Nascar Fontana: Succes de casă pentru Kyle Larson

În debutul sezonului, Kyle Larson a ratat la mustață mai multe ocazii de a-și trece numele pe lista învingătorilor, ajungând fie prea târziu în lupta pentru prima poziție, fie nemaiavând resursele necesare unui ultim atac. Auto Club Speedway, practic circuitul de casă al pilotului și a echipei Chip Ganassi, a fost teritoriul perfect pentru o demonstrație de forță a numărului 42.

Întrecerea de pe ovalul din Fontana a pus capăt seriei de trei clasări consecutive pe locul secund pentru Larson (Chevrolet), care a obținut o victorie strălucită în fața unui alt outsider cu o explozie de rezultate pozitive în ultimele două sezoane, Martin Truex Jr. Cei doi au dominat cursa, având cele mai multe tururi la conducere și au câștigat cele două stage-uri aducătoare de puncte în clasament. Kyle Larson a început în sezonul 2017 cea de a patra stagiune completă în Sprint Cup, prima victorie venind anul trecut la Michigan, un circuit de 2 mile, foarte asemănător cu Fontana.

Înafară de accidentul care l-a avut protagonist pe Matt Kenseth și pe Gray Gaulding, cursa nu a înregistrat evenimente deosebite, ca și în celelalte runde, uzura accentuată a pneurilor a suprins o serie de piloți cărora le-au explodat câte o roată, în timp ce alții s-au trezit la finalul cursei în situația de a reduce gazul pentru a nu avea surprize neplăcute furnizate de gumele Goodyear.

Un norocos al cursei a fost Brad Keselowski, care deși a avut probleme cu mașina în prima parte a cursei, a reuțit să intre în lupta pentru podium pe finalul cursei, obținând un binemeritat loc secund în fața lui Clint Bowyer. Martin Truex Jr a condus mare parte din segmentul al doilea al cursei, dar în ultimele tururi s-a numărat printre piloții care au greșit startegia de schimbare a pneurilor, gumele sale nemaiputând să îi dea siguranță pentru a-și păstra poziția de lider. În final, Truex a trebuit să se mulțumească cu locul 4, înaintea lui Joey Logano.

După clasarea în top 10 din etapa precedentă de la Phoenix, campionul xFinity, Daniel Suarez a reușit să progreseze până pe locul 7, rezistând atacurilor lui Kyle Busch. Erik Jones, coechipierul lui Truex, a avut și el o prestație bună devansând nume importante precum Harvick, Denny Hamlin sau câștigătorul rundei precedente, Ryan Newman.

Victoria de la Fontana i-a oferit lui Larson prima poziție în clasamentul general cu 243 de puncte, fiind urmat de Chase Elliott cu 214 puncte și Martin Truex cu 205. Duminică, 2 aprilie vom putea urmări o nouă rundă Nascar, cea desfășurată pe circuitul de la Martinsville.

 

You may also like