MotoGP Aragon: O afacere între Pedrosa, Lorenzo și Rossi

După surpriza produsă acasă la Valentino Rossi,  Dani Pedrosa va avea o nouă șansă de a confirma încrederea pe care a căpătat-o în motocicleta Honda la Aragon, penultima oprire iberică înainte de Valencia, unde s-ar putea să cunoaștem deja campionul clasei regine. Că veni vorba de campioni, în acest weekend aproape sigur la Moto3, Brad Binder va primi mult râvnitul titlu.

Cursa de la Misano a fost așteptată cu sufletul la gură de fanii înfocați ai localnicului Valentino Rossi, riderul Yamaha trebuind să atace victoria pentru a mai diminua distanța în clasament față de Marc Marquez.

Antrenamentele și calificările ne-au indicat că pretendenții la victorie vor fi Jorge Lorenzo și Rossi, în spatele lor fiind o bătălie indecisă între Vinales de la Suzuki, Marquez și mai degrabă Dovizioso de la Ducati decât Pirro, ocupantul unui excelent loc 5 în Q2. De această dată nu condițiile meteo sau alegerea greșită a pneurilor i-au jucat feste lui Jorge, ci pur și simplu au fost alți piloți mai rapizi ca el. În timp ce spaniolul de la Yamaha se lamenta în sinea sa cât de periculos depășește Rossi pe virajele strânse, Jorge avea să pătimească în scurt timp și cu abordarea hotărâtă a lui Dani Pedrosa. Păcat că din peisaj a lipsit Andrea Iannone, accidentat în timpul sesiunii FP2 de vineri. Maverick Vinales, câștigătorul surpriză de la Silverstone, a ieșit repede din lupta pentru podium, dovedind ceea ce mulți au realizat deja, anume că victoria sa britanică s-a datorat în mare parte și condițiilor la nivelul pistei.

Odată decisă disputa dintre piloții Yamaha, centrul atenției s-a mutat pe Dani Pedrosa, plecat din grilă de pe locul 8, locotenentul lui Marc Marquez admițând ulterior că și-a dat seama încă din primele tururi că poate obține un rezultat important, chiar victoria de etapă. Depășirile care au urmat asupra lui Marquez, Lorenzo (puțin cam dură, însă Jorge nu a avut nimic de comentat la adresa lui Dani) și în final manevra decisivă la Valentino Rossi, ne-au arătat un Pedrosa asemenea celui din sezoanele 2011/2012, acei ani care ar fi trebuit să îi aducă măcar un titlu mondial.

După cursă Pedrosa ne-a asigurat din nou că victoria de la Misano nu va rămâne singulară, pregătind și alte surprize pe finalul de sezon, așa cum s-a întâmplat și în 2015.

57d5816c6c8927-73141231

Aragon este un circuit unde statisticile sunt favorabile pentru Pedrosa, urmând în ordine Jorge Lorenzo și Valentino Rossi, Marquez având și el bifată o victorie în 2013, dar din păcate următoarele reveniri pe Aragon fiind cu ghinion.

Dacă tot se vorbește mult despre faptul că în 2016 avem 8 câștigători diferiți de etapă și toată lumea se întreabă cine ar putea fi câștigătorul cu numărul 9, uitându-ne pe clasamentele din anii precedenți observăm că Aragonul a fost martorul mai multor surprize. Nu neapărat victorii ale outsider-ilor, ci mai degrabă clasări excelente ale unor piloți precum Aleix Espargaro în 2014, locul 2 cu echipa Forward, de asemenea un loc 3 în același an pentru Cal Crutchlow, Bautista și Bradl cu evoluții remarcabile în 2013 și să nu uităm nici duelurile spectaculoase dintre Ben Spies și Simoncelli din 2011. Că tot revine Nicky Hayden ca înlocuitor al lui Jack Miller la Marc VDS, menționăm și uimitorul loc 3 obținut de american în 2010, cu o motocicletă Ducati devenită imposibil de strunit. Cum ar fi un podium pentru Nicky la revenirea sa temporară în motomondial?

Scurt istoric al circuitului

Circuitul a fost construit în ideea de dezvolta în Spania un complex de motorsport modern, alternativă la deja existentele circuite de lângă marile orașe – Valencia, Barcelona și Madrid. După grandioasele circuite din orientul îndepărtat, Hermann Tilke și-a dorit o arenă de motorsport și în Spania. Utilitatea circuitului trebuia să fie una mixtă atât pentru cursele auto cât și pentru diverse discipline de motociclism. În ce privește motomondialul, Aragon urmaa să fie doar un circuit de rezervă în calendar. Problemele au apărut în 2010 când mult așteptatul proiect de circuit de la Balaton în Ungaria a fost sistat în principal datorită organizațiilor de mediu care au crezut că un circuit de viteză în zona cunoscutului lac ar dăuna zonei. Neajunsurile financiare au stat într-un plan secund, putând fi rezolvate.

cs8xkw1xeaa_a55

Astfel circuitul a debutat în calendarul motomondialului în 2010, cursele inaugurale fiind câștigate de Casey Stoner la clasa mare, Iannone la Moto2 și Pol Espargaro la 125cmc. Statistic vorbind, circuitul favorizează motocicletele Honda care s-au impus în 2011 cu Stoner, 2012 cu Pedrosa și 2013 cu Marc Marquez. În 2014 victoria clasei mari a fost obținută de Jorge Lorenzo pe Yamaha. Istoria este dură din păcate cu Valentino Rossi, victoria ocolindu-l dintotdeauna.

