Top 50 piloți de GP: Michael Schumacher (4)

Cine dracu mai e și Michael Schumacher ăsta?” îl întreba Eddie Jordan în august 1991 pe Willi Webber înaintea MP al Belgiei de la Spa. Răspunsul avea să-l primească în ziua de sâmbătă, când tănărul sportiv din Kerpen punea superbul Jordan EJ191 pe poziția a șaptea a grilei, pe cel mai dificil circuit din lume.

Era începutul senzațional al carierei celui mai titrat, mai complet, mai controversat și mai celebru pilot din câți au existat vreodată. Pilotul suprem al curselor de GP, dar nu și cel perfect.

Nu sunt un erou, sunt doar un tip care pilotează rapid. La început, când am urcat pentru prima oară într-o maşină de F1 am crezut că e magie, îi va declara el peste ani lui James Allen. Pe măsură ce m-am maturizat, mi-am dat seama că toţi piloţii sunt la fel. Unii sunt mai rapizi ca alţii, iar asta e principala diferenţă dintre ei. Cred cu tărie că timp de un deceniu, după 1994 cel puţin, eu am fost cel mai rapid. Poate că undeva în lume există un şofer de camion sau poate un pilot de karting mai rapid ca mine, doar că ei nu au avut şansa mea. Nu am puteri supranaturale, dar ceea ce am făcut îmi dă dreptul să cred că am fost mai bun decât oricine altcineva.” Aroganţă a la Boillot? Poate. Dar justificată de comportamentul pe pistă, etica muncii fără paralel, o atenţie acordată detaliilor unică şi o viteză în ritm de cursă egalată doar de Clark în perioada de după 1950.

p4-2Probabil că nu cel mai înzestrat din toate timpurile, dar aproape sigur cel mai complet” spunea Martin Brundle în 2014. Rareori au existat piloţi atât de suprem dotaţi în toate departamentele care contează, şi mai rar unii care să posede acea calitate unică de a pune de comun acord aceste trăsături astfel încât câştigarea unui GP să pară o rutină. Abilitatea pe ploaie a lui Caracciola, viteza lui Gilles, simţul tactic al lui Prost, determinarea lui Senna, polivalenţa lui Stewart au făcut din Schumacher cel mai eficace instrument de câştigat curse şi campionate.

Dar nu acestea sunt lucrurile care au dus la clasarea sa pe această poziţie. Așa că, dacă aruncați o privire asupra pilotului Michael Schumacher coborâți în timp, până în 1995 să zicem. Veți descoperi un pilot ce uneori te făcea să te întrebi dacă minunile sunt posibile în F1, un tip îngâmfat și sigur pe el, la fel ca Boillot sau Senna, ce își ridiculiza concurența pe ploaie la Barcelona în 1996 și se bătea de la egal la egal cu un monopost Williams net mai rapid, pe o pista udă, deși Benetton-ul sau era echipat cu slick-uri, la Spa în 1995. Un pilot ce avea o relație aproape telepatică cu mașina, servit de o condiție fizică ireproșabilă. Putea înșira tururi perfecte de calificare pentru o întreagă cursă, precum în acea zi binecuvantată de la Hungaroring 1998. Abia atunci veți înțelege cât de abil a fost cu adevărat Michael Schumacher, unul dintre titani.

p4-1E greu de cuantificat măreția unui pilot în raport cu onorurile și titlurile primite, iar în cazul lui Michael Schumacher cifrele sunt copleșitoare: 7 titluri mondiale, 91 de victorii, 68 de pole-position. Schumacher din 2000-2004 a fost un buldozer care a zdrobit totul în calea sa, dar nu acesta este Schumi la zenitul grandorii sale. Spa 1995, Barcelona 1996, Monaco 1997, Hungaroring 1998, Sepang 1999 – acestea sunt performanțe fabuloase, probe supreme de abilitate, curaj și control total al mașinii pe muchia extremă, ce suporta comparația cu oricare alte dovezi de nebunie și geniu din spatele volanului din istorie. Acesta este Michael Schumacher pe care doresc să mi-l amintesc.

