Top 50 piloți de GP: Tazio Nuvolari (3)

Nuvolari, faţă de oricare alt pilot de ieri sau azi, nu a suferit niciodată datorită inferiorităţii mediului în care să se exprime, nu s-a dat niciodată bătut, povesteşte Enzo Ferrari, întotdeauna a luptat, cu orice tip de maşină a avut la dispoziţie, chiar şi pentru locul 10… Pasiunea sa, orgoliul său neînfrânt au fost prost înţelese, şi de aici s-a născut mitul.

Există oare un secret care l-a scos atât de mult în faţă pe Tazio Nuvolari? A fost oare mantovanul acel „cel mai bun pilot din trecut, prezent şi viitor” la care se referea Ferdinand Porsche în 1935? Opiniile sunt divizate, atât în rândul piloţilor cât şi al inginerilor şi jurnaliştilor. Datorită unui raport special cu presa clădit încă de la jumătatea anilor ’20 imaginea sa a fost inevitabil alterată, iar presa britanică l-a preluat după 1933 ca o contrapondere la ascensiunea germană irezistibilă.

Vorbea cu mașinile… și ele îi răspundeau! Era incredibil! îşi aminteşte Rene Dreyfus. Arunca mașina dintr-o parte în alta, punând tot corpul în acest efort. Uneori mi se părea că pur și simplu sălta mașina cu mâinile sale într-o curbă, tocmai pentru a lua acea curbă mai tare. Ne întrebam de multe ori: oare cum e posibil să conduci așa? Ceva nu e în regulă cu această abordare… Dar el totuși câștiga mereu…” Dintre toţi marii piloţi care au concurat împotriva sa, cei mai apropiaţi de el au fost Achille Varzi şi Bernd Rosemeyer. Primul îl considera în 1934 cel mai bun pilot pe care l-a văzut vreodată. Rosemeyer în schimb, ce printre altele l-a ales şi naş pentru fiul său, a avut doar până la un anumit punct o opinie similară cu a lui Varzi: probabil cel mai valoros adversar al său, dar el, Bernd, îl poate învinge oricând. De aceea chiar el a insistat ca Tazio să-i fie coechipier în 1937 la Auto Union. Tânărul leu nu se temea defel că bătrânul maestro putea să ragă la fel de tare ca el. Whitney Straight, unul din ultimii supravieţuitori ai acelei ere unice, un om greu de impresionat şi care a concurat împotriva lui Nuvolari pe maşini identice în 1934 i-a mărturisit la finele anilor ‘70 lui Eoin Young: „Nuvolari era omul pe care îmi doream cel mai mult să-l înving în 1934. Am descoperit că întotdeauna eram mai rapid decât el pe pistă udă; când ploua era aproape înspăimântat şi mergea cu prudenţă. Dar pe uscat era mai iute decât mine, nu e niciun fel de îndoială aici.

Aşadar unde îl aşezăm pe mantovan în galeria celor mai mari piloţi din istorie? Aceasta este probabil sarcina cea mai ingrată datorită faimei sale inegalabile, căci fără niciun fel de discuţie Tazio Nuvolari este cel mai celebru nume din istoria curselor. Ȋn condiţii adverse, pe maşini oribile sau prins în pluton, părea uneori de pe altă planetă, racecraft-ul său uimitor şi cerbicia din duelurile roată la roată fiind unice în toată istoria GP-urilor. Pe Ring în 1935 ( în cel mai grozav GP desfăşurat pe Iadul Verde), devine în turul 9 primul om care reuşeşte să coboare sub 11 minute pe tur pe Nordschleife, apoi von Brauchitsch şi Karatsch sunt croşetaţi rapid şi mantovanul preia conducerea. Două tururi mai târziu, primele patru maşini intră simultan la standuri pentru pneuri şi realimentare. În timp ce pitstopul lui Von Brauchitsch durează 47 de secunde, mecanicilor de la Alfa le ia 2min 14s! Şi astfel, un Tazio furios iese la 87 de secunde în spatele lui „Der Pechvogel”. Să urmărim acum ecartul dintre cei doi. În turul 14 sunt 86 de secunde, apoi 88, 77, 63, 47, 43, 32, şi în fine 35s la intrarea în ultima buclă! Italianul condusese ca un posedat de diavol, iar ritmul său îndrăcit pe care Brauchitsch încercase să-l susţină distrusese anvelopele Mercedes-ului, care cu 8 km înainte de final cedează şi, dezgustat, pilotul german trage pe dreapta. Un Nuvolari extaziat trece învingător linia de sosire în faţa a 300.000 spectatori uluiţi. La acelaşi nivel se situează Spania 1936 sau Coppa Ciano 1936 unde armada Mercedes este umilită de submotorizata Alfa 12C, iar acestea sunt doar cele mai grăitoare dovezi, mostre absolute de pilotaj sublime în care o maşină inferioară per ansamblu este biciuită fără milă de cel de la volan pentru a fi urcată undeva unde nu-i era locul.