Circuit și pneuri

aragon-motogp_logoesteso

Cu o lungime de 5.078 metri, Aragonul este un circuit tehnic cu o linie dreaptă de aproape un kilometru și cu o combinație ingenioasă de viraje largi de viteză și unele mai strânse.

Zona fierbinte a circuitului este cea dintre virajele 7-11, acolo petrecându-se majoritatea ieșirilor în decor. De asemenea, virajul 1 este desosebit de solicitant, piloții trebuind să folosească frânele la limită, reducând viteza de la peste 280 km/h la aproximativ 80-90 km/h.

Desenul circuitului permite pneurilor să își mențină temperatura constantă, acest lucru având un impact pozitiv și asupra stabilității pe zonele de frânare. Preponderent banda stângă a pneurilor este cea mai intens solicitată astfel că Michelin va  propune configurația asimetrică pentru gumele de tip soft, medium și hard pentru față și doar medium și hard pentru gumele spate.

Vremea în general este însorită, posibilitatea apariției de precipitații fiind redusă.

cs8xkw5wcaa7u2j

Noutăți înainte de Aragon

Din cadrul echipei Marc VDS Estrella Galicia nu-l vom avea pe grilă pe australianul Jack Miller, încă nerefăcut, acesta marcând cea de-a treia absență consecutivă în ultimele 6 săptămâni. Perioada de refacere va fi accelerată pentru a-i permite pilotului de la Antipozi să concureze în runda de casă de la Phillip Island, peste două curse.

Locul său alături de Tito Rabat va fi luat de Nicky Hayden, americanul concurând weekendul trecut în rundele germane de la Lausitzring contând pentru World SBK. Orice clasare ar obține Nicky în cursă, probabil va fi mai bună decât cea obținută de Tito Rabat, spaniolul nereușind nici pe finlul stagiunii să se acomodeze la specificul motocicletei RC213V de client, însă nici feeling-ul pentru gumele Michelin nu este unul extraordinar.

La scurt timp după cursa de la Misano, KTM a făcut anunțul oficial în ce privește viitorul echipelor de curse. S-a confirmat prezența la toate cele 3 clase, fiind prezentat și proiectul pentru Moto2, șasiul austriac urmând a fi pilotat de Brad Binder, mai mult ca sigur campion al categoriei mezine și Miguel Oliveira.  Testele cu noul cadru vor începe cu ocazia testelor din luna noiembrie, după cursa de la Valencia.

La Aragon vor încerca să revină în șa Andreea Iannone, accidentat în antrenamentele contând pentru cursa de la Misano și francezul Loris Baz de la Avintia. Semne de întrebare mai planează încă asupra lui Loris care va efectua un ultim control medical chiar înaintea primelor antrenamente.

La începutul acestei săptămâni Dorna a prelungit contractele pentru circuitele de la Aragon și Valencia până la sfârșitul lui 2021, cu mențiunea că runda de la Valencia va închide de fiecare dată stagiunea. Cu această ocazie runda de la Aragon a primit premiul pentru cea mai bine organizată etapă din 2015, atenție de care s-a bucurat de 3 ori în ultimii 6 ani. La aceeași întâlnire a reprezentanților Dorna s-a prezentat și forma finală a calendarului MotoGP pentru 2017, nefiind noutăți în ce privește locațiile de desfășurare ale curselor ci doar o rotire a curselor din Austria și Cehia. Singura cursă încă neconfirmată oficial este cea de deschidere de la Losail, însă tratativele sunt încheiate, trebuind doar distribuită informația la presă.

În ce privește noile echipe ce vor fi prezente pe grilele celor 3 clase ale motomondialului din 2017, a venit o știre interesantă din Marea Britanie, unde BT Sport, postul TV care transmite cursele în regim pay per view a luat decizia de a urma exemplul celor de la SKY Italia și Movistar din Spania, anume să se implice în sponsorizarea directă a unei echipe ce va promova talentele britanice.

La Moto3, BT Sport va crea o structură ce va folosi o motocicletă Honda, pentru început ghidonul acesteia va fi încredințat unui pilot cu experiență la clasă, câștigătorul rundei britanice John McPhee. Pentru acest pilot talentat este o șansă enormă în cariera sa, până acum John chinuindu-se să obțină rezultate cu echipe mult sub potențialul său.