Din 2001 și până în 2006 el a lăsat apoi locul unui metronom enervant pentru unii. Dar Schumi cel vechi al anilor ’90 a mai revenit o dată, pentru un ultim recital, la Interlagos 2006, în cursa ce părea că va încheia o carieră unică. Această despărțire, ce unora li s-a părut forțată, nu a putut stăvili focul viu ce ardea în sufletul său de pilot pur, și în 2009 și-a anunțat revenirea. Avea 41 de ani, o vârstă la care Nuvolari devenea campion al Europei, iar Fangio se încorona pentru prima dată campion al F1, dar standardele erau altele. În epoca high tech a Formulei 1, o pauză de 3 ani coroborată cu o vârstă foarte înaintată pentru orice sport ce implică precizie și reflexe de felină reprezintă o eternitate.

p4-3Această a doua carieră a sa în Marele Circ a fost o reușită dacă o privim din perspectiva unui pilot normal, dar a fost un eșec complet dacă o considerăm prin prisma omului ce a dominat acest sport pentru un deceniu și jumătate. Schumi a pățit cam același lucru ca Achile Varzi în 1946 la revenirea în GP-uri. Fără îndoială, încă un pilot bun, dar aproape o umbră a celui de odinioară, un cal de curse bătrân și hotărât, dar lipsit de sclipirea din tinerețe.

Majoritatea calităților sale extraordinare nu l-au părăsit. Aceeași putere de muncă, determinare, etică și atenție acordată detaliilor ca în prima carieră. Dar ceva s-a rupt în acești trei ani de pauză. Pilotul senzațional care ducea orice mașină până la limita extremă a posibilităților acesteia și uneori peste, pilotul care a depășit cel mai des hotarele imposibilului de la Gilles Villeneuve încoace, a dispărut. Schumi în vârful formei sale, la Benetton și Ferrari era capabil să coboare cu 2-3 zecimi pe un tur de calificare față de un pilot de vârf, să zicem Hakkinen sau Raikkonen. Driver-ul de la Mercedes din 2009-2012 nu numai că nu a mai putut să scoată aceste zecimi magice din joben, ba chiar a coborât cu încă vreo 3 zecimi sub acest barem.

Câteva sclipiri ale mărețului Baron Roșu de odinioară, mai ales în ce privește determinarea ducând până la obstrucționism și combativitatea la limita regulamentului (Canada și Monza 2011 sunt elocvente) au încercat să aprindă flacăra pasiunii fanilor, dar prea puțin pentru un pilot atât de mare. Apoi a venit trâmbițatul sezon 2012 în care Mercedes declara că vrea să se implice în lupta pentru titluri. În condițiile unor pneuri imprevizibile, mașina a părut la început una reușită, pentru ca spre final să devină ridicol de lentă. 2012 a fost cel mai bun an din cei trei pentru Schumi în materie de pilotaj, dar și cel mai ghinionist. Până către final a dat impresia că este pilotul mai bun la Mercedes, mai ales în condiții ostile și pe circuite de modă veche. A fost un pilot de top ce ar fi putut câștiga câteva curse dacă mașina era la înălțime. Dar nu a fost. Numai un pole, un podium și o mulțime de frustrări acumulate. Statistica nu spune totul, dar nici nu minte într-un mod flagrant în acest caz.

Acoperit de mantia invincibilității, așa cum numai Fangio și Clark au fost în epocile lor, Schumi cel din era 1994-2006 a ucis spectacolul, dar a scris o poveste. Poate nu cea mai frumoasă, și cu siguranță nu cea mai emoționantă din Marele Circ. Este însă povestea unui modest băiețel dintr-un orășel german, ce printr-o serie de circumstanțe favorabile a ajuns să țină în mână volanul unei mașini de GP cu care a făcut minuni, demonstrații de virtuozitate pură, așa cum numai o jumătate de duzină de oameni au mai reușit în cei peste 120 de ani de existență a motorsportului.

You may also like

0 comments