WTCC: Yvan Muller pregătit de revanșă

WTCC: Yvan Muller pregătit de revanșă

2015 n-a fost încă productiv pentru Yvan Muller în WTCC. Primele 2 curse (Argentina) au fost eșecuri prin comparație cu colegii lui de echipă, francezul aflându-se la 26 de puncte în urma lui López în clasamentul general.

Cvadruplul campion mondial a primit o penalizare de 5 locuri pe grilă la cursa din Marrakech după ce în a doua cursă din Argentina s-a agățat cu Mehdi Bennani (Citroën), trebuind să treacă pe la boxe pentru a înlătura iarba din radiator. După locul 2 în prima cursă, Yvan a terminat abia pe 11 în a doua, în afara punctelor.

Am avut un start foarte slab și am pierdut o mulțime de locuri înainte de primul viraj. Am pierdut și mai multe locuri în primul tur. Încercând să-mi croiesc drum prin pluton, l-am agățat pe Mehdi și îmi pare rău pentru asta. Apoi a trebuit să mă opresc pentru că a crescut temperatura motorului și cam asta a fost.

Situația e mai complicată ca anul trecut. Atunci, după necazurile de la Marrakech am câștigat următoarea cursă (Paul Ricard) și am mai redus din dezacantajul punctelor. Acum, nu doar că am pierdut puncte prețioase, dar cursa mi-e compromisă de penalizarea cu 5 locuri. Din punct de vedere strategic, nu are rost să țintesc pole-ul în calificări. Aș merge pe locurile 7 sau 8, ca să profit de grila inversată din cursa a doua. Apoi va trebui să fiu atent, circuitul fiind destul de riscant.

Cele 2 curse din Maroc se anunță destul de disputate. Merită să îi urmăriți pe Sébastien Loeb și José María López, acesta din urmă va încerca să se revanșeze pentru cursa pierdută din Argentina. Gabriele Tarquini va lupta pentru a-și ajunge din urmă  coechipierul, pe Tiago Monteiro. Mehdi Bennani va trebui să evite acroșajele care l-au tot urmărit iar Muller trebuie să lupte pentru a recupera punctele pierdute.

Circuitul Moulay El Hassan măsoară 4.545km și se vor alerga câte 14 tururi în cele 2 curse. Cursele de anul trecut au fost câștigate de Lopez și Loeb.