MotoGP Le Mans preview: Franța și-a găsit eroul – Johann Zarco

Nici după patru etape apele în motomondial nu sunt liniștite. Yamaha și Honda de uzină și-au dublat victoriile, iar Ducati confirmă prin Lorenzo găsirea unor soluții firave de îmbunătățire a performanțelor. Cursa de la Le Mans ne bate la poartă, iar lucrurile se prezintă interesant din perspectiva celor care vor lupta pentru locurile de pe podium.

Din păcate pregătirile pentru cursa franceză au fost încetinite de vestea șocantului accident suferit de campionul MotoGP din 2006, Nicky Hayden, în timp ce efectua un antrenament cu bicicleta în zona Riccione de lângă Rimini. Actualul pilot Red Bull Ten Kate Honda în WorldSuperbike a fost lovit de o mașină și a suferit leziuni grave în zona pieptului și a capului, fiind transportat de urgență la cel mai apropiat spital, centrul Bufalini din Cesena. Accidentul a fost mult mai grav decât s-a crezut inițial, medicii întârziind destul de mult operațiile planificate pentru seara de miercuri. Edemul cranian descoperit și starea gravă a pacientului aflat în comă indusă îngreunează încă luarea unor decizii de către medici. Lumea motomondialui nu a rămas indiferentă la această dramă, mesajele de încurajare curgând neîncetat înspre familia pilotului american.

Revenind la acțiunea din campionat, luni și marți după cursele de la Jerez a avut loc o sesiune de teste, unde principalii constructori au încercat componente noi sau au căutat să îmbunătățească setările motocicletelor. Nici Michelin nu a stat degeaba și a oferit echipelor și piloților noi gume, care să prevină pe viitor problemele din primele patru etape. Totul a culminat cu situația celor de la Movistar Yamaha, care nu s-au văzut în cursa spaniolă, cel mai mult suferind Valentino Rossi al cărui pneuri față/spate erau complet distruse la finalul întrecerii.

De problemele Movistar Yamaha au profitat rivalii Repsol Honda, dar în ordine inversă decât deobicei, Dani Pedrosa obținând victoria, iar Marc Marquez mulțumindu-se cu locul secund. El a încheiat în fața revelației de moment, Jorge Lorenzo de la Ducati, care a avut de furcă după jumatatea cursei cu francezul Johann Zarco, de la Tech3 Yamaha. Dacă Jerez-ul nu a fost concludent în ce privește raportul de forțe, poate acum la Le Mans vom vedea adevarata ordine valorică din pluton.

Varianta Bugatti a circuitului francez este locul unde, în epoca Yamaha, Rossi și Lorenzo se simțeau ideal. Am avut victorie pentru Lorenzo în 2015 și succes Rossi în 2016, italianul fiind pe podium constant din 2014 încoace. Pe acest circuit au evoluat bine și cei de la Suzuki, care au bifat victoria în 2007 prin Chris Vermeulen, iar după revenirea din 2015, un an mai târziu, Maverick Vinales urca pe ultima treaptă a podiumului.

Deși nu au avut șanse la victorie, motocicletele Ducati s-au comportat decent pe circuitul francez în perioada de reconstrucție a echipei, reușind locurile 4-5 în 2013 prin Dovizioso și Hayden, respectiv locurile 3-5 în 2015 prin același Dovizioso și Iannone. Modelul actual, GP17, promite mai mult, Jorge Lorenzo având de câștigat un pariu cu propriile recorduri. Le Mans este locul în care poate confirma faptul că se apropie de înțelegerea deplină a motocicletei italiene.

De asemenea, acest circuit avantajează și piloții privați, în trecut Cal Crutchlow și Alvaro Bautista urcând pe podium.

2017-dani-pedrosa-tops-friday-jerez-motogp-practice-4

Circuit și pneuri

Cea de-a cincea etapă din calendar se va ține pe varianta Bugatti, traseul de Grand Prix din incinta celebrului complex de la Sarthe. Traseul scurt a fost construit în 1965, întrând imediat în calendarul motomondialului. După accidentul avut de Alberto Puig în 1995, traseul a fost scos din calendar și ulterior refăcut conform standardelor de securitate moderne. Apoi a revenit în calendar începând cu 2000. Tot pe această variantă se ține și cursa de anduranță moto de 24 de ore, etapa din 2017 disputându-se în luna aprilie.

După disputarea a patru curse pe circuite complet diferite, Michelin și-a adunat datele în vederea unei evaluări minuțioase în testul de la Jerez, a doua zi după disputarea cursei. Informațiile culese au ajutat la fabricarea unor noi gume, ce vor fi folosite în acest weekend în Franța.

