Nascar Phoenix: Ryan Newman, prima surpriză a sezonului

Partea frumoasă a competiției americane de turisme este că din când în când se mai produc și minuni. Victoriile nu sunt doar apanajul piloților și echipelor de top ci, uneori și a celor care riscă absolut tot. Aceștia pot obține gloria momentului sau se pot acoperi de penibil. Diferența dintre cele două extreme este precum o pojghiță subțire de gheață.

Finalul de cursă de la Phoenix a fost atât de intens și spectaculos încât aproape că nu contează ce s-a întâmplat pe durata celor 314 tururi. Victoria s-a jucat la strategie și la noroc, cine nu a mai putut să rămână pe pistă, după neutralizarea din ultimele 6 tururi cauzată de explozia unui pneu față dreapta la mașina Penske pilotată de Joey Logano, s-a afundat în clasament, în timp ce piloți ce nici nu visau să aibă așa rezultate, și-au trăit clipa de glorie.

Mergând pe o idee vehiculată intens pe social media, Joey Logano probabil și-a primit pedeapsa divină după incidentul cu Kyle Busch din cursa precedentă. Lăsând speculațiile răutăcioase la o parte, explicația penei de cauciuc a fost faptul că întrecerea s-a disputat la o temperatură foarte ridicată, peste 36 de grade Celsius în aer și mult peste 50 la suprafața pistei.

Pilotul care a profitat maximum de intrarea la boxe a majorității celor care se aflau în zona primilor 10 a fost Ryan Newman de la echipa Richard Childress Chevrolet, numărul 31 rezistând în fața lui Kyle Larson și Busch, ultimul fiind perdantul principal al cursei, după ce a condus 114 tururi și a repurtat dueluri interesante cu Chase Elliot, care din nou a pierdut șansa unei victorii în chiar ultimele tururi.

La vârsta de 39 de ani, Ryan Newman se obișnuise deja cu gândul că nu va mai ajunge prea curând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, ultimul său succes datând din 2013. Au trecut 127 de curse de la victoria de pe Brickyard400, respectiv 112 pentru echipa Richard Childress, în ultimii ani o formație modestă din pluton.

Stage-urile care aduc puncte importante au fost câștigate pe rând de Logano și Elliot, asitând astfel la prima cursă din sezon care a avut câștigători diferiți ale celor 2 segmente aducătoare de puncte în clasament.

Elliot a ieșit din joc în turul 193, când i-a explodat un pneu dreapta față, asemenea lui Logano în finalul cursei. De altfel, aceste explozii au fost la ordinea zilei, de-a lungul cursei.

De ieșirea lui Joey și intrarea la boxe eronată a lui Busch au profitat și Ricky Stenhouse Jr, care a terminat pe locul 4, cea mai bună clasare din acest sezon, și pentru moment și debutanții Daniel Suarez (locul 7), campionul xFinity Series de anul trecut, respectiv Erik Jones (locul 8), coechipierul lui Martin Truex la Furniture Row Toyota.

Pentru Dale Earnhardt Jr sezonul de coșmar început la Daytona a continuat. De această dată a acuzat probleme cu frânele pe durata întregii curse, încheiată în cele din urmă pe locul 14. Podiumul a fost completat de Kyle Larson, devenit lider în clasamentul general și celălalt Kyle de la Joe Gibbs Racing.

După cursă, la inspecția tehnică din parc ferme, s-au găsit neconforme mașinile pilotate de Brad Keselowski și Kevin Harvick, primul fiind penalizat cu pierderea a 35 de puncte în clasamentul piloților și tot atâtea pentru echipa Penske, în timp ce mecanicul de cursă a lui Brad a fost penalizat cu 65 000 de dolari pentru o intervenție neconformă la sistemul de frânare a Fordului Fusion cu numărul 2. Pe lângă amenda usturătoare Paul Wolfe va fi suspendat pentru următoarele 3 curse de campionat.

Kevin Harwick a fost penalizat cu 10 puncte în clasament și tot atâtea pentru echipa Stewart-Haas pentru o piesă montată pe mașină, având rolul de a diminua alunecarea acesteia pe virajele mai strânse ale ovalului de la Phoenix. Rodney Childers, mecanicul lui Harvick va lipsi doar în runda din acest weekend de la Fontana.

You may also like