WEC Silverstone: Victorie complicată pentru Toyota în Regat

wecsilv8

Toyota s-a impus în fața Porsche la prima ieșire în 2017 a noului TS050. La Silverstone, prima etapă a WEC a oferit lupte dramatice și la clasele inferioare până în ultimul tur.

Debutul sezonului cu numărul șase din Mondialul de Anduranță a fost un moment așteptat încă dinaintea prologului de la Monza. Multe întrebări s-au prefigurat între timp, toate așteptând un răspuns: cum va arăta lupta la vârf cu doar doi constructori implicați? Cum se va simți trecerea de la varietatea de care ne-am bucurat la P2 în 2016, la situația actuală când sunt numai ORECA-uri? Cum vor performa GTE-urile acum, în condițiile implementării unui not sistem de BoP automat? Și acestea ar fi doar câteva.

Din păcate sau, mai bine zis, din fericire avem încă destule necunoscute, însă ceea ce putem spune e că WEC-ul nu și-a pierdut din spectaculozitate. Deloc chiar, iar luptele și dramatismul primelor șase ore din această stagiune o confirmă. Să începem cu începutul – calificările.

Startul a fost curat iar Toyota și-a păstrat avantajul obținut în calificări
Startul a fost curat iar Toyota și-a păstrat avantajul obținut în calificări

Toyota a decis să debuteze la Silverstone pachetul cu apăsare mărită în timp ce rivalii de la Porsche au adus cel cu apăsare redusă pentru Le Mans. Decizia are sens pentru ambele și are legătură și cu o schimbare în regulament. Pentru a reduce din costuri, în 2017, echipele au voie să dezvolte doar două pachete aerodinamice – nu trei ca în 2016. În plus, numărul orelor de cercetare în tunel aerodinamic pentru dezvoltarea acestor pachete a fost redus de la 1200 la 800. Astfel, Porsche a decis să „sacrifice” prima etapă pentru a ține mai mult în dezvoltare pachetul cu apăsare mai multă. Motivul e simplu: toate etapele de după Le Mans, înafară de Fuji, cer apăsare destul de ridicată. În aceste condiții, un pachet high-downforce dezvoltat mai minuțios ar putea schimba raportul de forțe, mai ales că o echipă nu mai poate lucra prea mult la un setup după ce-l debutează la o etapă. Toyota a ales calea inversă, vrând să țină mai mult în tunel pachetul low-downforce deoarece target-ul lor principal este victoria la Le Mans.

Din această cauză, Toyota era considerată favorită la Silverstone, mai ales după ce reușise cei mai rapizi timpi și la Prologul de la Monza. Este adevărat, însă, că acolo Toyota Gazoo Racing s-a concentrat mai mult decât Porsche pe simulări de calificare. Echipa japonezo-germană a vrut să testeze noile îmbunătățiri aduse la sistemul hibrid care, în 2016, nu era perfect optimizat pentru a oferi puterea necesară unui tur bun de calificare. Pașii făcuți în direcția bună s-au văzut și în Albion, unde Toyota a dominat antrenamentele și apoi a monopolizat prima linie a grilei. Echipajul #7 format din Kamui Kobayashi – care a reușit turul-etalon al tripletei, un 1:36.793 – Jose Maria Lopez și Mike Conway a fost cel mai rapid cu o medie de 1:37.304. Acesta a fost și primul pole Toyota din 2014 încoace.

La puțin peste două zecimi în urmă s-a aflat Toyota #8 în timp ce Porsche, din cauza lipsei de apăsare, nu s-a putut apropia la mai mult de 1,2 secunde de pole. ByKolles-ul, singurul prototip lipsit de motoare hibride, a reușit din nou contra-performanța de a fi învins în calificări de patru LMP2-uri, media mașinii #4 fiind la aproape 10 secunde de pole.

Porsche și-au jucat cartea la maximum și au amenințat în mod real victoria Toyotei
Porsche și-au jucat cartea la maximum și au amenințat în mod real victoria Toyotei

G-Drive Racing au reușit un pole la mustață la LMP2 în timp ce, la GTE-Pro, lucrurile au fost mult mai relaxate pentru Ford a cărui cuplu format din Andy Priaulx și Harry Tincknell au avut o medie cu aproximativ 0,8 secunde mai rapidă decât cea a ocupanților poziției a doua – Sam Bird și Davide Rigon. La GTE-Am, Aston-Martin au fost cei mai rapizi după efortul lui Pedro Lamy și Paul Dalla-Lana. După sesiunea de sâmbătă, toate mașinile s-au aliniat pe grilă duminică pentru startul lansat sub un cer încărcat de nori. Vremea avea să-și spună cuvântul pe parcursul celor șase ore.