Lucruri de urmărit în cursă

La clasa mare Marc Marquez conduce în clasament cu un avans de 43 de puncte în fața lui Valentino Rossi, în timp ce Jorge Lorenzo are un deficit de 61 de puncte. Dacă Marc își mai permite să răsufle în cele 5 curse rămase, Lorenzo și Rossi sunt obligați să lupte doar la victorie, orice abandon în aceste ultime întreceri scoțându-i din calcule.

Marc Marquez se confruntă în ultima vreme cu o luptă interioară între tânărul ce a concurat până în 2015, de multe ori peste limitele sale sau ale motocicletei, dar cu rezultate atâta timp cât a avut o motocicletă bine pusă la punct și echilibrată din punct de vedere al transmiterii puterii la roți și al feeling-ului pentru furca față și pilotul din 2016, maturizat forțat parcă, conștient că titlul se poate obține doar marcând puncte sigure cursă de cursă. Când a ieșit din modul ”contabil” și a forțat în duelul ne-necesar cu Crutchlow la Silverstone, s-a trezit că pierde puncte la Rossi în final.

Valentino Rossi vine la Aragon după o șansă irosită, o victorie care i-a scăpat din mâini în detrimentul lui Dani Pedrosa. Punctele aferente locului secund de la Misano au mai redus din ecartul față de Marquez, însă italianul trebuie să își depășească limitele, să renunțe la instinctul de conservare care îl împinge uneori la autosuficiență.

Șansele sale la titlu tot scad, însă Valentino își va juca cartea atât cât îl vor ține puterile. Ce nu știu unii dintre fanaticii săi susținători este că mental Doctorul apreciază ca fiind o mare realizare la această vârstă (37 ani) faptul că încă se bate pentru prima poziție pe toată durata campionatului. Titlul cu numărul 10 ar fi ca un bonus, o încununare a unei munci asidue de reacomodare după eșecul Ducati, într-un campionat dominat de generația de piloți crescuți cu play station-ul și youtube-ul, rideri care urmăresc și analizează fiecare cursă a idolului Valentino Rossi.

Pe de altă parte Valentino este pilotul care a crescut alături de piloți ai anilor 80-90, a fost îndrumat de Graziano, tatăl său, fost pilot de motomondial și a fost fascinat de piloți precum bătrânul Agostini, Mick Doohan, dar și excentrici nebuni precum Norick Abe sau Garry McCoy. Acum Rossi primește sfaturi tot de la un pilot al perioadei de sfârșit a anilor 80 și începutul anilor 90, italianul Luca Cadalora, o glorie a claselor mici, dar ghinionist la clasa mare.

mymm__cam2118

Despre Jorge Lorenzo este greu de spus ce așteptări mai are de la acest sezon. A făcut destul de clară precizarea că nu îl interesează titlul din 2016, știut că va face trecerea la Ducati, însă Jorge își dorește să mai obțină victorii până la finalul de sezon. Până la urmă are o reputație de apărat, ușor șifonată de evoluțiile recente. El vrea să termine sezonul înaintea lui Rossi în clasament. Finalul sezonului 2015 și diverse episoade discutabile petrecute în primele curse ale stagiunii curente au accentuat prăpastia dintre cei doi piloți ai echipei Movistar Yamaha. Conspiraționiștii vor spune că e un moment bun să-l răsplătească pe Marquez pentru ”colaborarea” de la finele anului trecut.

Nu este exclus ca lupta pentru titlu să fie arbitrată până la final și de Dani Pedrosa, care tot cu Marc va conlucra. De la intrarea Aragon-ului în calendarul MotoGP-ului el a fost printre protagoniști, victorios sau pe una din treptele podiumului. Ne putem aștepta la un nou succes al numărului 26 pe un circuit care îi priește din plin.

Lumea așteaptă cu nerăbdare cel de-al nouălea câștigător de etapă și doar o victorie a lui Dovizioso n-ar fi considerată un miracol dacă seria se va prelungi pe Motorland.

La Moto2 diferența dintre Johann Zarco și Alex Rins este de 3 puncte, așadar se poate schimba liderul campionatului dacă spaniolul își joacă bine cartea, odată ce s-a refăcut complet. Categoria intermediară are cele mai mari șanse de a duce lupta până în finala de pe Ricardo Tormo.

La Moto3, în cursa de la Aragon sunt șanse mari să cunoaștem noul campion al clasei, nimeni altul decât Brad Binder. Diferența de 106 puncte față de Bastianini, îi va conferi titlul lui Binder în cazul unei victorii sau a unei clasări pe 2, indiferent de rezultatul lui Enea Bastianini. Dintre piloții spanioli nu foarte numeroși doar Jorge Navarro și Joan Mir promit evoluții spectaculoase.

Antrenamentele vor începe vineri începând cu ora 10, în ordinea Moto3, MotoGP, Moto2.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By