Cu 10 flori se face primăvară la anduranța autohtonă?

Procesul de evoluție al anduranței în România este, în continuare, pe repede-înainte, lucru vizibil și la etapa ce a deschis primul sezon din acest gen de curse pe circuit – o premieră care face posibil un drum cu destule posibilități.

Sub un cer închis care amenința cu rafale de ploaie, prima etapă a Campionatului Internațional de Anduranță ACR a debutat la finele săptămânii trecute. Doar 10 mașini s-au aliniat pe grilă, scăderea față de numărul înregistrat la cursa de anduranță din octombrie fiind cauzată de regulamentul campionatului care, precum este și normal, nu mai permite participarea mașinilor fără roll-bar. Astfel, am avut la start modele Logan și Lupo-uri (în cadrul clasei 1 – sub 1600cmc), un Porsche Cayman modificat pentru circuit, cunoscutul Radical SR3 și, nu în ultimul rând, un VW Golf 3 care a adus încă o culoare pe paleta acestei prime etape.

Pe parcursul iernii, diverși piloți și-au manifestat interesul față de acest nou campionat și unii chiar au pregătit mașini în acest sens. Totuși, climatul mult prea politizat din automobilismul românesc și varii întârzieri de ordin tehnic au făcut ca respectivii să nu fie pe grila primei etape. Nici măcar nu a existat vreun conflict de calendar cu o etapă de coastă.

Echipa West Competition Racing, care ar fi trebuit să concureze cu două mașini – dintre care una fiind o Honda Civic pregătită special – a ajuns în ultima secundă pe grilă cu un Lupo la disputata clasă 1. Ceea ce face specială această combinație este faptul că membrii echipei au ajuns la circuit cu gândul că nu vor concura, diferite probleme făcând aparent imposibilă respectarea promisiunii inițiale. În ciuda acestui lucru, bunătatea oamenilor ce fac parte din Familia Motorsportului a făcut posibilă, în extremis, înscrierea unei mașini sub banner-ul WCR, lucru esențial în condițiile în care echipa ar fi ratat altfel puncte importante.

Cursa propriu-zisă a curs lin și fără probleme și cum nici ploaia nu a venit, ne-am putut bucura de încă un tur de forță al Radical-ului care a coborât până la 1:44 cu Sergiu Nicolae la comenzi, care a readus recordul pistei în posesia unui pilot român, după ce fusese ”capturat” de vecinii bulgari cu al lor SIN. Acesta alături de echipierul Ștefan Unchiașu au și triumfat în clasamentul general fiind urmați de Cristian Mangri și Mihai Tomescu care au bifat o primă cursă fără probleme cu Cayman-ul ToMa Racing.

Trebuie semnalat faptul că întreaga structură sportivă Willi Motorsport este într-o fază de învățare, în care schimbările de setup aduc mari câștiguri. Condițiile climatice au semănat cu cele din octombrie, însă Radicalul a coborât de la 1:51 la 1:44, ceea ce e un progres imens. Suntem curioși până unde se poate ajunge cu un SR3 RS.

Cursa a fost ferită de incidente notabile, la fel ca în octombrie anul trecut, rezultatele din clasele Logan și Lupo fiind determinate atât de ritmul piloților cât și de timpul consumat la boxe (factor a cărui influență ar trebui redus). Au existat ceva neînțelegeri legate de modul în care trebuie să decurgă oprirea la boxe care implica și realimentarea, iar sosirea s-a dat cu un tur mai devreme decât ar fi trebuit (în regulament era specificat ”2 ore+1 tur”). Desigur, acestea sunt sincope inerente la început de campionat, iar organizatorii ne-au cerut feedback prin prisma experienței noastre internaționale în vederea perfecționării regulamentului particular.

Ceea ce nu pare să se soluționeze în pofida semnalelor de alarmă repetate este comunicarea oficială a rezultatelor. Nici anul trecut, când competițiile de circuit erau sub egida FRAS, nici acum sub mandatul ACR nu avem nimic pe site-urile oficiale, nici într-a patra zi după consumarea etapei.

După ce timpul s-a scurs, învingătorii s-au strâns pe pitlane pentru festivitatea de premiere. La clasa Lupo s-a impus cuplul Virgil Marin/Victor Nemeș în timp ce Logan-ul cel mai bine clasat a fost acela al Team ROTAC (pregătit de Exelixis) cu Octavian Drăgan și Alex Roșiu la comenzi. Doar două mașini au abandonat, anume unicul Golf și Lupo-ul pe care au concurat Bianca și Eduard Anton, piloții-reper din CN de Turisme de anul trecut la clasa Lupo.

Următoarea etapă va avea loc la mijlocul lunii iunie și sperăm ca pe grilă să se depășească numărul de 15 echipaje.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

0 comments