Formula 1: Teste Barcelona ziua 7 – Record pentru Ferrari

Penultima zi de teste dinaintea sezonului 2017 a adus si primele surprize.

Sebastian Vettel a fost primul în clasamentul final, el reușind cel mai rapid tur de pistă pe circuitul catalan din ultimii 8 ani. Germanul a început ziua cu 7 tururi pe pneurile Medium și apoi a încălțat pneurile Soft. Cu o oră înainte de pauza de prânz, Vettel a reușit să se apropie la doar 32 de miimi de cel mai bun timp al testelor de până atunci, cel stabilit ieri de Valtteri Bottas – cu pneurile soft, față de cele supersoft ale finlandezului. Apoi inginerii Scuderiei l-au chemat la boxe pe german pentru a testa pneurile SuperSoft.

Vettel reușește un timp record pe primule două sectoare ale circuitului, dar nu și pe pe S3, timpul său fiind cu doar 4 miimi mai lent decât al finlandezului de ieri. Jurnaliștii își dau seama imediat, după sunet, că Vettel a ridicat piciorul din gaz pe linia dreaptă. Urmează apoi un steag roșu cauzat de monopostul McLaren al lui Vandoorne, iar la restart Vettel apare pe pistă cu pneurile UltraSoft. Record pe S1, record pe S2, dar o îmbunătățire minimă pe S3 l-au dus pe german pe locul 1, la exact 150 de miimi sub cel mai bun timp al testelor stabilit ieri de Bottas.

Cool down lap și Vettel încearcă din nou. Record pe S1, S2 și din nou – S3 mult mai lent. Cu toate astea germanul își îmbunătățește timpul și scade etalonul la 1m19.024s. Nimeni nu va reuși să scadă sub aceast timp până la sfârșitul zilei.

Ceea ce este și mai interesant este că Vettel a făcut de fiecare dată un stint de 4 tururi, urmat de un pitstop și apoi de revenire la boxe. Iar asta înseamnă că nu avea puțină benzină în rezervor. Iar dacă se adună cei mai buni timpi pe sectoare ai lui Vettel (22,835 pe S1 + 29,255 pe S2 + 26,691 personal best pe S3) timpul ideal ar fi fost 1m18.781s. Este clar că Vettel mergea mai încet pe S3. Cel mai probabil un timp de low 1m18s ar fi fost perfect plauzibil cu pneurile Ultrasoft.

Ferrari au reușit astăzi 156 de tururi fără nicio problemă de ordin mecanic.

Locul 2 i-a revenit lui Lewis Hamilton. Britanicul a pilotat în sesiunea de dimineață și, la fel ca Vettel, a așteptat până înainte de pauza de prânz pentru a încălța pneurile cele mai moi. Cel mai bun timp al său a fost stabilit cu pneurile Ultrasoft. Se poate ca și Hamilton să nu fi mers la 100%. Timpii britanicului pe primele două sectoare au fost mai lenți decât ai lui Vettel, el deținând însă recordul pe sectorul 3. Poate mâine…

Esteban Ocon a fost al 3-lea pentru Force India la capătul a 137 de tururi. Cel mai rapid intre ele, la 1.137s distanță de recordul lui Vettel, a fost stabilit folosind pneurile Ultrasoft.

Rusul Daniil Kvyat a fost pe 4 pentru Toro Rosso. După 94 de tururi însă, cutia de viteze a monopostului Toro Rosso a cedat.

Kevin Magnussen de la Haas a fost al 5-lea. Încă o zi sub radar pentru echipa americană. Cu toate astea, monopostul VH17 a reușit să se aprope la sub o secundă și jumătate de Vettel, Haas preferând stint-urile lungi. Magnussen a acoperit astăzi 119 tururi.

Red Bull a preferat să testeze pneurile mai dure – Soft și Medium pentru Daniel Ricciardo. El a fost doar al 6-lea, dar ca o consolare, monopostul RB13 a parcurs 128 de tururi fără probleme.

Vandoorne a ”reușit” 48 de turuei. Locul 7, la 2,3 secunde de lider pe aceleași pneuri Ultrasoft. Încă o zi plină de probleme pentru McLaren. Se pare că monopostul MCL32 nu poate rula mai mult de 30 de tururi fără să pățească ceva. Azi a avut probleme electrice. De mai multe ori. Iar de câte ori echipa reușea să pună monopostul pe picioare, inginerii se concentrau pe măsurători aerodinamice care de obicei se fac în primele două zile de teste. Și suntem în ziua 7…

Bottas a pilotat pentru Mercedes în sesiunea de după masă, el concentrându-se pe simulări de cursă. Pneuri Soft pentru el și un timp care l-a urcat doar pe locul 8, la peste 2,7 secunde de Vettel.

Wehrlein, Palmer și Ericsson au ocupat locurile 9, 10 și 11, iar duo-ul Massa/Stroll de la Williams au avut un program copmplet diferit de restul lumii, făcând stint-uri lungi pe pneurile dure Soft și Medium atât în sesiunea de dimineață cât și după amiază. Un total de 165 de tururi pentru Williams însă, nu este deloc de neglijat.

© F1.com
© F1.com017, F1

You may also like