F4 2016: Calendare publicate în Germania și Italia

Două dintre cele mai importante serii naționale de Formula 4 și-au confirmat programele pentru anul viitor, mizând pe continuitate după succesele deja înregistrate.

Italienii au fost primii care s-au aliniat la normele FIA încă din 2014, iar germanii au avut parte în sezonul inaugural 2015 de o grilă extrem de bogată, aproape 40 de piloți prezentându-se la start. Între cele două campionate disputate cu același șasiu Tatuus motorizat de Abarth și cu pneuri Pirelli au avut loc numeroase schimburi de experiență în acest an, Prema și Mucke făcând incursiuni de succes în seria trans-națională.

În Italia vom avea din nou șapte curse pe aceleași circuite, singura locație care se repetă fiind Imola. Sezonul va începe în aprilie la Misano, apoi se va merge la Monza, Imola, Mugello și Vallelunga. Pe final se va reveni la Imola, iar finala va avea loc pe Adria Raceway în octombrie. Pirelli va continua să furnizeze pneurile pentru seria italiană de Formula 4 în 2016 și 2017, iar perioada înscrierilor s-a deschis.

Germania vine cu câteva modificări. Numărul etapelor va fi de opt, însă doar șapte au fost momentan confirmate. Sezonul va începe din nou pe Oschersleben, însă nu vom mai avea două runde pe acest circuit. Practic, niciun traseu nu se repetă, însă cum nemții au doar cinci circuite, se va trece frontiera pentru deja obișnuita deplasare pe Red Bull Ring. În 2016 nu va mai fi runda de la Spa-Francorchamps, însă drumul spre Vest va fi efectuat în direcția Zandvoort.

Oschersleben a fost anul acesta locul rundei extrem de populare ce s-a disputat în weekendul DTM, iar tradiția unei etape cu turismele germane se va continua, însă de această dată pe Lausitzring. Aceasta a fost cea mai ternă etapă din DTM, lipsită de seriile-suport. Formula 3, Cupa Audi TT și Cupa Porsche Carrera nu au venit pe Eurospeedway, așa că rundele din ADAC F4 vin perfect să completeze weekendul.

Între cele două serii va exista un singur conflict, etapele cu numărul 2 fiind suprapuse pe 1 mai.

Calendar Italia
10 Aprilie – Misano
01 Mai – Monza
29 Mai – Imola
17 Iulie – Mugello
11 Septembrie – Vallelunga
25 Septembrie – Imola
09 Octombrie – Adria

Calendar Germania*
17 Aprilie – Oschersleben
01 Mai – Sachsenring
05 Iunie – Lausitzring
24 Iulie – Red Bull Ring (Austria)
07 August – Nürburgring
21 August – Zandvoort (Olanda)
2 Octombrie – Hockenheim
*+ o rundă neconfirmată


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By