarcabil, el fiind cronometrat în 1:59.401, reușind astfel să coboare sub cel mai rapid tur stabilit vreodată de el pe pista de la Sepang. La fel ca și cei de la Honda, italianul a testat și el motocicleta în ritm de cursă, declarându-se mulțumit de evoluția modelului M1 pe parcursul celor trei zile de teste.

Astăzi am mers ceva mai bine. A fost o zi bună, ne-am descurcat foarte bine, am testat tot ce era planificat pentru a continua dezvoltarea ulterioară a motocicletei. Sunt bucuros că mi-am bătut recordul personal de aici cu aproape trei zecimi. Condițiile meteo au fost dintre cele mai bune, nici prea cald și nici prea rece. Am testat în a doua parte a zilei motocicleta în ritm de cursă. Pot să spun că stăm foarte bine, dar nu am atins încă potențialul maxim. Singurul aspect negativ e evoluția celor de la Honda, Marc și Dani fiind mai rapizi decât noi și dacă vrem să-i batem, va trebui să muncim din greu.

99lorenzo

Ocupant al primului loc ieri, Jorge Lorenzo nu a mai produs aceeași evoluție bună astăzi. Chiar dacă ritmul de ieri a fost constant prezent și astăzi, el a stabilit un timp mai degrabă modest, fiind cronometrat în 1:59.624. Asemeni coechipierului său, Valentino Rossi, spaniolul a testat și el motocicleta în ritm de cursă.

Dimineață am fost mai precauți în ceea ce privește atacarea unui timp rapid, deoarece motocicleta nu a stat bine pe zonele de frânare. Am modificat setările motocicletei pentru a îmbunătăți acest aspect, dar, din nefericire, lipsa seturilor de pneuri noi ne-a costat. Foarte probabil am fi avut un timp undeva spre 1:58.9.

În a doua parte a zilei am testat și noi motocicleta în ritm de cursă, în premieră. Rezultatele obținute au fost interesante, mai ales că am ales să rulăm când temperatura era foarte ridicată. Dacă mâine ar fi o cursă, cred că am avea șanse la victorie. Am îmbunătățit motocicleta față de Valencia, iar următorul test de la Sepang va fi important în a vedea unde ne aflăm cu adevărat.

Ducati

Echipa din Bologna continuă seria evoluțiilor bune, iar modelul GP14.3 promite. Cu siguranță, datele tehnice furnizate aici vor fi utile la următorul test, cel de peste două săptămâni, atunci când Ducati va veni cu modelul GP15.

iannone

O ultimă zi interesantă pentru ambii rideri Ducati, atât Andrea Iannone, cât și Andrea Dovizioso numărându-se printre protagoniștii principali ai zilei. Profitând de pneurile soft rămase la dispoziția sa, Iannone a încheiat ultima zi a testelor pe un excelent loc trei, timpul său reper fiind cronometrat în 1:59.388.

dovizioso

Nici Andrea Dovizioso, ocupantul locului secund al zilei de ieri nu s-a descurcat rău. Un onorant loc 7 astăzi, în urma lui Pol Espargaro, riderul echipei Yamaha Tech 3. Dovi a semnat un timp cronometrat în 1:59.874, fiind ultimul rider cu timp sub două minute pe turul de circuit.

Per total cele trei zile de teste au adus rezultate promițătoare pentru echipa italiană, campioana mondială a sezonului 2007 fiind în continuare în căutarea gloriei pierdute.

Suzuki și Aprilia

Cele două noi reveniri de marcă, Suzuki și Aprilia, continuă să se confrunte cu bolile copilăriei, specifice revenirii după câțiva ani de pauză. Gruparea niponă se pare că are potențial de top 10, Aleix Espargaro încheind ziua a treia a testelor pe un onorabil loc 10, cu un timp de 2:00.486.

suzukiespargaro

Nici debutantul Maverick Vinales, celălalt pilot Suzuki, nu s-a descurcat rău, progresul său fiind remarcabil. Locul 12 astăzi pentru campionul categoriei Moto3 din 2013 și promisiuni de mai bine există. Foarte probabil, modelul GSX-RR se va lupta în zona locurilor 8-15. Timpul reper al lui Vinales a fost de 2:00.964, la peste două secunde în urma turului de excepție realizat de compatriotul său, Marc Marquez.

vinales

Principala problemă a celor de la Suzuki va fi să recupereze din ecartul ce îi desparte de plutonul fruntaș. Dacă vor să facă o figură frumoasă la revenirea lor în motomondial, japonezii vor trebui să muncească din greu pentru a readuce brandul din Yamamatsu acolo unde îi este locul.

De cealaltă parte, Aprilia se pare că în continuare suferă la capitolul adaptabilitate, motocicleta din 2015 fiind prea rigidă în comportamentul pe pistă. De asemenea, echipa tehnică studiază posibilitatea de a introduce celebrul seamless gear pe motocicletele echipei patronate de Fausto Gresini.

bautista

Momentan, ziua a treia a testelor nu a fost extraordinară pentru Aprilia, tandemul format din Alvaro Bautista și Marco Melandri fiind departe de plutonul fruntaș. Dacă Suzuki se pare că are parte de un progres din ce în ce mai evident, la Aprilia problemele tehnice nu contenesc să apară. Nici piloții nu sunt în cea mai bună formă, Marco Melandri fiind cu mult sub așteptările echipei tehnice puse la dispoziția sa.

melandri

Pentru italian, acest test trebuie să fie dat uitării. Clasări foarte slabe în toate cele trei zile pentru cândva cel mai tânăr câștigător de mare premiu din istoria motomondialului. Melandri a încheiat al 28-lea, ultimul, pentru a doua zi consecutivă la Sepang, timpul său cel mai bun fiind situat la peste 4.7 secunde în urma celui realizat de Marc Marquez. Cam umilitor pentru unul dintrei cei mai experimentați motocicliști ai clasei regină.

