Formula E 2014-15: Top 10 piloți

Sezonul inaugural al competiției electrice a programat unsprezece curse, cu câte 20 de piloți la start. Însă doar 12 dintre aceștia au făcut program complet, schimbările repetate fiind una dintre problemele principale ale noii serii.

Așa cum ne-au împărtășit unii dintre protagoniști, monopostul de Formula E a fost extrem de provocator, prin prisma folosirii pneurilor de stradă, cu care niciunul dintre piloți nu era obișnuit din campionatele în care rulaseră în prealabil. Adaptarea imediată a unora a fost o mare surpriză, într-o stagiune în care chiar și cei veniți pe parcurs au putut bifa pole-uri sau podiumuri încă de la primul weekend de cursă, mai ales dacă aveau pe mână un monopost decent, precum cel al echipei Andretti.

Dacă ne-am fi luat după testele de la Donington dinaintea startului de sezon, Sebastien Buemi și DAMS ar fi fost campioni detașat, însă doar echipa și-a trecut în cont titlul, revenindu-și după un debut slab, care a garantat suspansul în disputa piloților, tranșată pe ultimii metri ai finalei de la Londra.

Așadar, lista celor 10 evidențiați include și piloți care au impresionat fără să fi făcut program complet, în urma unei stagiuni deosebit de animate, un fundament solid pentru ceea ce va urma în competiția monoposturilor electrice.

10 – Nicolas Prost

Animatorul primei curse din istoria Formulei E a atras laude și critici deopotrivă. Nico a pornit ca din tun, cu două pole-positionuri în primele două runde, devansându-l net pe coechipierul Buemi la acest aspect. Ulterior, un loc secund la Buenos Aires și victoria la Miami l-au propulsat pe francez la vârful ierarhiei piloților după 5/11 etape. Ceva s-a schimbat brusc după acel moment, iar Buemi a început să înșire clasările în top 5, în timp ce Nico nu a mai fost văzut vreodată în zona fruntașă. Cea mai pregnantă amintire va rămâne totuși reacția puerilă de a-l bloca pe Heidfeld la Beijing în ultimul viraj.

9. Jerome d’Ambrosio

Până la Monaco, belgianul a trecut neobservat: de șase ori în puncte din șapte curse, însă niciodată mai sus de locul al patrulea. Monopostul închis la culoare al celor de la Dragon Racing a fost în modul stealth, dar s-a descătușat pe final cu trei locuri secunde în ultimele patru manșe. Spre norocul lor, una dintre aceste clasări s-a transformat chiar într-o victorie după ce Lucas di Grassi a fost descalificat la Berlin, iar Jerome a fost declarat învingător la masa verde. Tot sezonul a dovedit că gestiunea resurselor de energie este cheia rezultatelor bune, fiind totodată singurul pilot ce a văzut linia de sosire în toate cele 11 manșe.

8. Loic Duval

Venit cu un bagaj solid de cunoștiințe din WEC, unde managementul puterii hibride este un aspect important de ani buni, francezul a fost rapid încă de la prima sa cursă, disputată la Miami. Mereu aproape de colegul său de la Dragon, Jerome d’Ambrosio, Duval a urcat de două ori pe podium în faza finală, europeană, a sezonului. A impresionat prin maturitate, adaptabilitate și constanță.

7. Nick Heidfeld

Rareori ne-a fost dat să vedem o asemenea serie de ghinioane precum a întâmpinat veteranul german în acest sezon. Fără voia sa, Heidfeld a devenit primul pilot ce a demonstrat tuturor rigiditatea șasiului SRT-01E după ce a fost trimis în parapet de către Nicolas Prost în cursa inaugurală, pe când ataca poziția de lider. Quick Nick s-a ridicat la nivelul poreclei și a revenit în avanposturi în următoarele manșe, fiind însă mai mereu lovit de neșansă. Dincolo de problemele tehnice repetate, o disfuncție a sistemului de limitare a vitezei pe linia standurilor l-a privat de mai multe clasări solide, Heidfeld primind penalizări cu drive through fără putea face ceva să le evite. Pe final, a reușit să urce pe podium la Moscova, însă locul 12 la finele anului este mult prea puțin în comparație cu ritmul afișat.

6. Sam Bird

Virgin Racing se alinia la start printre favorite, iar începutul de sezon părea să confirme acest lucru. Însă Jaime Alguersuari s-a plafonat, iar Sam Bird a început să alterneze prestațiile onorabile cu cele apatice. După un loc trei și o victorie, au urmat opt curse fără podium, printre care și trei abandonuri. Astfel, Bird a fost scos din joc pentru titlu, dar a putut să riposteze în manșa finală de pe teren propriu, unde a moștenit victoria de la Stephane Sarrazin. În același regisitru fluctuant se prezenta și în GP2 pilotul britanic, ceea ce justifică marginalizarea acestuia în cadrul echipei de Formula 1 Mercedes AMG, unde a activat ca pilot de teste.

