FIA WEC: Schimbări în regulamente pentru 2017

Finalul de an aduce un val de schimbări în Mondialul de Anduranță pentru 2017: una dintre acestea ar fi putut schimba clasamentul cursei de la Le Mans de acesta dacă ar fi fost introdusă mai devreme.

Unul dintre cele mai șocante momente din istoria recentă a cursei de 24 de ore de la Le Mans a avut loc chiar în cea mai recentă ediție când Toyota cu numărul 5 s-a oprit pe pistă cu câțiva metri înainte de a trece linia de start/sosire pentru a intra în ultimul tur al cursei. Apoi, după trei minute agonizante, mașina a repornit și au mai durat aproape alte 12 minute până ce mașina a completat ultima buclă. Cum la acel moment regulamentul WEC spunea că ultimul tur trebuie completat în maximum șase minute, mașina a fost exclusă iar Toyota a cules puncte doar grație mașinii #6 care a terminat pe doi. Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente rarisime, ACO s-a gândit să modifice regula respectivă. Astfel, din 2017, ultimul tur la Le Mans va putea fi completat în maximum 15 minute fără ca mașina care se târăște la acest ritm de melc pe pistă să fie exclusă. Există, însă, și reversul medaliei sub formă de penalizări.

ACO și FIA vor să-i mulțumească pe cei de la Peugeot dar ei tot nu vor să revină după ce au fugit în ceață înainte de începerea stagiunii 2012
ACO și FIA vor să atragă Peugeot, dar ei tot nu vor să revină după ce au fugit în ceață la început de 2012

Ceea ce spune regulamentul WEC modificat este că dacă unei mașini îi ia între 6 și 15 minute să termine ultimul tur, va fi clasificată dar în urma aplicării unor penalizări după cum urmează: dacă mașinii îi ia mai mult de șase minute dar sub șapte minute să termine turul final va primi o penalizare de un tur. Dacă timpul este peste șapte minute dar sub opt penalizarea va fi de două tururi ca timp adăugate la timpul total. Dacă am urma acest calcul, cum Toyota #5 a terminat ultimul tur după 11 minute și 53 de secunde, echipajul ar fi primit o penalizare de opt tururi conform regulilor din 2017 dar, chiar și așa, ar fi fost clasificată pe poziția a treia la general, înaintea Audi-ului #8. Schimbarea aceasta nu ar fi avut însă un impact prea însemnat asupra clasamentelor dedicate piloților sau producătorilor de la final de stagiune.

Le Mans 24h: Toyota se oprește în penultimul tur iar Porsche învinge

Aceasta este însă doar una dintre modificările din Codul Sportiv al WEC, modificări fiind aduse și regulamentului tehnic în vederea atragerii de echipe noi la LMP1 unde vom avea în 2017 doar două uzine și echipa privată ByKolles. În primul rând, regulamentul actual de la P1-H este înghețat până în 2020 dar acesta impune oricum un cost imens pentru un program de anvergura celor conduse de Porsche și Toyota astfel că FIA și ACO au născocit și alte metode de atragere a uzinelor interesate pe care nu le știm însă precis. Acestea s-ar aplica doar în situația în care discutăm despre un producător care nu a beneficiat de date venite de la un alt producător activ la P1-H în ultimii cinci ani (adică de la începutul acestei „ere” din WEC, primul P1-H venind la Le Mans în 2011 sub forma unui ORECA 01 al Hope Racing care a făcut act de prezență și atât).

GTE-Pro nu arată rău la anul însă GTE-Am da și nu vor avea nici prea multe seturi de pneuri la dispoziție
GTE-Pro nu arată rău la anul însă GTE-Am da și nu vor avea nici prea multe seturi de pneuri la dispoziție

Printre beneficii se numără o alocare de combustibil specială (consumul de energie în MJ a sistemului hibrid și de combustibil per tur este reglementat strict pentru echipele deja prezente la această clasă), adică un producător nou ar putea să folosească mai mult combustibil decât alte echipe pentru a atinge cel puțin 98% din performanța celui mai bun motor cu ardere internă din categorie. S-ar permite, conform noilor reguli, și o schimbare a clasei de energie hibridă în timpul primului sezon al noului producător. Astfel, Peugeot, de exemplu, ar putea trece de la șase la opt MJ pe parcursul aceleiași stagiuni WEC daca le-ar conveni. În plus, ar avea posibilitatea de a dezvolta un număr nelimitat de pachete aerodinamice, producătorii cu ștate vechi fiind limitați la doar două.

