Top 50 piloţi de GP: Georges Boillot (5)

Primul om care a atins stelele şi a rămas neclintit deasupra lor până când bravura sa exacerbată l-a doborât din zbor. Ȋn privinţa calităţilor primare de racer pur, numai Rosemeyer suportă comparaţia cu el, iar ca abilitate tehnică doar Jack Brabham îi poate revendica întâietatea.

Cât de bun a fost Georges Boillot? Mai întâi cifrele: între 1912 şi 1914 a luat parte la 6 mari întreceri, câştigând trei dintre ele şi retrăgându-se datorită cedării maşinii din celelalte după ce le dominase copios în ciuda unui handicap tehnologic. A câştigat primul GP din carieră, recuperând 7 minute în prima zi şi 9 minute în a doua pe o ploaie torenţială în faţa mai rapidului Fiat al lui Bruce-Brown şi deşi pierduse ultima treaptă în cutie, efectuând un pitstop de 20 de minute pentru asta, s-a impus totuşi cu 13 minute avans! A obţinut pole-ul cu o viteză record la prima vizită la Indy, apoi o pană l-a aruncat pe 29 în ziua cursei, a revenit în frunte, o nouă pană l-a adus pe 15, iar şi-a croit drum până la şefie, apoi maşina a expirat. Iar în ultimul său recital, a coborât cu 35s sub timpul etalon al Mercedesului net mai bun al lui Max Sailer, deşi oprise în acel tur pentru a verifica pneurile!

Unii au posedat în cantităţi uriaşe viteză, car-control şi un simţ pentru limita aderenţei. Dar le-a lipsit un psihic de oţel, mentalitatea de învingător absolut şi mai ales o încredere totală în sine. Aici Georges Boillot este o prezenţă singulară. Nicicând un pilot nu a crezut mai mult în steaua sa şi rareori cineva a făcut-o într-un mod mai intimidant, sfidând bunul simţ de cele mai multe ori. Fără îndoiala că niciun alt mare pilot, şi aici îi includem şi pe Nuvolari, Senna şi Schumacher, nu a fost mai îngâmfat şi nu şi-a etalat superioritatea într-un mod mai puţin lipsit de eleganţă. Un showman total, îi plăcea să se joace cu galeria, fiind stăpânul acesteia pentru trei sezoane, într-o manieră nemaivăzută înainte sau după el. Dar asta pentru că geniul său i-o permitea. Aceste calităţi primordiale s-au contopit într-un stil de pilotaj doar aparent fără compromis, de atac total, stil ce abia azi îl putem descifra într-un mod onest, odată cu publicarea masivă a multor materiale de arhivă cu ocazia sărbătoririi centenarului pentru GP-urile din 1913 şi 1914. Diferenţa se face întotdeauna în virajele lente şi medii, unde coordonarea ochi-mână-picior trebuie să fie la superlativ, trasa aleasă judicios pentru ca ţinuta de drum să nu fie afectată şi nici viteza maxima în punctul de coardă al virajului. Boillot frânează mai târziu decât oricine altcineva în epocă („pe frânare îi mâncam pe pâine” va declara el după Lyon 1914), însă nu o face de obicei în linie dreaptă ci alege să vireze puţin înainte de linia considerată ideală (sau comună, cum vreţi să o luaţi), frânând puternic pe o linie oblică. Mergând la limită poziţionează roţile faţă mai aproape decât oricine de marginea pistei (ce poate fi un gard, o bordură sau chiar un copac) şi echilibrând printr-un joc din direcţie, acceleraţie şi frâne (până în 1913 doar cele spate), într-un stil ce este un precursor incipient al artei lui Michael Schumacher, reuşeşte să aibă o linie mai strânsă la ieşire, scurtând curba, spatele nu pleacă spre exterior decât rareori, iar viteza nu este deloc compromisă. Deschizând gazul mai devreme decât Goux de pildă, viteza de vârf pe linia dreaptă ce urmează este invariabil superioară (3km/h în plus la Amiens în 1913 şi 6km/h în plus la Lyon un an mai târziu). Pilotajul acesta plin de riscuri şi de neconceput pentru contemporanii săi este posibil doar datorită combinaţiei neobişnuite dintre un al şaselea simţ în detectarea limitei absolute a aderenţei, un „car-control” sublim şi o încredere în sine ce va rămâne etalon pentru toate epocile. Dar exista metodă în această falsă nebunie la volan, iar jurnaliştii contemporani au sesizat imediat stilul său de a sta la început precum păianjenul în plasă, dând lovitura finală în a doua parte a întrecerii întocmai cum Bruce-Brown a simţit-o pe pielea sa la Dieppe în 1912, echipa Delage cu ale sale superioare maşini un an mai târziu la Amiens sau coechipierul său Goux în nenumărate rânduri. Doar la Lyon 1914 şi-a ieşit din pepeni, dar ce a urmat atunci a fost probabil cea mai strălucită demonstraţie de pilotaj dintre toate.

Să frânezi mai târziu, plonjând mai adânc în curbă şi să accelerezi mai iute decât toţi la ieşire, fără ca viteza de parcurgere a virajului sa fie afectată este idealul oricărui pilot. Puţini au reuşit să facă asta fără a afecta echilibrul precar al unei maşini la limita dintre ridicol şi sublim, şi mai puţini au reuşit să o facă atât de constant şi cu o marjă de superioritate atât de evidentă faţă de adversari. Din acest punct de vedere Georges Boillot stă fără nicio reţinere alături de Nuvolari, Rosemeyer, Clark sau Senna -unul dintre titanii acestui sport. Primul om care a stăpânit pe deplin meşteşugul divin al artei pilotajului, aducând o întreagă lume la picioarele sale.

You may also like

0 comments