Top 10 piloți Mercedes: Richard Seaman

25 iunie 1939, Spa Francorchamps, ploaie deasă, turul al nouălea din GP-ul Belgiei.

Originalul “Regenmeister” Rudolf  Caracciola este lăsat să treacă de Hermann Lang pentru a încerca să găsească breşa în apărarea robustă a lui Hermann Muller. Rudi forţează însă nota şi, în La Source, pierde controlul şi iese în decor, calând motorul. Aflat în spatele său, Dick Seaman trece pe poziţia secundă şi fără prea mult tam-tam sare de Auto Union-ul lui Muller pe Masta. Patru tururi mai târziu, mândria Albionului avea un avans  linştitor de 17s în faţa lui Lang şi 27s faţă de Nuvolari. Dar nu îi era suficient, aşa că a continuat şi mai vijelios. Era cu 23s înaintea tuturor când, la intrarea în acelaşi La Source, s-a înfipt într-un copac. Câteva bucle mai târziu Nuvolari avea să o păţească şi el. Cele mai admirate două nume din lumea GP-urilor în acel moment şi tânărul prodigy de 26 ani comiteau aceleaşi erori de calcul. Doar că pentru ultimul acestea au fost fatale.

Dorinţa sa de arăta că este cel mai buna a dus la o escaladare gratuită a limtelor aderenţei când nu era deloc necesar, întocmai ca în cazul lui Antonio Ascari cu 14 ani mai devreme. Un om emanând un farmec tipic englezesc, de un profesionalism aproape ciudat pentru acea epocă fabuloasă, totul îi reuşea de la sine, fără artificii sau eforturi supraomeneşti. Poate prea uşor în unele cazuri, iar asta a făcut ca încrederea în sine – şi aşa exacerbată – să atingă culmi nebănuite. Aliată cu o îndrăzneală calculată şi o viteză naturală egalată în 1938-1939 doar de Hermann Lang, viitorul îi era deschis pentru ceva măreţ.

Tratat doar ca “junior driver” la sosirea sa în ograda Mercedes în 1937, a demonstrat încă de la prima cursă – Tripoli, că poate stăpâni cei 600CP ai monstrului W125, jucând în aceeaşi ligă cu Caracciola, Rosemeyer şi Lang. La Vanderbilt Cup în acelaşi an era cât pe ce să fie coşmarul de pe coada Auto Union-ului lui Bernd Rosemeyer, pentru ca un an mai târziu victoria sa entuziasmantă de pe Nordschleife să îl aşeze definitiv în rândurile aşilor GP-urilor. Scena era pregătită pentru un recital splendid în 1939 şi o luptă în trei pentru titlul european când viteza şi dorinţa prea mare de a domina o cursă pe care o conducea confortabil au dus la tragedia. “Ȋn 99 de cazuri un pilot ia acelaşi viraj în acelaşi unghi şi cu exact aceeaşi viteză, va comenta Alfred Neubaer. Apoi, a suta oară, încearcă să o facă mai bine, să taie o secundă din timpul de până atunci şi pune o fărâmă mai multă presiune pe acceleraţie. Acea fărâmă e fatală”.

Un tip croit din aceeaşi stofă ca David Bruce-Brown, având profesionalismul lui Stewart, o abilitate pe ploaie încântătoare şi o naturaleţe în exprimare ce îl precedă pe Jimmy Clark, a cucerit multe inimi, dar a frânt şi mai multe când a accelerat doar o fărâmă mai mult decât era nevoie în La Source pe acea vreme câinoasă.

1938 donington gp - richard seaman (mercedes-benz w154) 3rd 2


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

By