Weekendul românilor: Vișoiu la Soci, Florescu încheie sezonul

N-a fost cel mai inspirat final de săptămână pentru piloții noștri, de vreme ce Robert Vișoiu a fost departe de puncte la Soci, iar Petru Florescu a pierdut două locuri la general, terminând stagiunea pe poziția a 11-a.

GP2

Robert Vișoiu luase un prim contact cu traseul din Rusia anul trecut, în seria GP3, unde se calificase pe 13 și, după o primă cursă încheiată prematur, revenise de la coada grilei până pe locul al zecelea în manșa secundă. Însă GP2 reprezenta o provocare diferită.

Vișoiu nu a putut să continue ascendentul de formă din ultimele sesiuni de calificări, fiind din nou departe de coechipierul Sirotkin. Un ecart de peste 2,5 secunde între cei doi componenți ai echipei Rapax necesită explicații suplimentare, fiind mult mai mare decât ceea ce s-a văzut până acum. Iar aceste explicații rezidă în necesitatea de a schimba propulsorul pe monopostul românului. Nu era și prilej de penalizare, deoarece motorul nu cedase pur și simplu, ci ajunsese la capătul ciclului de viață. Un motor nou de GP2 are nevoie de ceva timp de acomodare, iar cum seria programează o singură sesiune (scurtă) de antrenamente înaintea calificărilor, sarcina lui Vișoiu a fost cu atât mai grea.

Oricum, după manșa de la Monza românul era nevoit să ispășească o penalizare, așa că n-a contat prea mult clasarea pe penultimul loc al grilei, doar în fața ”sponsorizatului” Gelael. Vișoiu a plecat de la boxe și, tot răul spre bine, a putut să evite incidentele din prima șicană. Cinci piloți au abandonat, Gelael nu a fost un pericol, iar Robert a trecut pe final de cursă de Nick Latifi și a ocupat poziția a 17-a la finele primei manșe, echivalentă cu locul de plecare în cursa secundă. Startul duminical l-a constrâns pe Vișoiu la o nouă cursă în pluton, fără mari șanse de a progresa. În final, s-a clasat pe 18.

Singura veste bună pentru român este planificarea unei noi runde pe traseul din Bahrain, acolo unde reușise două clasări în puncte în runda inaugurală a stagiunii 2015. Circuitul de la Sakhir este următoarea destinație a seriei GP2, înaintea finalei de la Abu Dhabi.

MSA Formula

Într-un weekend de sărbătoare pentru Carlin, în care Lando Norris a obținut titlul inaugural al categoriei și Colton Herta a terminat sezonul pe 3 cu o nouă victorie, Petru Florescu a fost mereu prins în zona fierbinte a mijlocului plutonului.

În prima manșă a plecat de pe 9, a urcat pe 8 la finele primului tur, apoi a pierdut trei poziții în detrimentul lui Sowery, Baybutt și Mitchell. În turul al șaselea, Sowery l-a scos din joc pe James Pull, iar Sennan Fielding a abandonat. Sowery a revenit pe final asupra lui Florescu și astfel românul a încheiat o manșă foarte agitată pe locul 9.

Cursa a doua a început cu Petru păstrându-și poziția a noua până în turul al patrulea, când a fost depășit de Fielding, Pull și Leist. A urmat căderea în clasament a lui Leist și un duel cu Louise Richardson. În prima fază, domnișoara a trecut de român, însă acesta a replicat și a încheiat pe 11. Ultima cursă a fost la fel de frustrantă, cu plecare de pe 14 și un progres de două poziții, pe seama contactului dintre Reddy și Smith.

În MSA Formula, orice cursă terminată de la locul 10 în jos se recompensează cu un punct, așa că Florescu a adunat la Brands Hatch doar 4 puncte (9-11-12). Martins și Pull, aflați la doar câteva puncte în spatele românului înaintea etapei finale, au punctat mult mai bine în ultimele trei curse din 2015 (26, respectiv 11p) și l-au surclasat pe Florescu la general.

Pilotul nostru și-a păstrat poziția a cincea în ierarhia debutanților și încheie primul sezon de monoposturi cu o clasare onorabilă. A fost matur pe circuite, în pofida vârstei, fiind nevoit să se retragă doar de 3 ori din 30 de starturi. Venit după accidentarea care l-a ținut departe de piste timp de opt luni, s-a adaptat rapid și a progresat constant, având alături echipa campioană a lui Trevor Carlin.

6T6Q60451


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By