Ceea ce ar fi trebuit să fie un tur de forță al japonezilor s-a dovedit a fi o luptă reală pentru victorie între cele două uzine căci Porsche s-a putut ține de mai rapidul TS050 cu apăsare ridicată datorită stint-urilor mai lungi și a unor opriri mai rapide la boxe. Chiar și așa, după start Toyota era în control. Buemi conducea urmat de Conway, înainte ca cei doi să facă rocada. Buemi a trecut apoi din nou de Mike înainte ca acesta să oprească pentru a preda mașina lui Kobayashi. Din acel moment, cursa echipajului #7 a luat o turnură neplăcută. În primă instanță, Kobayashi a pierdut peste 15 secunde în out lap-ul său din cauza unei probleme electrice pentru ca mai apoi să se plângă de un ruliu neobișnuit de mare. Problema la o bară antiruliu a fost însă remediată abia la următoarea oprire când s-a schimbat și caroseria spate ceea ce a însemnat pierderea a și mai multe secunde. Toate aceste probleme au promovat cele două Porsche în pozițiile 2-3.

Datorită strategiilor diferite și a lungimii diferite a stint-urilor, Porsche a și condus cu #2 având inițiativa în fața echipajului #1. Asta deoarece echipa a fost luată puțin pe nepregătite de primele picături de ploaie care au venit la doar câteva minute după ce Jani i-a lăsat mașina lui Tandy. Temându-se de întețirea ploii, Tandy a fost chemat la boxe pentru a primii nișe slick-uri cu profil apropiat pneurilor intermediare în timp ce Hartley a fost ținut mai mult pe pistă. Cum acel prim episod de „ploaie” nu a ținut, Tandy a pierdut timp căci a mai intrat odată și la momentul celei de-a doua rafale când a oprit și Hartley. Acea oprire suplimentară nu a mai putut fi recuperată de echipajul #1 care a terminat pe poziția a treia, însă în fața Toyotei #7.

Lipsa de varietate de la P2 a scos în evidență mult mai clar piloții angrenați
Lipsa de varietate de la P2 a scos în evidență mult mai clar piloții angrenați

Motivul a fost accidentul suferit de Pechito Lopez cu două ore și jumătate înainte de final. Pe un asfalt cu o aderență precară, debutantul triplu campion mondial în WTCC a blocat roțile Toyotei TS050 la intrarea în Copse și a intrat în zid. Lovitura a făcut să pară mica excursie a lui Kobayashi de mai devreme în nisipul de la ieșire din Vale ca o joacă de copii însă mașina nu a abandonat. În ciuda unei dureri acute de spate, Lopez a reușit să continue și să aducă prototipul cu pagube extinse în toate cele patru colțurile la boxe. A ieșit de acolo, după multe minute, pentru a termina pe poziția a patra la LMP1. Condiția era parcurgerea a 75% din totalul distanței, iar 12 puncte sunt complet altceva decât zero pentru constructorul nipon.

Victoria nu a fost însă ușoară pentru cealaltă Toyota. Hartley era încă în frunte cu 30 de minute înainte de final după ce Buemi a luat și pneuri la ultima oprire în timp ce Brendon s-a mulțumit doar cu o „gură” de combustibil. Pneurile mai vechi de pe 919 și lipsa de apăsare nu l-au ajutat însă pe neo-zeelandez care a pierdut, cu 12 minute înainte de final, prima poziție după o depășire curajoasă a lui Buemi în Village. Acea manevră a decis ordinea în care au trecut linia de sosire, însă victoria n-are cum să aducă liniște pentru Toyota Gazoo Racing, căci a fost mult mai muncită decât se așteptau cei mai mulți. Iar dacă Porsche scoate la lumină un super-pachet aerodinamic cu apăsare ridicată la Nurburgring atunci Toyota trebuie să fie sigură, măcar, că își poate trece în cont victorii la Spa, Le Mans și Fuji cu pachetul lor low-downforce dacă vor să spere la titlul mondial.

LMP2

Nicolas Lapierre – care va încerca să ajute Toyota să captureze victoria pe Circuit de la Sarthe de la bordul Toyotei cu numărul 9 – a pilotat la Silverstone Alpine-ul Signatech venit după un sezon 2016 perfect în care echipa a luat titlul. Francezul a început cursa perfect, preluând conducerea în categoria sa și creându-și un avans comfortabil. Toate calculele au fost însă date peste cap de accidentul lui Lopez iar safety car-ul care a urmat i-a adus în joc pe membrii echipajului #38 ai Jackie Chan DC Racing. Matthieu Vaxiviere era și el aproape în mașina TDS și a reușit să preia șefia la restart.