tazio2

Apoi ar fi stilul său unic, căci Tazio este creditat de mulţi cu inventarea derapajului controlat cu toate cele 4 roţi. Luat drept pasager pe o Alfa 8C-1750 în 1931 pe circuitul Tre Province din Porreta, Enzo Ferrari relatează: „La prima curbă am avut sentimentul că Tazio a calculat greșit intrarea și că vom ieși în decor. Am devenit rigid, așteptând coliziunea. În schimb, în momentul următor, ne găseam cu mașina aliniată perfect pentru curba următoare. M-am uitat la Tazio: fața sa era neschimbată, calmă, nicidecum fața unui om care tocmai a scăpat dintr-un accident. La a doua și a treia curbă, aceeași impresie. După a patra și a cincea curbă am început să înțeleg. Cu colțul ochiului i-am privit picioarele: Tazio nu ridica piciorul de pe accelerație în curbă! Și, curbă după curbă, am înțeles secretul său. Nuvolari aborda curbele cu o viteza mai mare decât instinctul meu credea că e posibil. Și abordarea se făcea într-o manieră proprie, punând botul mașinii pe interiorul curbei, apoi, printr-o mișcare fulgerătoare din volan și printr-o retrogradare într-o treaptă inferioară, cu accelerația la podea, arunca mașina într-un derapaj cu toate cele patru roți, profitând de împingerea generată de forța centrifugă în contrast cu tracțiunea roților. Pe întregul arc descris de mașină în curbă, botul acesteia peria marginea virajului. Odată curba încheiată, mașina era din nou perfect poziționată pentru a ataca linia dreaptă ce se deschidea în față cu cea mai mare viteză posibilă, fără ca să fie necesare corecții din volan.” Dar această tehnică nu mai era pretabilă unor maşini cu suspensii independente şi anvelope cu presiune scăzută precum Auto Union Type C şi D, astfel că măreţul Tazio nu a mai părut aşa special în 1937-1939. Ȋn plus, faptul că avea nevoie de o maşină cu o tracţiune superbă precum Alfa P3 sau cu o manevrabilitate încântătoare precum Bugatti T35 pentru a performa mici miracole il trage ceva mai în jos, ratând prima poziţie din acest top la un fir de păr.

Iar la final, pentru a nu estompa deloc legenda diavolului mantovan, să încheiem cu o mica poveste (de data asta 100% reală). Clemente Biondetti, un pilot de încredere, câştigase cu un avans uriaş Mille Miglia 1948 pentru Scuderia Ferrari. La petrecerea de după cursă, proaspătul învingător a luat cuvântul ultimul. Primele sale cuvinte au părut ciudate poate, căci întorcându-se către un ins cu aspect de jocheu de lângă el arătând chiar mai bătrân decât cei 56 de ani reali, Biondetti a spus: „Ȋmi cer scuze că am învins azi.” Ce se ascundea în spatele acestei afirmaţii? Simplu: ultima performanţa de dimensiuni legendare din cariera epică a lui Tazio Nuvolari, pentru mulţi pilotul piloţilor.

tazio3La volanul unui Ferrari 166 Spyder Corsa, el a pornise la drum chiar când izbucnise o furtună, pilotând de la început ca un posedat, literalmente biciuindu-și mașina. Bătrânul maestro încercând să țină piept noii gărzi în frunte cu Alberto Ascari și Taruffi. Și a făcut-o cu succes. Chiar și când capota mașinii s-a desprins și a zburat pe deasupra sa și a copilotului Scapinelli. „Nu-i nicio problemă, ba chiar e mai bine, pentru că motorul se va răci mai eficient”, a fost replica sa! În curând, volanul manevrat prea energic s-a frânt dar Nuvolari avea o soluție inedită: l-a înlocuit cu o cheie franceză, utilizată acum ca o manșă de avion! Nu peste mult timp scaunul pilotului s-a desprins din locaș, apoi s-a rupt cu totul, dar pe mărețul Tazio nu-l putea încetini un așa eveniment minor. A oprit într-o piață, la Raticosa, și l-a înlocuit cu un sac de lămâi și portocale pe care l-a legat cu o sârmă. Și cavalcada și-a urmat cursul cu diavolul de aproape 60 de ani încă în lupta pentru victorie. La trecerea prin Modena, Enzo Ferrari l-a rugat să renunțe, nu mai avea nimic de demonstrat, dar Nuvolari a respins brutal ideea. Abia la Villa Ospizio, Ferrari-ul a oprit definitiv cu avarii terminale la suspensie. În timp ce se odihnea într-o biserică , așteptând o mașină care să-l ia de acolo, a sosit și Enzo care a încercat să-l calmeze: „Liniștește-te Tazio, cursa va fi a ta la anul!” Replica lui Nuvolari rămâne un model peste timp: „Ferrari, la vârsta noastră, nu prea mai sunt multe zile ca asta; trebuie să ți-o amintești mereu și să încerci să o trăiești din plin, bucurându-te de fiecare clipă!

You may also like

0 comments