Formula 1: Alonso ar putea pleca de la McLaren până la finalul sezonului

Fernando Alonso este hotărât să plece de la McLaren dacă echipa britanică nu îi va putea pune la dispoziție un monopost cu care să poată concura pentru podium, în următoarele luni.

Deși japonezii de la Honda promiteau pentru acest sezon un motor care să propulseze echipa către podium, lucrurile stau la fel de rău ca în anii precedenți. Alonso nu a reușit să ducă monopostul McLaren mai sus de locul 13 în calificări, iar în cursă a fost nevoit să abandoneze pe final.

Spaniolul, ajuns la 35 de ani, a declarat pentru BBC că nu mai acceptă situația actuală de la McLaren. Pilotul a indicat că ar putea să nu mai aștepte finalul sezonului, când ii va expira contractul, pentru a pleca de la echipa din Woking.

„Aștept o schimbare importantă din partea echipei, o reacție de impact. Nu vom fi pe locul 13 tot sezonul, sau cel puțin eu nu voi fi. Suntem McLaren-Honda, dacă nu suntem pe podium, sau în top 5, ne pierdem timpul,” a mărturisit Alonso.

Australianul Mark Webber știe prin ce trece spaniolul în acest moment și confirmă ipoteza unei despărțiri premature dintre Alonso și McLaren.

„Poate că Fernando nu va fi acolo tot anul. Poate că Stoffel Vandoorne va avea un alt coechipier la un moment dat, nu se știe niciodată. Este frustrat. Nu mai vrea să termine nici măcar pe locul șapte sau chiar șase. Poate că pentru Stoffel punctele sunt binevenite, dar Fernando nu este interesat de puncte. Vrea să lupte pentru podium, deci Fernando, din punct de vedere mental, este departe de locul în care ar vrea să fie,” a spus Webber la televiziunea belgiană Sporza.

Revenit la McLaren în 2015, odată cu stabilirea parteneriatului dintre echipa britanică și Honda, Alonso nu a reușit să puncteze decât în 11 curse din cele 38 în care a participat.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

By