24H SERIES: Scuderia Praha câștigă cursa accidentată de la Mugello

DSC_0568

Ferrari-ul Scuderia Praha a dominat pe întreaga sa lungime cursa de 12 ore de la Mugello, a doua etapă din 24H Series. Adversarii principali au abandonat rând pe rând și, la capătul opus al plutonului, Endurance Team Romania s-a descurcat foarte bine la debut.

Pole-ul în ediția a patra a Mugello 12h, a doua etapă din 24H Series, a fost disputat de numai puțin de 21 de mașini de categorie GT3, împărțite între A6-Pro și A6-Am. În cele din urmă, pe finalul sesiunii de 60 de minute de vineri, un om de-al casei a obținut pole-ul – Matteo Malucelli cu Ferrari-ul #11 al Scuderia Praha. Reușita nu a venit însă ușor pentru italian, acesta fiind forțat să irosească multiple tururi din cauza unei probleme hilare. Mai precis, plasa din partea dreaptă a pilotului s-a desprins și, în viraje, aceasta lovea bordul, atingând uneori butonul de oprire al motorului. Astfel, Malucelli a fost forțat să treacă pe la boxe, scurta reparație dându-i doar două alte ocazii pentru a lua pole-ul de sub nasul lui Robert Lukas.

DSC_0961
Startul s-a dat vineri sub un soare orbitor

Pilotul Forch-Olimp Racing a fost depășit, ultimul tur al lui Malucelli fiind un imbatabil 1:47.480, cu doar 0,2 secunde mai rapid decât Lukas și cu 0,5 secunde sub pole-ul din 2016. Clasa supremă GT3 a avut nu mai puțin de 21 de echipaje, printre acestea fiind și un 488 adus de octane126 Racing, echipa obișnuită cu Ferrari Challenge. Aceștia au adus o mașină pentru Fabio Leimer și Bjorn Grossman, însă nu s-au luptat pentru victorie, concurând cu scopul de a-i ajuta pe cei de la Hankook să testeze noi compoziții de pneu.

Robert Renauer în mașina Porsche a Herberth Motorsport, care avea în urmă un șir de patru victorii la rând, a împărțit linia a doua a grilei cu Huracan-ul Konrad Motorsport pilotat de Marco Mapelli. A treia linie a fost o afacere între Mercedes-urile lui Tom Onslow-Cole, Ram Racing proaspăt revenită în 24H Series, și Bernd Schneider, pentru HTP Motorsport. Între timp, Endurance Team Romania s-a calificat pe poziția 45 la general din 52 de mașini aflate la start. Calificările au fost marcate și de incidente, un KTM X-Bow luând foc în timp ce un Porsche de la categoria 991 a suferit un accident care l-a făcut să nu mai poată lua startul.

DSC_0687
Singurul Mercedes-Benz SPS Automotive care a ajuns la sosire a terminat pe podium…

Primele patru ore din 12 programate s-au disputat vineri după-amiază, la scurt timp după terminarea calificărilor. Startul în cursă a fost curat, iar Malucelli a pierdut rapid prima poziție, căzând până pe patru la general la finele primei bucle în urma modelelor Porsche Forch și Precote și a Lamborghini-ului Konrad. Chiar și așa, acesta s-a ținut aproape de coada celor trei din fața sa pe întreg parcursul stint-ului său. De fapt, întreg grupul fruntaș a mers în timpi foarte apropiați, în ciuda traficului care a pus multora probleme pe pista de cinci kilometri. Între timp, grupul din frunte a fost ajuns din urmă de mașina #33 a Car Collection care a plecat de la boxe și de Mercedes-ul MS Racing care a plecat de la coada grilei deoarece nu a ieșit în calificări. Aceasta nu a fost însă singura mașină care a plecat din spate, într-o situație similară aflându-se și GDL Racing sau B2F Racing.

Numărul neutralizărilor prin Code 60 a fost mare, totalizând aproximativ o oră din cele patru. Asta a menținut primele patru mașini la distanțe mici una de cealaltă. În aceste condiții, când Malucelli a trecut pe sub steagul în carouri după patru ore, modelul Porsche al Forch-Olimp Racing era la doar un minut distanță, ecart ce s-a șters cu buretele conform regulamentului. Pe trei s-a aflat Huracan-ul Konrad, la un tur în urmă. Am pierdut însă 991-le GT3-R al Herberth Motorsport, lovit de probleme la sistemul electric. Liderii de la A6-Am erau la trei tururi de primii trei de la general, GP Extreme cu al lor Renault conducând categoria în fața Hofor Racing și Grasser Racing.