5. Lucas di Grassi

Calculatorul uman a fost la un pas de a se încorona campion. Istoria îl va consemna drept primul învingător de manșă din Formula E, însă doar accidentul dintre Prost și Heidfeld l-a propulsat în vârf. Soarta avea să se răzbune la cea mai solidă prestasție a lui di Grassi, la Berlin. Trecut primul linia de sosire, el a fost descalificat pentru o neregularitate aerodinamică, punctele pierdute în Germania fiind șansa nesperată pe care rivalii săi o așteptau pe final de stagiune. De cinci ori a terminat pe locurile 2 și 3, fiind rareori ajutat de suplimentul dat de fani (2 ocazii). Însă la capitolul incisivitate mereu i-a lipsit acel ceva pe care primii patru din topul nostru l-au avut. Mai mult, niciodată nu a reușit să domine o sesiune de calificări, dând mereu impresia că aleargă cu rezerve și cu o minte de contabil, la fel cum o făcea și în GP2 în cei trei ani de protagonism (2007-09).

4. Jean-Eric Vergne

Abia venit după dezamăgirea suferită în Formula 1, francezul și-a canalizat întreaga furie într-un mod constructiv, iar la primul contact cu un monopost electric a siderat audiența. JEV a semnat timpul de pole, însă nu stăpânea perfect starturile și a fost surclasat de Nelsinho Piquet. După prima neutralizare, francezul și-a recăpătat imediat prima poziție printr-un atac blitz. De la boxe s-a trezit în spatele lui Buemi, pe care l-a presat până la final, când a rămas fără energie. Însă nimeni nu a rămas indiferent la demonstrația lui Vergne, care a mai bifat alte două pole-uri și două clasări pe podium până la finalul stagiunii. Totuși, n-a fost destul pentru a-l impresiona pe patronul Andretti, ale cărui socoteli financiare l-au impiedicat să-i ofere lui JEV un volan în IndyCar.

3. Antonio Felix da Costa

Chiar dacă monoposturile erau teoretic egale, două echipe s-au dovedit imediat codașe: Trulli și Amlin Aguri. Însă cu resurse minime și o pregătire aproximativă, pilotul portughez tot a putut să ducă un monopost al lui Aguri Suzuki în avanposturi, ba chiar și să câștige o cursă în Argentina. Pe lângă acea victorie, cinci alte clasări în puncte au arătat că performanța nu a fost accidentală, cu atât mai mult cu cât și Antonio a venit pe parcurs, fără să fi parcurs sute de kilometri în pre-sezon la Donington sau cursa inaugurală de la Beijing. Unde mai pui că mintea pilotului portughez stătea adesea la programul principal, cel din DTM, cu destule îndatoriri pe timp de iarnă?

2. Sebastien Buemi

Toate semnele îl dădeau campion înainte de primul start, iar team managerii care au asistat la defilarea din pre-sezon veneau cursă de cursă cu teama că se va dezlănțui dominatorul Buemi. Problemele tehnice l-au penalizat însă serios, elvețianul fiind mereu într-o cursă de recuperare. Chiar și atunci când a învins (de trei ori), disputa tot a fost strânsă. Însă pe final, și-a dovedit limitele în cursa decisivă, fiind scos din sărite prea ușor de Bruno Senna. Ca și în F1 sau WEC, problema nu e că a ajuns într-o zonă fierbinte, ci că o greșeală personală anterioară l-a adus în acea postură delicată. Identificând aceste lacune, chiar și Sebastien ar recunoaște că nu merita să devină campion.

1. Nelson Piquet Jr.

Nu este primul în top deoarece a ridicat trofeul aferent primului campion din istoria Formulei E. Este primul deoarece ne-a impresionat tot anul prin două trăsături definitorii: abilitatea de a gestiona excelent consumul de energie și manevrele tăioase de depășire, desprinse parcă din karting. De cele mai multe ori, mijlocul cursei era animat de strategia celor de la China Racing, care au luat taurul de coarne și au recurs la ceva inedit: Nelsinho se oprea fie mai devreme, fie mai târziu decât grupul compact. Astfel, se deschideau oportunități pe care cei de la Campos, aflați în spatele operațiunii chineze, erau obișnuiți să le speculeze din GP2. Iar brazilianul punea cireașa de pe tort, executând perfect misiunile delicate: startul ca din tun și îndepărtarea traficului. Finala de la Londra a fost un exemplu elocvent, cu un progres de pe 16 până pe 7, demn de un campion. Dacă scoatem din calcule singurul abandon, Nelsinho a venit mereu în top 8. Orice rival al său are o amintire cum a fost cândva depășit de Piquet Jr. cândva în sezonul inaugural de Formula E.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By