WEC Silverstone: Porsche învinge la masa verde

Vremea potrivnică nu a putut opri peste 50.000 de oameni din a fi prezenți la deschiderea sezonului 2016 al Mondialului de Anduranță printr-o cursă ce a avut de toate, inclusiv o descalificare dictată după finele celor șase ore de curse care a adus Porsche pe prima poziție și Rebellion pe podium.

Prima schimbare de direcție neașteptată a venit în calificări când, pe un asfalt ud, Audi a fost de neegalat, prototipurile #7 și #8 ocupând primele două poziții la finele sesiunii. Porsche, care dominase cu mână forte antrenamentele libere, coborând sub timpul de pole din 2015, a trebuit să se mulțumească cu linia a doua. Toyota, în ciuda îmbunătățirilor, a plecat în urma rivalilor germani.

Rebellion a terminat pe podium după excluderea Audi-ului #7
Rebellion a terminat pe podium după excluderea Audi-ului #7

Cursa nu a avut parte de ploaie, cele șase ore curgând sub un cer aproape senin. Audi a păstrat prima poziție la start însă Webber, pornit în Porsche #1, a trecut mai apoi de ambele R18 pilotat de Jarvis și Lotterer pentru a prelua conducerea și a o păstra pe întreaga durată a primului stint. A urmat apoi, în stint-ul lui Hartley, dezastrul. În ciuda unui avans de 40 de secunde, Hartley a considerat oportună depășirea mașinii Porsche a Gulf Racing UK pe exteriorul virajului Farm, motivând ulterior că, acolo, GT-urile nu ar trebui să iasă prea mult în exterior. Mike Wainwright a făcut-o însă, fără să realizeze că se va intersecta cu liderul clasamentului general. Cei doi s-au lovit iar mașina lui Hartley a derapat în fața celei a lui Wainwright, 919-le fiind aproape de a se răsturna înainte de a reveni pe toate cele patru roțile și a se înfige în nisip.

Acela a fost finalul mașinii pilotate de campionii sezonului trecut, Porsche rămânând astfel cu un singur glonț pe țeavă. Necazuri au avut și Toyota și Audi, restabilindu-se echilibrul numeric la cota 1. Germanii  au pierdut mașina #8 care, pe când era pilotată de Di Grassi, s-a oprit în Complex. Motivul? Cedarea completă a sistemului electric. Ghinionul a lovit apoi și pe cei de la Toyota la jumătatea cursei când mașina #5 a suferit o pană care a provocat pagube mari la caroserie. Incidentul a adus și o neutraliazre și a trimis TS050-ul la garaj pentru o bună bucată de vreme.

Așa a arătat lupta la P2: G-Drive versus ESM și RGR
Așa a arătat lupta la P2: G-Drive versus ESM și RGR

Finalul a fost unul aprig disputat, 919-le #2 și Audi-ul #7 fiind la maxim 10 secunde unul de altul în ultima oră. Apoi un contact între unul dintre cele două Ford-uri GT și 919-le urmăritor a lovit, aparent definitiv, șansele germanilor la victorie. Audi-ul #7 a mai intrat pentru ultima oară la boxe ulterior însă Porsche nu a putut profita căci și ei au fost obligați să bifeze un ultim splash. Astfel, Audi au trecut primii linia de sosire prin echipajul #7, aceasta fiind prima victorie după aproape un an de așteptare, căci ultima victorie a venit la Spa anul trecut. Pe doi a terminat Porsche prin echipajul #2 în timp ce pe trei a venit Toyota supraviețuitoare care, ca și în 2015, a ajuns pe podium doar grație problemelor echipelor rivale. Au urmat apoi mașinile Rebellion, care au plecat de la coada grilei.

Acest rezultat nu este însă cel ce va fi consemnat de cărțile de istorie a motorsportului căci după cursă, la verificările tehnice, stewarzii au descoperit că scândura atașată de podeaua mașinii #7 era mai subțire decât prevede regulamentul; adică Audi-ul #7 a concurat cu o gardă la sol mai mică decât stipulat. Soluționarea a venit rapid în forma descalificării, Porsche, Toyota și Rebellion urcând câte o poziție pe podiumul ”virtual”. Evident că Audi nu au stat cu mâinile în sân, grăbindu-se să facă apel la decizia stewarzilor, o soluționare la acest apel fiind așteptată și la momentul scrierii acestui articol.

Aston a avut o performanță mai bună față de finele lui 2015 dar punctele de comparație sunt puține
Aston a avut o performanță mai bună față de finele lui 2015 dar punctele de comparație sunt puține

Un start ca din tun nu i-a garantat victoria lui Pipo Derani dar depășirile sale la bordul Ligier-ului ESM #31 arată că Derani se simte foarte comfortabil aruncând mașina de P2 ca pe un monopost. Chris Cumming a distrus munca lui Derani cu un derapaj dar brazilianul a readus mașina în luptă, având un aport esențial în clasarea pe locul secund a acestui echipaj.

Înaintea mașinii sponsorizate de Tequila Patron a venit un alt Ligier, anume acela al RGR pe a cărui dorsală se face reclamă la etapa din Mexic din acest an. Senna, Albuquerque și Gonzalez au avut o cursă perfectă în care constanța i-a adus și i-a menținut în frunte. G-Drive Racing ar fi putut să nege supremația RGR dar echipajul lui Rast, Berthon și Rusinov a fost scos din ritm de o pompă de combustibil care a trebuit să fie schimbată. Chiar și așa, mașina lor a venit pe trei. Au urmat apoi ORECA-ul Signatech Alpine, Gibson-ul Strakka și ORECA-ul echipei Manor aflată la debutul în WEC.

Ferrari s-a impus cu 488, un contrast față de USCC unde 488-ul abia a prins podiumu
Ferrari s-a impus cu 488, un contrast față de USCC unde 488-ul abia a prins podiumu

Trecerea de la 458 la 488 și lipsa echipei de uzină Porsche a dus la o cursă dominată în întregime de AF Corse la GTE Pro. Davide Rigon și Sam Bird, revenit la GT-uri după un sezon triumfal la P2, au trecut primii linia de sosire în mașina #71, aceștia fiind urmați de echipierii James Calado și Gianmaria Bruni în celălalt 488. Pe trei a venit Aston-ul de uzină cu numărul 95 împărțit de Thiim, Sorensen și Turner. Celălalt Vantage de la GTE Pro a avut probleme la motor pe final de cursă. Ford-urile au arătat mai bine pe un circuit destul de rapid cum este Silverstone, decât pe sinuosul traseu stradal din Long Beach, lucru ce dă de gândit legat de modul în care vor evolua americanii la Le Mans unde vor fi prezente patru șasiuri.

Collard, Perrodo și Aguas s-au impus la GTE-Am după ce atât 991-le Proton cât și cel KCMG, care a condus în prima parte a cursei, au fost lovite de probleme, unul de o pană iar altul de probleme mecanice. Incidentele taberei Porsche au ajutat și Corvette-ul Larbre care a terminat pe ultima treaptă a podiumului, un rezultat pozitiv pentru o echipă care a avut numai ghinion în 2015.

Vechiul 458 a mai adăugat o victorie la șirul deja interminabil strâns din 2011 încoace
Vechiul 458 a mai adăugat o victorie la șirul deja interminabil strâns din 2011 încoace

Următoarea etapă a Mondialului de Anduranță va avea loc în mai, la Spa-Francorchamps, urmând apoi ca echipajele care fac sezonul complet să se întâlnească cu multe altele pentru cursa de 24h de la Le Mans din iunie.

Rezultate complete aici

Surse foto: 6-12-24.com, FIA WEC


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By