Top 10 piloți Mercedes: Manfred von Brauchitsch

A primit porecla de trist renume “Pasărea nenorocului”. Şi există mult adevăr în asta. De la Pietro Bordino până la Chris Amon nu a existat un alt pilot mai ghinionist.

Doar că relativ la cei doi menţionaţi mai sus, aprigul von Brauchitsch şi-o făcea de multe ori cu mâna lui. Poseda acel dar nedorit de a intra singur în necazuri printr-un stil de pilotaj la limita nebuniei, de o spectaculozitate extremă dar de o eficienţă neglijabilă. Numai 4 victorii înregistrate în dreptul său între 1931-1939, dar ar fi putut fii de cel puţin două ori mai multe. Căci poseda în cantităţi letale viteză, panaş, agresivitate şi precizie. Doar că sângele i se urca  repede la cap şi asta îl făcea să meargă prea des pe muchia prăpastiei, fără a avea însă feeling-ul natural al lui Caracciola sau nebunia doar de faţadă a lui Rosemeyer.

“Ultimul care apăsa frâna dintre cei care întârzie frânarea“, Manfred von Brauchitsch l-ar fi făcut invidios în acest domeniu pe Lewis Hamilton. Ȋi lipsea însă subtilitatea în exprimare, în modularea acceleraţiei şi frânării. Cu acest bagaj inegal de cunoştinţe a pus pentru întăia oară o Săgeată de Argint pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Eiffelrennen 1934, preluând conducerea de la coechipierul Luigi Fagioli în a treia buclă şi fugind apoi de acesta la o rată de 10s/tur, pentru a se impune la final cu 80s în faţa marginal mai rapidului Auto Union Type A al lui Hans Stuck.

Pus frecvent în umbră de prietenul său Caracciola, dar şi de turbulentul Fagioli în primii ani ai Epocii de Aur a GP-urilor, momentul său de maximă faimă – chiar dacă negativă, a venit în MP al Germaniei 1935. După uscarea pistei s-a dovedit cel mai rapid om al întrecerii, doar că pneurile Continental nu erau chiar croite pe stilul său şi nici pe calapodul unui motor de 445CP şi peste 700Nm. Cu toate astea, conducea cursa cu 35s la intrarea în ultimul tur şi încă mai erau speranţe. La ieşirea din Karussel însă pneul său stânga spate a explodat-şi odată cu el şi speranţele celor 300 mii de spectatori germani. Doi ani mai târziu, la Donington părea singurul pilot capabil să ducă lupta cu Auto-Union-ul lui Bernd Rosemeyer când combinaţia dintre pilotajul său furios şi chinuitele Continental şi-a spus din nou cuvântul. La Monaco, însă, nu a scăpat din mână oportunitatea de a-i tăia elanul lui Caracciola, învingând din nou într-un GP după o pauza de trei ani. Apoi acelaşi inevitabil ghinion metamorfozat într-un incendiu subit la boxe l-a privat de o victorie absolut meritată pe Ring în 1938, pentru a trage cortina la Belgrad 1939 cu un pódium muncit după ce o eroare de apreciere i-a înmânat victoria lui Nuvolari.

Un personaj colorat, cu o manieră flamboiantă, fără compromisuri, a fost de multe ori cel mai rapid pilot al unei echipe legendare ce cuprindea în componenţa sa nume precum Caracciola, Fagioli, Seaman sau Lang. Iar asta este fără discuţie măsura valorii unui pilot redutabil, tras înapoi totuşi de un ghinion neobişnuit dar şi de lacune de abordare majore.

brauchitsch-masina


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By