Ambele modele înscrise de Vortex, anume cele două Silhouette-uri, unul pe tehnică GC Automobile și celălalt, de la A6-Pro, de concepție proprie, au avut numeroase probleme pe parcursul primei părți a cursei. Toate acestea au culiminat cu accidentul mașinii #204 de la A6 care a părăsit competiția în urma unui accident în care a fost distrusă partea frontală.

GRT au adus un Huracan la A6-Am unde au terminat pe podium
GRT au adus un Huracan la A6-Am unde au terminat pe podium

Clasa SP2 a fost dominată de Porsche, care au dovedit că pot controla nu doar categoria dedicată lor, 991. La SP3-GT4, Nova Racing se afla în frunte în timp ce, la A2, în fața Endurance Team Romania se afla Clio-ul Stanco&Tanner Motorsport și Peugeot-ul Eva Solo/K-Rjaser care se bucura de un avantaj clar în ceea ce privește viteza pură.

A doua parte a cursei a început sâmbătă dimineață sub un cer complet diferit față de cel de vineri. Soarele și căldura au fost înlocuite de un vânt răcoros și de nori groși, dar ploaia nu a venit. Astfel, Ferrari-ul Scuderia Praha a continuat să conducă însă, în urma lui, rivalii au început să cadă ca secerați – rând pe rând.

Hofor s-a impus - dar doar la A6-Am de data asta
Hofor s-a impus – dar doar la A6-Am de data asta

În primele tururi ale dimineții, două Mercedes-uri s-au lovit în lupta pentru poziția secundă. A fost vorba de mașina HTP Motorsport, Bossi intrând prea ambițios pe frânare în virajul 1 asupra AMG GT3-ului identic al MS Racing. Ambele mașini s-au oprit în nisip și, deși au revenit în cursă după reparații multiple, șansele lor erau nule. Probleme au avut și Grasser Racing, Huracan-ul lor oprindu-se pe pistă. Pe final, mașina #16 a SPS Racing a lovit posteriorul Audi-ului Car Collection #33 la intrarea la boxe, acesta din urmă frânând prea violent, ceea ce a luat pe nepregătite pilotul Mercedes-ului.

Clasa A6 nu a fost singura lovită de incidente, deși cele mai multe s-au petrecut în această categorie. Alte abandonuri notabile în a doua parte a cursei au fost bifate de mașinile Lorient Racing (care s-au oprit de mai multe ori pe pistă), Peugeot-ul B2F Competition și Ginetta Optimum Motorsport – ambele scoase de accidente. Trecând peste multiplele incidente și, evident, neutralizările care au urmat, trebuie spus că turul etalon al cursei a fost pus chiar de Ferrari-ul #488 care a testat pneuri pentru Hankkok, al lor 1:48:263 fiind mai rapid chiar și decât cel mai bun tur al lui Malucelli, tot în 1:48 și acesta. Un alt abandon a fost al mașinii de la A6 a Forch-Olimp Racing.

GC Automobile-ul cu caroserie in stil BMW adus de Vortex a terminat pe podium la clasa lui
GC Automobile-ul cu caroserie in stil BMW adus de Vortex a terminat pe podium la clasa lui

După 12 ore de cursă, Scuderia Praha (Pisarik/Kral/Malucelli) și-a terminat turul de forță început încă din calificări trecând primii linia de sosire în fața AMG GT3-ului IDEC Sport (Lafargue/Lafargue/Enjalbert) cu numărul 17 și a Mercedes-ului identic al Ram Racing (Veltman/Vos/Onslow-Cole) care a devansat Huracan-ul Konrad după ce a acesta a primit o penalizare de două minute după finele cursei. Acesta a și fost podiumul clasei A6-Pro, distanța dintre Konrad și Praha la final fiind de șase tururi. La A6-Am, Hofor Racing (Kroll/Kroll/Eggimann/Heyer/Frankenhout) s-a impus în cele din urmă, mașina #1 fiind urmată de Lamborghini-ul Grasser #963 (Ineichen/Lenz/Pampanini) și de AMG GT3-ul supraviețuitor cu numărul 24 al SPS Automotive (Coigny/David/Feller).

Endurance Team Romania, la prima experiență într-o cursă de 12 ore de nivel internațional, s-a descurcat admirabil, toți piloții reușind să se țină departe de probleme și să aducă mașina la sosire (pe locul 35 la general) – acesta fiind target-ul declarat al echipei în spatele căreia se află formațiunea Willi Motorsport.

Toyota GT86 CS-V3 a Endurance Team Romania a parcurs cu succes prima sa cursa de 12h
Toyota GT86 CS-V3 a Endurance Team Romania a parcurs cu succes prima sa cursa de 12h

Următoarea etapă din 24H Series este programată în doar trei săptămâni pe pitorescul Red Bull Ring din Austria, unde cursa va fi tot de 12 ore.

You may also like