În plus, o echipă nou-venită în WEC s-ar bucura de mai multe seturi de pneuri alocate per etapă, însă doar la cursele de șase ore. Astfel, numărul de pneuri ar crește la 24 pentru calificări și cursă. În plus, producătorii noi ar putea folosi mai mult tunelul aerodinamic (cu 150% mai mult decât Toyota și Porsche) și nu ar avea limitări privind testele private. Cei doi producători vor mai fi loviți în 2017 și de o limitare pe pneuri, doar șapte seturi fiind la dispoziția lor pentru antrenamente, calificări și o cursă de șase ore. Aceste limitări se aplică și pentru GTE-Pro unde echipele vor avea trei compoziții de pneuri la dispoziție.

Audi și istoria scrisă în 18 ani de anduranță

Alte posibile beneficii ar putea fi pe tavă pentru un nou producător și în anul al doilea de competiție însă acestea nu au fost încă trecute în regulament. Chiar și așa, se discută tot pe baza consumului de combustibil și a ERS-ului care ar putea fi schimbat o dată pe durata stagiunii. În ciuda tuturor aceste schimbări, singurii interesați par a fi în continuare doar francezii de la Peugeot, motiv pentru care i-am și dat anterior ca exemplu. Aceștia sunt însă în continuare de părere că un program la P1-H este prea scump, în timp ce germanii de la BMW ar considera doar o pătrundere prin Garage 56, cândva, când tehnologia pe hidrogen ar ajunge în punctul în care ar putea propulsa o mașină în mod competitiv.

Gerard Welter a încercat revenirea la Le Mans însă lipsa de bani l-a lovit în moalele capului iar ACO acum se chinuie să-i găsească înlocuitor în Garage 56
Gerard Welter a încercat revenirea la Le Mans însă lipsa de bani l-a lovit în moalele capului iar ACO acum se chinuie să-i găsească înlocuitor în Garage 56

Că tot am menționat de propulsii alternative, WR-ul pe bio-metan care ar fi trebui să troneze în Garage 56 de la anul nu va mai fi prezent pe grilă, problema de bază a echipei lui Gerard Welter fiind fondurile.

Trecând la capitolul fierbinte al înscrierilor pentru Le Mans, acestea vor fi închise în data de 24 ianuarie, o listă preliminară cu 60 de mașini fiind prezentată pe 2 februarie. Pe această listă va apărea o a doua echipă americană venită din IMSA Weathertech Sportscar Championship pe lângă Scuderia Corsa. Este vorba de o echipă la categoria LMP2, cel mai probabil VisitFlorida.com Racing, echpa lui Troy Flis achiziționând un al doilea șasiu Riley recent. În plus, echipajele complete pentru Le Mans vor trebui să fie comunicate oficialilor de la ACO până la data de 11 mai, nemaifiind posibilă nominalizarea unor piloți de rezervă ca în trecut.

Trăgând linie, cele mai importante schimbări efectuate de FIA și ACO asupra Codului Sportiv și a regulamentului tehnic al WEC nu schimbă prea mult peisajul de la anul. Vom avea tot două echipe la P1-H, tot o clasă GTE-Am anorexică și tot niște șanse pur teoretice a aterizării unei a treia uzine la clasa de top. Asta ca să nu mai zic că șansele repetării scenariului din 2016 cu problemele celor de la Toyota sunt atât de mici încât schimbarea regulamentului aproape că este o pierdere de vreme.

Surse foto: WR, Dailysportscar.com, Omniauto.it


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By