Mansell în IndyCar – Neașteptatul campion din 1993

Mansell în IndyCar – Neașteptatul campion din 1993

La finele lui 1992, Nigel Mansell trecea Atlanticul ca deținător al titlului mondial de Formula 1 cu Williams. Planul său pripit era nici mai mult, nici mai puțin decât câștigarea titlului IndyCar cu Newman/Haas Racing.

Formula 1 și-a încercat de mai multe ori norocul în America de Nord, iar începutul anilor ’90 și evoluția sportului în afacerea personală a lui Bernie Ecclestone nu anunțau nimic bun pentru viitor. În paralel, cursele de monopost americane, grupate sub titlul generic de Champ Car și popularizate sub mai atrăgătorul nume IndyCar atingeau apogeul în State, cu staruri precum Emerson Fittipaldi, Mario Andretti și Al Unser câștigând campionate disputate pe ovale și circuite stradale. Chiar și Ayrton Senna încercase monopostul Penske în 1992, atunci când trebuia să decidă care e calea de urmat după epoca Honda. Iar sponsorii și producătorii de motoare și șasiuri făceau ca seria Indy să capete o aură internațională, fiind adăugate 2 curse în Canada și una în Australia. Mansell avea să scrie: „Amestecul generos de ovale scurte, ovale lungi, circuite stradale și circuite obișnuite și versatilitatea cerută piloților sunt factorii care m-au atras spre acest sport.

Nigel Mansell în IndyCar – presa era în aer! Drama atât de tipică englezului l-a însoțit și peste ocean: victorie la debut, accident periculos în doar a doua cursă și recuperarea spectaculoasă în condițiile în care pilotul ar fi trebuit să se retragă, pilotajul spectaculos de la Indy și în final titlul sub același „red five”, aveau să facă deliciile publicului înnebunit de „il leone.

La începutul anilor ’90, legea în F1 era făcută de marii piloți ai erei turbo: Nelson Piquet, Alain Prost și Ayrton Senna. Nu existau motive ca Nigel Mansell să fie exclus din acest grup select, însă drama îl urmărise mereu iar cei trei au capitalizat atunci când ghinionul îl urmărea pe englez. Steaua lui Mansell la Ferrari pălise după sosirea lui Alain Prost iar englezul nu putea suporta gândul că Renault îl dorea pe francez la Williams în 1993.

Mulți piloți, precum Riccardo Patrese și eu sufeream de pe urma acestor băieți de aur ai sportului. Lucram cu echipele, făceam mașinile să meargă și când totul mergea ca pe roate, veneau acești piloți de aur și spuneau  ‘Vreau să pilotez pentru voi.’

Mansell devenise campion mondial în Ungaria. Williams-ul FW14B motorizat de Renault fusese de neatins în 1992 iar Nigel obținuse titlul mult visat încă din a unsprezecea cursă. Aflase apoi că Alain Prost dorea să revină din sabatic iar legăturile francezului cu Renault și Elf îi asigurau statutul de numărul 1 la Williams. Încăpățânarea lui Nigel și jocurile de culise au făcut ca Mansell să taie toate legăturile cu Williams la Monza, în septembrie, anunțând retragerea sa iminentă din Formula 1. Se gândea la Indy ca o alternativă la Formula 1 iar Michael Andretti urma să părăsească Newman/Haas pentru a veni la McLaren.

Cred că Paul Newman a fost cel care m-a făcut să mă hotărăsc. Era un racer autentic, pursânge, un om șarmant, o legendă a filmelor la vremea lui. Oamenii nu-l cunoșteau ca om, dar eu da. Mi-a zis doar atât: ‘Din ce văd, ai nevoie să te simți bine’ și cred că asta a declanșat lucrurile.

Carl Haas, Nigel Mansell, Paul Newman
Carl Haas, Nigel Mansell, Paul Newman

Primul contact cu monopostul Lola T93/00 a avut loc la Phoenix, pe oval: „A fost descurajator, un șoc complet, faci 1,6km în 20s. Forța G a fost cel mai mare șoc, cât și cum îi faci față. Al doilea lucru de temut era atunci când luai piciorul de pe accelerație – mașina îți putea face surprize.” La prima etapă, în Australia (Surfers Paradise) Mansell pleacă din pole, atacă puternic, realizează câteva depășiri și câștigă autoritar. Printre piloții din Indy din acel sezon se numărau nume precum Mario Andretti, A.J. Foyt, Emerson Fittipaldi, Eddie Cheever, Al Unser Jr, Bobby Rahal, Stefan Johansson, bătrânul Al Unser, Teo Fabi, Paul Tracy și câțiva backmarkeri din Formula 1 (Grouillard, Danner, Montermini, Chiesa, Gugelmin, Gachot).

În antrenamentele pentru Phoenix, cursa unde testase, un derapaj îl aruncă în zid. Spatele îi este distrus de accident, necesitând 148 de cusături. Doctorii Terry Trammel și Steve Olvey, veterani ai Indy Racing, nu mai văzuseră așa ceva, eventual numele lui Mansell ajungînd în tratatele de medicină sub denumirea de „leziunea Mansell.” „Singura descriere asemănătoarea ne-a parvenit de la un medic patolog care scrisese despre o victimă decedată a unui accident de avion” avea să povestească Olvey.