Ford s-a impus cu #67 dar #66 a venit abia pe patru
Ford s-a impus cu #67 dar #66 a venit abia pe patru

O strategie diferită și un ultim stint mai lent al lui Emmanuel Collard a trimis însă mașina pe trei la final, în urma ORECA-ului Rebellion #31 și a mașinii Jackie Chan DC Racing #38 care a fost pilotată la final de Jarvis. Olly, care a și pornit în cursă la bordul acestei mașini, a reușit să țină de pneuri în prima parte pentru a se putea folosi de acestea pe final când a atacat decisiv. Ho Pin-Tung și Thomas Laurent au fost ceilalți doi membrii ai tripletei învingătoare de la P2 în timp ce echipajul lui Lapierre a venit abia pe poziția a patra în cele din urmă.

GTE-Pro

Ford a dominat dar doar cu jumătate de măsură la Silverstone iar victoria le-a venit în brațe și datorită neutralizării aduse de accidentul Toyotei #7. Într-adevăr, cele două GT-uri au controlat ostilitățile în prima parte însă apoi polesitter-ul a fost întârziat cu probleme la presiunea pneului stânga-față și apoi din cauza unei uși care s-a deschis singură. Timpul pierdut a fost recuperat abia la momentul neutralizării anterior menționate. Chiar și atunci, nu erau toate calculele făcute căci, pe final, ușa nărăvașă s-a deschis din nou. Calado și Pier Guidi au fost însă prea departe pentru a profita și au trebuit să se mulțumească cu poziția a doua.

Ferrari a terminat pe doi cu 488-ul care va deveni de la anul cel mai bătrân model de la GTE!
Ferrari a terminat pe doi cu 488-ul care va deveni de la anul cel mai bătrân model de la GTE!

Porsche a terminat pe trei, după un splash pe final, prin #91, după ce #92 a abandonat din cauză că i-a luat foc motorul. În ciuda acestui ghinion, Team Manthey se pot considera măcar parțial mulțumiți deoarece cele două 991 GTE erau la aproape două secunde de pole în calificări și apoi, în cursă, s-au luptat la vârf. Nu același se poate spune și despre Aston-Martin. Mașina #95 pilotată de campionii en-titre, Thiim și Sorensen, a bifat o cursă ștearsă alături de #97, cele două Vantage terminând pe șase și șapte la Pro, adică fix ultimele. Lucrurile puteau să stea chiar mai rău pentru britanici căci mașina #97 a fost implicată într-un acroșaj pe final de cursă cu ByKolles-ul, chiar la intrarea la boxe. Incidentul a dus la abandonul prototipului cu numărul 4 însă GT-ul a continuat.

AMR a părut că și-a făcut temele mult mai bine la GTE-Am unde #98-ul a plecat din pole și a controlat majoritatea cursei. Chiar și atunci când Dalla-Lana a executat câteva piruete, Lauda și Lamy au fost capabili să păstreze mașina în frunte. Totul a fost însă pierdut în ultima buclă când, ajuns pe doi, Miguel Molina a încercat să treacă poate prea ambițios de Lamy în Stowe. Cele două mașini s-au atins, au derapat, și printre ele a trecut Ferrari-ul Clearwater Racing al lui Matt Griffin. Mașina #61 fusese mai întâi împinsă pe o poziție de podium de Keita Sawa înainte de a beneficia de neutralizarea prelungită din ora a patra. Apoi Griffin, ca și Molina în fața sa în Ferrari-ul identic al Spirit of Race, s-au apropiat de Lamy al cărui ritm scăzuse din cauza pneurilor mai vechi. Zeii n-au fost însă chiar atât de aspri cu Lamy căci acesta a reușit să termine cursa pe doi în timp ce Ferrari-ul lui Molina n-a ajuns la sosire, pe trei terminând Porsche-le Proton Racing #77, care nici nu mai visa la podium.

Aston a terminat pe doi la GTE-Am după ghinionul din ultima buclă
Aston a terminat pe doi la GTE-Am după ghinionul din ultima buclă

După această comfruntare în patru planuri interpuse care a durat șase ore vom avea de așteptat câteva săptămâni până la episodul al doilea care va avea loc, ca întotdeauna, la Spa-Francorchamps. Acolo vom vedea și debutul celei de-a treia Toyote. Structura de uzină pregătește deja, cel mai probabil, o strategie pentru un 1-2-3 în Ardeni care să-i ajute în calculele pentru titlu. Oricum ar fi, nu pot să spun că sunt dezamăgit de ce am văzut, ci doar nerăbdător să văd mai mult WEC!

Rezultate complete aici

Surse foto: Toyota Gazoo Racing, FIA WEC, Ford, Ferrari Races

 

You may also like