Câteva scurte concluzii

Testul de la Sepang a ajuns la final și putem trage câteva concluzii de pe urma celor trei zile în care echipele și piloții clasei MotoGP și-au măsurat capacitățile tehnice pentru 2015. Honda e într-un deja vu continuu, fiind în continuare etalonul clasei mari. Marquez dovedește încă o dată de ce este numărul 1, fiind din nou favoritul principal în vederea obținerii unei noi coroane mondiale.

Nici Yamaha nu stă rău, ecartul tehnic dintre ei și Honda reducându-se semnificativ. Ambii piloți au ritm bun, iar rezolvarea integrală a tuturor problemelor tehnice, în special a celor legate de vibrațiile șasiului (chattering), ar putea să niveleze și mai mult forțele.

Dacă Ducati aduce GP15 la standardul modelului GP14.3 adus în testele malaezine, gruparea italiană va fi un nume de luat în seamă în lupta pentru victorii și podiumuri stagionale.

Suzuki și Aprilia, au cel mai mult de muncit, cu siguranță. Dacă niponii dau semne de progres, italienii de la Aprilia încă suferă la partea tehnică, dar nici Marco Melandri nu mai e ce a fost. Probabil Raffaela ar trebui să-l însoțească pretutindeni pe circuitele motomondialului anul acesta, doar așa vom avea parte de adevăratul Melandri, cel cunoscut și apreciat de fanii motociclismului.

Următorul test dedicat clasei MotoGP va avea loc în perioada 23-25 februarie, pe același circuit Sepang, din Malaezia. Cu acel prilej, este așteptat noul modelul Ducati, dar și îmbunătățirea pachetelor tehnice puse la dispoziție noilor reveniri, Suzuki și Aprilia, cei din urmă urmând să decidă până atunci dacă vor folosi celebrul seamless gear sau vor rula cu setările motocicletei de la Valencia, din primul test, de la mijlocul lunii noiembrie.

Clasament final, ziua 3

1. Marc Marquez ESP Repsol Honda Team (RC213V)1m 58.867s
2. Dani Pedrosa ESP Repsol Honda Team (RC213V)1m 59.006s +0.139s
3. Andrea Iannone ITA Ducati Team (Desmosedici GP14.3)1m 59.388s +0.521s 
4. Valentino Rossi ITA Movistar Yamaha MotoGP (YZR-M1)1m 59.401s +0.534s
5. Jorge Lorenzo ESP Movistar Yamaha MotoGP (YZR-M1)1m 59.624s +0.757s
6. Pol Espargaro ESP Monster Yamaha Tech 3 (YZR-M1)1m 59.851s +0.984s
7. Andrea Dovizioso ITA Ducati Team (Desmosedici GP14.3)1m 59.874s +1.007s
8. Stefan Bradl GER Forward Racing (Forward Yamaha)2m 0.294s +1.427s 
9. Bradley Smith GBR Monster Yamaha Tech 3 (YZR-M1)2m 0.384s +1.517s
10. Aleix Espargaro ESP Team Suzuki MotoGP (GSX-RR)2m 0.486s +1.619s
11. Cal Crutchlow GBR CWM LCR Honda (RC213V)2m 0.536s +1.669s
12. Maverick Viñales ESP Team Suzuki MotoGP (GSX-RR)*2m 0.964s +2.097s
13. Danilo Petrucci ITA Pramac Racing (Desmosedici GP14.1)2m 0.970s +2.103s 
14. Hiroshi Aoyama JPN Honda Test Rider (RC213V/RC213V-RS)2m 1.029s +2.162s
15. Hector Barbera ESP Avintia Racing (Desmosedici GP14 Open)2m 1.183s +2.316s
16. Michele Pirro ITA Pramac Racing (Desmosedici)2m 1.232s +2.365s 
17. Scott Redding GBR Estrella Galicia 0,0 Marc VDS (RC213V)2m 1.263s +2.396s
18. Nicky Hayden USA Drive M7 Aspar (RC213V-RS)2m 1.508s +2.641s
19. Loris Baz FRA Forward Racing (Forward Yamaha)*2m 1.624s +2.757s
20. Jack Miller AUS CWM LCR Honda (RC213V-RS)*2m 1.895s +3.028s
21. Alvaro Bautista ESP Factory Aprilia Gresini (RS-GP)2m 1.924s +3.057s
22. Mike di Meglio FRA Avintia Racing (Desmosedici GP14 Open)2m 2.128s +3.261s
23. Karel Abraham CZE Cardion AB Motoracing (RC213V-RS)2m 2.297s +3.430s
24. Eugene Laverty  IRL Drive M7 Aspar Honda (RC213V-RS)*2m 2.334s +3.467s
25. Katsuyuki Nakasuga  JPN Yamaha Test Rider (YZR-M1)2m 2.363s +3.496s
26. Takumi Takahashi JPN Honda Test Rider (RC213V/RC213V-RS)2m 3.113s +4.246s
27. Alex de Angelis RSM Octo IodaRacing (ART)2m 3.471s +4.604s
28. Marco Melandri ITA Factory Aprilia Gresini (RS-GP)2m 3.641s +4.774s


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

0 comments