Mansell3

Englezul necesita în mod regulat scurgerea de lichid care i se acumula sub pielea cusută pe spate. La Long Beach a putut participa doar foarte bine sedat, terminând totuși pe 3. Marea provocare a fost cursa de Indy 500: „Copcile de pe spatele meu rezistau până la 3 – 3,7G, iar când atingeam 4G, simțeam cum pocnesc – parcă mi se rupea spatele. Nici nu cred că aveam voie să pilotez, eram complet anesteziat,” povestește britanicul. Avea să conducă cursa de 500 de mile până la un restart aproape de final, când este prins pe picior greșit de Emerson Fittipaldi și Arie Luyendyk și trebuie să se mulțumească cu locul 3. Paranoia sa tipică încă îl urmărea, acuzând organizatorii că au forțat steagurile galbene pentru a nu permite unui debutant să câștige Indy-ul. Dar avea să câștige următoarea cursă, prima pe oval, la Milwaukee.

În paralel cu sosirea lui Mansell la Haas, Michael Andretti mergea la McLaren în locul lui Gerhard Berger. Newman/Haas Racing fusese fondată în 1983 cu o singură mașină pentru Mario Andretti. Americanul își petrecuse ultimii 12 ani în acea mașină, fiind singurul pilot între ’83 – ’88 iar din 1989 fiul său îi devenise coechipier. Michael Andretti câștigase campionatul CART în 1991 și dominase Indy 500 în ’91 și ’92, iar plecarea lui la McLaren se anunța de bun augur. Sosirea triumfătoare a lui Nigel și câștigarea titlului în primul său an în Indy n-au făcut lucrurile prea ușoare pentru Andretti. Nu-l înghițise pe Mansell încă din 1980, când au făcut cunoștință la Lotus iar acum se simțea trădat de echipă:

Sosirea lui Mansell, fermecător cum numai el era, a cauzat o ruptură în echipă. Iar cererile sale au destabilizat-o și mai mult. Informația nu ajungea și la mine. Lui Mansell i s-a permis să domine situația. Peter [Gibbons, inginerul lui Mansell] și Nigel n-au stat niciodată să discute cu noi ce se petrecea în weekend. Era exemplul perfect al echipei cu 2 piloți, divizată pe cât se putea, cu o atmosferă nu tocmai plăcută. Nu era distractiv să alergi așa,” declara pilotul de 53 de ani.

Managerul Newman/Haas pentru sezoanele 1993-1994 era Jim McGee. Acesta mai lucrase cu Andretti la finele anilor ’60 și se cunoșteau bine. Dar McGee avea o înțelegere cu Haas: „Carl m-a angajat pentru Mansell. Mi-a spus foarte clar că trebuie să am grijă de el și să fie mulțumit. Știu că Mario și-ar fi dorit să îi țin mai mult partea decât lui Mansell, dar nu asta discutasem cu Carl Haas. Mansell era un adevărat showman. Era ca un magnet pentru presă și Mario credea că presa ar fi trebuit să-i acorde mai multă atenție lui, aflat pe final de carieră. Și mai era ceva: Mansell era foarte generos cu membrii echipei, oferea bonusuri în bani și asta l-a supărat și mai mult pe Mario.

Nigel pune supărarea lui Mario pe seama faptului că fiul său avea probleme în Europa: „Chiar mi-a părut rău pentru Mario, la unele curse, când Michael trecea prin foc în presa europeană. Mario încerca să-și facă treaba în America și era rupt între două locuri, pentru că orice tată ar vrea să fie alături de fiul său. Dar Mario avea și programul său de curse și cred că dacă Michael ar fi avut succes în Europa, noi doi ne-am fi înțeles mult mai bine.

A urmat o serie de circuite stradale, în care englezul nu a mai prins victoria, deși era de așteptat să fie mai experimentat pe astfel de circuite. Deja realiza diferența între Formula 1 și Indy: „Se mergea pe o formulă egalizatoare. Valvele pentru turbo erau distribuite în mod aleatoriu. Uneori nimeream valve bune, alteori valve comune. Iar când le nimeream pe cele comune, nu aveai cum să câștigi.” Seria revenea pe ovale iar Mansell câștiga la Michigan 500 și New Hampshire.

Am rescris regulile pentru ovale. Toată lumea zicea că nu poți face asta, nu poți face aia. Uneori aveau dreptate – vezi accidentul de la Phoenix. Dar acolo am învățat să abordez ovalele altfel iar la New Hampshire l-am depășit pe Paul Tracy pe exterior. A fost o mutare uimitoare, nimeni nu mai făcuse așa ceva.

Mansell2

Cu o cursă rămasă, Mansell devenea campion al seriei, cu 5 victorii, 7 pole positions și 10 podiumuri. Anul următor nu avea să fie la fel de bun. Penske devenea forța dominantă și noii veniți Reynard se dovedeau mai competitivi ca Lola. Doar 3 pole position-uri și 3 podiumuri avea să obțină Mansell în 1994.

Ultima alegere greșită a lui Nigel Mansell a fost întoacerea în Formula 1 după moartea lui Ayrton Senna. Într-o înțelegere între Carl Haas și Bernie Ecclestone, Mansell s-a repezit spre salariul de 1 milion de dolari pe cursă la Williams. Cu toate că pole-ul și ultima victorie a sezonului 1994 i-au aparținut, Nigel nu mai avea motivația și a fost ușor întrecut de Damon Hill, Frank Williams renunțând la el pentru 1995. Marlboro a văzut ocazia și l-a dat la pachet echipei McLaren. Dar o mașină dezastruoasă l-a convins pe englezul din Birmingham să facă ultima reverență. Un pas care de data aceasta nu a mai impresionat pe nimeni…

———

În săptămâna 9-15 februarie, PitStops vă oferă o serie de articole dedicate motorsportului american, sub titlul American Week.
F1 vs IndyCar – O analiză financiară
Haas l-ar aduce pe Jeff Gordon în Formula 1