Formula 1 Monaco: Ricciardo surprinde spre primul lui pole

Formula 1 Monaco: Ricciardo surprinde spre primul lui pole

Daniel Ricciardo a zburat către pole position în fața celor doi piloți Mercedes la Monaco.

Turul excelent reușit de Ricciardo în primele minute ale Q3 a fost suficient de bun pentru primul său pole-position din carieră, ingeniozitatea echipei de a-l trimite în Q2 pe circuit cu pneuri supersoft oferindu-i mâine posibilul avantaj de a pleca pe acestea în cursă.

Nico Rosberg și Lewis Hamilton nu au avut un ritm suficient de bun pentru a-l detrona pe australian de pe primul loc, dar cei doi vor pleca de pe următoarele poziții ale grilei de start. Sebastian Vettel va completa primele două linii în cursa de duminică.

Calificările au fost mereu extrem de importante pe circuitele stradale, iar la Monaco regula se aplică mai bine decât oriunde altundeva, astfel încât Ricciardo va avea o ocazie bună de a oferi echipei Red Bull a doua victorie consecutivă.

Sesiunea nu începuse de nici două minute când Felipe Nasr și-a încheiat ziua într-un nor de fum. Unitatea sa de putere a cedat în turul de încălzire, iar Sauberul acestuia a fost ridicat de pe pistă cu o macara în timp ce au fost fluturate steaguri roșii timp de câteva minute. Mașinile s-au îngrămădit apoi pe circuit pentru câteva tururi rapide.

Mercedes și Ferrari au fost două dintre echipele care au ales să încheie socotelile repede, Hamilton, Rosberg, Vettel și Kimi Raikkonen stabilind timpi suficient de buni pentru Q2 încă din primele 10 minute. Red Bull a ieșit pe circuit cu întârziere, dar tururile lui Ricciardo și Verstappen au fost de asemenea bune.

Cji8q8NWUAI5qFe

Când cei din a doua parte a clasamentului își plănuiau ultimele minute ale Q1, Max Verstappen a ciupit interiorul celei de-a doua șicane din zona piscinei și a cauzat o nouă întrerupere a sesiunii, oprindu-se în barierele de protecție de pe exterior. Nu va fi o cursă tocmai fericită pentru proaspătul câștigător din Spania, care va porni al 21-lea.

Rămăseseră 6 minute din Q1, iar mai mulți piloți de la Manor, Sauber, Renault, Haas, Force India și McLaren au ieșit pe circuit în încercarea lor de a accede în a doua parte a sesiunii. Sergio Perez și Nico Hulkenberg au impresionat urcând până în top 6, iar Romain Grosjean și-a îmbunătățit la rându-i turul cel mai bun. Din nefericire pentru cei de la Manor, aceștia nu au fost nici măcar aproape de un tur suficient de bun pentru Q2, iar Jolyon Palmer și Marcus Ericsson li s-a alăturat în grupul celor eliminați.

Cu întârzierea cauzată de cele două întreruperi, Q2 a început cu 16 mașini pe circuit. După uzualul outlap, piloții au optat pentru încă un tur de încălzire al pneurilor înainte de a forța. Din nou, Hamilton, Rosberg, Ricciardo și Vettel au stabilit timpi buni încă de la prima încercare, britanicul fiind de departe cel mai rapid din acest grup de favoriți în timp ce Rosberg a ciupit aceeași barieră care i-a încheiat ziua lui Verstappen. Carlos Sainz și Daniil Kvyat au impresionat din nou, fiind mai rapizi decât Raikkonen.

Cu trei minute rămase din Q2, toate cele 16 mașini au fost înapoi pe circuit. Ricciardo a aplicat o strategie extrem de interesantă, reușind să-și îmbunătățească timpul pe gumele supersoft, ceea ce înseamnă că va începe cursa cu pneurile marcate cu roșu, în timp ce restul piloților din frunte o vor face pe ultrasoft-uri. Cu steagul cu pătrățele fluturat, Rosberg a urcat pe primul loc, iar eliminați au fost Kevin Magnussen (locul 16), Jenson Button (13) și piloții Haas (12, 15) și Williams (11, 14)

Hamilton a început Q3-ul cu o mare problemă. Britanicul a oprit chiar la ieșirea de la boxe, sugerând că motorul i-a cedat, iar monopostul acestuia a fost împins înapoi la boxe de mecanicii Mercedes, care mai târziu au confirmat că problema a fost la presiunea combustibilului. În atare condiții, Ricciardo a fost cel mai rapid pilot de pe circuit în primele minute. Australianul a reușit un tur splendid de 1:13.622, iar Rosberg a încheiat prima sa încercare la aproape trei zecimi în urmă.

Mecanicii au rezolvat problema lui Hamilton, iar acesta a ieșit pe circuit din nou, însă nu a avut ritmul necesar decât pentru poziția a 3-a. Rosberg s-a apropiat și mai mult de Ricciardo, dar a încheiat la 0.169s în urmă, doar pe locul doi. Turul excelent reușit de australian îi câștigase pole-position-ul. Linia a doua a grilei de start a fost completată de Vettel, în spatele acestuia clasându-se în top 10 Hulkenberg, Raikkonen, Sainz, Perez, Kvyat și Alonso.

Cji9mlpWkAAhgi-