Oscarurile MotoGP cu jetlag – Ediția Asia-Pacific

oscars-flyaways

Și-am încălecat pe-o șa, și povestea s-a indreptat spre est, unde un scenariu mai ceva ca un basm ne aștepta. Trei curse în Japonia, Australia și controversata Malaezia au văzut un deznodământ tot mai nerealist dar nu e prima oară când trio-ul asiatic (și australian) s-a prezentat cu surprize. Așa că hai să-i premiem pe cei care s-au remarcat în 3 săptămâni consecutive de mâncare ciudată, temperaturi extreme și întrebări inconfortabile:

Premiul Tom și Jerry: Marc Marquez

În trei curse pilotul Honda a fost și Jerry și Tom. După ce la Motegi motanii l-au lăsat să-și facă de cap și să câștige un titlu previzibil într-un loc imprevizibil, a început să-și calce singur pe coadă cu incidente la Phillip Island și Sepang. Poate că a pierdut recordul de curse terminate în puncte, dar nu statistica rămîne în memorie, ci trofeul mare și greu. Poate să se oprească la soare în primul viraj de la Valencia și plăcuța tot e gravată cu numele lui.

Premiul „Cei 9 apostoli”: Andrea Dovizioso

Mai ceva ca Iuda, săracul Dovi a trebuit să-și asculte numele rostit de fiecare dată când încă un nou câștigător se alătura clubului select de piloți pe treapta cea mai înaltă a podiumului în 2016. Mereu erau întrebați cine e următorul și mereu răspunsul cel mai simplu era Dovi. După ce colegul de echipă i-a furat momentul de glorie in Austria, roata s-a întors și mai liniștitul italian a completat recordul de câștigători într-un sezon. Spre deosebire de Iuda, cu toții s-au bucurat și l-au onorat.

Premiul „35 ani, 104 curse și 2 victorii”: Cal Crutchlow

Dacă înainte de Brno tot ce auzeam despre pilotul britanic era ca s-a urcat pe motocicletele tuturor marilor uzine, că se regăsește în groapa cu pietriș un pic cam des și ca e britanic, acum tot ce auzim sunt cei 35 de ani de la ultima victorie pentru Regatul Unit. Dincolo de mândria națională, Crutchlow e un pilot schimbat, a cărui încredere nu-l mai vede rostogolindu-se spre bariere ci forțând constant la locuri cu trofee. La Motegi și Sepang n-a fost să fie dar Phillip Island a compensat în stil mare.

Premiul „Nunta de tinichea”: Yamaha Factory Racing

Honda și Ducati au avut diverse motive de bucurie pe parcursul ultimelor săptămâni, însă Yamaha a continuat să aducă echilibru în univers cu micul lor record de curse fără victorie. Dacă la aniversarea de un an se aduce hârtie, la aceasta de aproape șase luni cred ca Doctorul ar prefera niște metale noi pe mașinăria de serviciu – dacă nu pentru anul ăsta, măcar pentru următorul. Locul doi în campionat e asigurat dar cu siguranță i-ar alina mai mult niște trofee.

Premiul „A doua cădere a Constantinopolului”: Johann Zarco

De la înființarea clasei intermediare, apărarea titlului cucerit a fost o misiune imposibilă. Campionii ori zburau spre MotoGP la prima șansă, ori își vedeau coroana furată de vreun tânăr uzurpator. Dar cu toate piedicile care i-au apărut în cale (unele provocate de el însuși), Zarco a reușit să devină primul pilot care revalidează un titlu în Moto2. Și a făcut-o cu o victorie dominantă la Sepang, un backflip la dublu și un podium emoționant.

Premiul Steven Seagal: Moto3

Faptul că titlul e deja de multă vreme în buzunarul lui Brad Binder pare să fi dezlănțuit ogarii în clasa juniorilor, cu două curse de coșmar în Australia și Sepang. Incidente peste incidente și steaguri roșii după steaguri roșii – piloții din Moto3 au dat mai mult cu fundul de pământ decât personajele din fetișul televiziunilor românești: filmele cu Steven Seagal. Și precum în film (orice film), scenariul e pe cât de violent pe atât de nerealist.

Cu titlurile deja revendicate, câteva locuri pe podium încă disputate și niște orgolii de salvat, Valencia ne așteaptă cu marea finală. Indiferent de scenariu, să ne bucurăm de ultima reprezentație înainte să cadă cortina pentru încă o iarnă.

You may also like

0 comments