Top 10 piloți Mercedes: Lewis Hamilton

Cel mai înzestrat pilot al erei post-Schumacher deţine viteză pură în cantităţi letale pentru concurenţă, are o incisivitate naturală superbă în duleurile roată la roată şi un al şaselea simţ în detectarea ultimei frânturi de aderenţă ce îl face unic în paddock.

E adevărat că şchioapătă câteodată în unele departamente, iar caracterul său este în cele din urmă unul controversat, dar rareori Mercedes a avut sub umbrela sa un driver de o abilitate echivalentă. Trecerea în ograda noilor Săgeţi de Argint  la finele lui 2012 s-a dovedit cel puţin inspirată, constructorul din Stuttgart punându-i la dispoziţie o maşină net superioară celei cu care Michael Schumacher s-a chinuit timp de trei sezoane.

Tras în jos de pneuri şi de lacomia masinii in dizolvarea lor(pierzand printre altele o victorie sigura la Silverstone), cand totul a fost pus laolalta Hamilton a dovedit ca ramane acelasi pilot exceptional, marcând o victorie splendidă la Hungaoring ce poate concura cu succes la categoria “Pilotajul anului”. Ultimul dintre cei care frânează târziu, britanicul a fost mereu fenomenal în exploatarea perioadei de frânare şi în jonglarea cu maşina când puntea spate este descărcată. Ȋnsă pentru ca totul să fie perfect, are nevoie de un anumit feeling al pedalei de frână pe care numai sistemul Akebono al celor de la Mclaren se pare ca îl putea oferi. Mercedes au luat rapid măsuri şi Hamilton a înşirat o serie de pole-uri superbe, demonstrând din nou că în materie de viteză pe un singur tur nu are superiori.

Totuşi, ca şi în trecut, acele  vârfuri de performanţă au fost mai mereu însoţite şi de hopuri şi alunecări în pluton, demonstrând din nou că Lewis e un pilot superb de privit, fenomenal în controlarea unei maşini la limita absolută a aderenţei, dar în acelaşi timp capricios, inconstant şi cu lacune la capitolul psihic.

Formula hibridă introdusă în 2014 a însemnat o răsturnare a ierarhiilor, Mercedes reuşind o perioadă de dominaţie similară cu cea din 1954-’55 sau 1937-’39. Iar omul care a profitat de această supremaţie tehnică a fost Hamilton, într-o manieră diferită de abordare faţă de anii McLaren ce are anumite congruente cu Fangio în urmă cu 60 de ani. Problema este că limitările artificiale impuse de pneurile Pirelli şi consumul de combustibil au mascat adevărata valoare a evoluţiilor sale(şi ale oricărui driver din paddock), de aceea vârfuri sublime în pilotaj sunt greu de cernut. Britanicului îi este greu să producă azi mostre de măiestrie de genul Spa 1963, Monaco 1984 sau Barcelona 1994. Şi oricui i-ar fi. Oportunism are în aceleaşi cantităţi ca Senna sau Jones. Dar mici miracole?  Suzuka 2014 sau Monaco 2016 vin destul de aproape de deziderat. Numai că numărul de erori nu a fost tocami mic, mai ales în 2014, iar acestea i-au compromis de multe ori şansele, mai ales că în peste 90% dintre cazuri singurul său adversar a fost ceochipierul Nico Rosberg. Invariabil a avut de cele mai multe ori un ascendent asupra acestuia, în special la partea de improvizaţie, pilotaj pe ploaie şi racecraft pur, chiar dacă diferenţele-accentuate de regulament, au fost mai mici decât se aştepta.

Pentru epoca actuală nimeni, cu excepţia lui Alonso poate,nu s-ar putea apropia mai mult de “ability to tiger”-faimosul criteriu impus de Jenks cu multe decenii în urmă,şi nimeni nu a făcut-o mai des. Cert, nu e Rosemeyer sau Nuvolari dar date fiind aceste condiţii specific erei post Schumacher, nici nu ar putea fi.

Post scriptum: noile schimbări radicale de regulament ar putea aduce din nou în prim plan aportul pilotului, iar o maşină Mercedes nu chiar aşa dominantă ar putea revela noi faţete ale personalităţii lui Lewis Hamilton, devenind astfel un atentator la locul secund din acest top, dar nu mai mult de atât. Căci e improbabil că cineva în viitorul apropiat se va putea apropia de realizările etalonului absolut.

Lewis Hamilton during testing at Circuit de Catalunya on Thursday

You may also like