Oscarurile MotoGP – Ediția Austin

Când Marc Marquez se uită pe calendar la începutul sezonului probabil că vede 17 curse și o vacanță în America, de unde inevitabil se întoarce cu o pălărie drept suvenir. Dificilul circuit texan îi vine ca o mănușă dar anul acesta mai că a bătut vânt de schimbare – deși mai mult o briză până la urmă. Să vedem laureații, zic.

Premiul „Decât o vară găină, mai bine o zi cocoș”: Marc Marquez

5 curse, 5 plecări de pe prima poziție, 5 victorii, recordul circuitului și vreo șase ani de invincibilitate pe tărâm american spun multe. Dar nu întreaga poveste a cursei de duminică. Din antrenamente părea că în sfârșit campionul mondial va avea rival la trofeul mare, dar a apăsat accelerația în calificări și le-a amintit tuturor de ce e șeriful din Austin. A luat decizia mai riscantă la pneuri și a avut răbdare să le înțeleagă la început de cursă, după care l-a vânat pe un Pedrosa revigorat și a impus un ritm de neegalat la conducere. După ce în Argentina prea s-a umflat în pene când s-a văzut în frunte și a uitat lecția constanței, aici a reușit să câștige și cursa și puncte semnificative în clasament.

Premiul „Găina bătrână face ciorba bună”: Valentino Rossi

Deși Marquez a tăiat un deficit de 37 de puncte la doar 18, veteranul italian a avut o zi și mai bună în Austin. După un pre-sezon dezamăgitor și niște curse competitive dar nu destul pentru a avea o șansă realistă la victorie, Rossi se vede în fruntea clasamentului pe fondul erorii colegului de garaj. La 38 de ani și niște zile, e cel mai vârstnic lider de campionat de la Harold Daniell în anul înființării motomondialului – record apreciabil dar mă întreb dacă lui Valentino chiar îi place să i se repete de atâtea ori statistica asta.

Premiul „Buturuga mică răstoarnă carul mare”: Johann Zarco

Când nu s-a vorbit de statistică, s-a vorbit de penalizarea surprinzătoare de 0.3s după incidentul dintre Rossi și Zarco. Deși ar fi mai mult o egalizare a avantajului obținut decât o penalizare. Oricum, dublul campion mondial de Moto2 continuă să-i jeneze pe piloții de uzină, ceea ce e mereu semnul unei performanțe notabile. După doar trei curse, francezul pare un candidat solid la poziția de cel mai bun pilot independent și un podium nu pare deloc nerealist. Cum bine a ținut să atragă atenția, Moto2 nu e deloc o clasă de neglijat, deși spectacolul a cam lăsat de dorit în trecutul recent.

Premiul „Unde dai și unde crapă”: Maverick Viñales

Noul copil minune al mondialului a revenit puțin cu picioarele pe pământ în Texas, cu toate că antrenamentele au produs alte așteptări. Câștigătorul primelor două curse a început weekendul în vârf de formă, împărțind sesiunile cu Marquez și ajungând la un pas de pole position. De cealaltă parte, Marquez a reușit să ajungă în pietriș de vreo două ori și Honda avea probleme vizibile cu denivelările extreme ale circuitului texan. Și totuși, Viñales a fost cel care s-a trezit scos din cursă de năbădăiosul viraj 18 – o surpriză semnificativă dată fiind constanța caracteristică spaniolului și motocicletei sale.

Premiul „Bun ca pâinea caldă”: Franco Morbidelli

Dacă liderii de campionat din Moto3 și MotoGP și-au luat pauză forțată în Austin, Morbidelli n-a primit mesajul și a dominat din nou cu o lejeritate impresionantă. Juniorul Marquez și Luthi au părut să încerce măcar să ne ofere un spectacol, dar n-a fost să fie și italianul mai duce un trofeu acasă. Poate că n-a fost tocmai cea mai entuziasmantă cursă, dar nu poți să nu apreciezi performanța imbatabilă.

Premiul „Din față zimbru, din profil timbru”: Aron Canet

Nici măcar Viñales nu a reușit să aibă o zi mai rea decât tânărul compatriot din Moto3 la Austin. Pilotul Estrella Galicia 0,0 a dominat antrenamentele și calificările la clasa mică cum nici Marquez însuși nu a reușit anul ăsta, mereu cu o secundă în fața tuturor. Cursa părea să aibă aceeași soartă până la steagul roșu care l-a pus pe Fenati pe urmele lui Canet după restart. Presiunea și ghinionul și-au spus cuvântul, iar șansa unei prime victorii s-a pierdut în pietriș.

Înapoi pe bătrânul continent săptămâna viitoare, cu unul dintre cele mai iubite circuite și unul unde lui Rossi îi merge bine. Prima victorie a sezonului sau puștii spanioli îl prind din urmă?

MotoGP Austin: Puncte de discuție cu Vlad Haralambie

You may also like