Formula E 2016-17: Calendar cu 14 etape, inclusiv New York

Înaintea finalei de la Londra a fost anunțat oficial calendarul pentru cel de-al treilea sezon al Formulei E. Sunt destule surprize, de la destinații interesante până la o pauză stranie de peste 3 luni în timpul iernii, când ar fi fost indicat să se concentreze aceste etape în vederea unei expuneri mediatice superioare.

Ce dispare din program?

Un campionat ce se consideră eminamente urban și cosmopolit a avut un succes remarcabil în mai puțin de doi ani. Astfel, nu este de mirare că se va renunța la orașele care nu au un nume atât de răsunător: Putrajaya și Punta del Este. Ecologiștii londonezi și-au luat parcul înapoi, iar în calendar s-a păstrat o poziție în care vom avea fie cursa britanică într-o altă locație, fie cea de la Moscova. Dacă la finele primului sezon s-a renunțat la Miami, acum va pica și runda de la Long Beach, acolo unde era o frumoasă continuitate cu străzile pe care se concura în F1 și ulterior în IndyCar. Însă americanii nu rămân pe dinafară…

Care sunt noile destinații?

Alejandro Agag parcă ține să-i demonstreze lui Bernie Ecclestone că se pot organiza competiții ”eco” în cele mai aglomerate orașe, în care boss-ul F1 nu a reușit să lege ceva. După Londra și Paris, a venit vremea unei noi bombe: Formula E va încheia sezonul al treilea pe străzile din New York, cu o dublă manșă!

Țara făgăduinței: Chinul lui Bernie pentru o cursă la New York

Revine Monaco în campionat, iar primul rendez-vous din toamnă se știa de aproape un an: Hong Kong. După exemplul din WTCC, vom avea și o primă cursă africană la Marrakesh, iar un alt oraș cu tradiție motorizată a primit acceptul pentru o dublă manșă – este vorba de Montreal. Planează incertitudini legate de Singapore, destinație de Grand Prix care n-are încă semnat contractul, dar i s-a rezervat un weekend.

Formula E: Hong Kong confirmat în sezonul al treilea

Pe 7 ianuarie va avea loc un eveniment special în Las Vegas. Toți piloții vor lua parte la o întrecere virtuală de Formula E împreună cu fanii.

You may also like

0 comments