Circuitul Bugatti măsoară 4.185m și prezintă o mixtură de linii drepte de viteză cu viraje lente. Traseul se prezintă cu 9 viraje de dreapta și 5 de stânga, într-o configurație care nu solicită în mod exagerat pneurile. Gumele spate sunt solicitate mai intens pe virajele de dreapta, și se vor prezenta cu un design asimetric, cu o bandă dreapta mai dură.

captura-de-pantalla-2017-05-15-a-las-12.18.25.middle

captura-de-pantalla-2017-05-15-a-las-12.18.57.middle

Recoduri circuit

Pole Position: 1m 31.975s (163.8km/h) Jorge Lorenzo (Yamaha, 2016)
Cel mai rapid tur în cursă: 1m 32.879s (162.2km/h) Valentino Rossi (Yamaha, 2015)
Durată cursă: 43m 44.143s (160.7km/h) Jorge Lorenzo (Yamaha, 2015)

Noutăți înainte de cursă

Odată cu plecarea lui Bernie Ecclestone de la conducerea Formulei 1, cei din noua conducere sunt mult mai deschiși la diverse aspecte ce țin de modul de desfășurare al competiției. O problemă majoră în 2017 atât pentru Formula 1 cât și pentru MotoGP este suprapunerea a nu mai puțin de opt etape, finala de la Valencia din motomondial fiind în același weekend cu penultima etapă de Formula 1 din Brazilia. Asta ar putea însemna o audiență mai mică pentru o eventuală nouă retragere emoționantă a lui Felipe Massa din Formula 1…

Ross Brawn promite să analizeze această situație și, pe cât posibil, din 2018 să se suprapună cât mai puține etape. Se dorește ca cele care totuși se vor desfășura în același weekend să nu fie curse de importanță majoră pentru nici una din competiții.

De pe la începutul sezonului prin paddock circulă zvonuri legate de o posibilă venire la clasa mare a structurii SKY VR46 condusă de Valentino Rossi și Pablo Nieto. Zvonul a fost alimentat mai puternic în weekend-ul de la Jerez, atunci când CEO-ul Dorna Carmelo Ezpeleta a declarat că a avut o discuție cu Rossi și că i-a garantat un loc pe grila MotoGP, în cazul unei eventuale mutări. Încă de anul trecut Dorna a declarat că locurile pe grila clasei mari sunt limitate, în momentul de față mai fiind unul singur, păstrat pentru eventuala expansiune a echipei LCR. Aceasta l-ar putea aduce din sezonul viitor pe Takaaki Nakagami sau pe Franco Morbidelli, în cazul în care Marc VDS mai ezită mult între italian și a nu-știu-câta șansă acordată spaniolului Tito Rabat.

Valentino Rossi a dezmințit informația recent, spunând că structura sa nu este încă pregătită financiar și logistic pentru pasul cel mare, existând încă și numeroase detalii tehnice de pus la punct la clasele mici. Mai mult, nu ar dori să forțeze ascensiunea piloților înainte ca aceștia să fie cu adevărat pregătiți pentru a urca mai sus. Mai mult sau mai puțin voalat, poate nici Rossi nu este convins că actualii piloți din Academie sunt aceia care ar putea avea succes la clasa regină. Accidentul numit Romano Fenati este încă viu în memoria tinerei echipe.

Weekend-ul spaniol de la Jerez ar fi putut lua o turnură tragică în urma unui accident în care a fost protagonist Franco Uncini, unul dintre piloții BMW-urilor M5 Safety Car de 575 CP. Fosta glorie a motomondialului a pierdut controlul mașinii în virajul 5, urmările în ce-l privește pe pilot fiind fracturi a câtorva coaste, în timp ce pasagerul din mașină s-a ales cu o mână ruptă. În urma incidentului, Dorna va lua noi măsuri de conduită a celor ce pilotează aceste mașini de siguranță, evenimentul nefiind unul singular, un altul petrecându-se la Silverstone, anul trecut.

Locul rămas liber la Kiefer Racing de la Moto2, după plecarea furtunoasă a lui Danny Kent a fost luat pentru restul sezonului de un alt britanic, Tarran MacKenzie, campion al clasei Supersport din BSB și neînvins în primele șase curse din sezonul 2017. Tarran este fiul lui Niall, britanicul care a obținut șapte podiumuri la clasa mare din 104 starturi între anii 1984-1995, ca mai apoi să câștige trei titluri BSB la rând între 1996 și 1998. Ceva mai cunoscut este Taylor MacKenzie, fratele lui Tarran, mai mult pentru un incident în care motocicleta pregătită de echipa WD40 din BSB a luat foc decât performanțele de pe pistă.

Danny Kent va concura pe circuitul de la Le Mans la clasa Moto3, unde a primit un wildcard din partea echipei Ajo KTM. Kent va fi probabil folosit în acest sezon ca pilot de dezvoltare al proiectului Moto3, în caz că nu va găsi o modalitate de a reveni la clasa intermediară.

Așteptări pentru cursă

Honda

Circuitul nu este neapărat potrivit pentru motocicletele Repsol Honda, deși Marquez a urcat pe treapta a treia a podiumului în sezonul său de debut și a câștigat un an mai târziu. Pedrosa s-a impus ultima dată în 2013, de atunci rezultatele sale fiind oscilante. El a subliniat într-un interviu din această săptămână că pentru a avea succes la Le Mans este nevoie de o motocicletă cu accelerație foarte bună, frâne puternice și consistență în ce privește evoluția timpilor tur după tur.

Accelerația și frânele sunt tocmai problemele cele mai pregnante ale prototipurilor RC213V, traseul fiind unul atipic față de celelalte din calendar după spusele lui Marc Marquez – un fel de Montmelo inversat, îngust cu viraje foarte strânse. O necunoscută pentru toată lumea va fi noua suprafață asfaltică, turnată recent, astfel că ziua de vineri va fi importantă în alegerea gumelor potrivite.

Cei doi piloți Honda vin cu moralul ridicat după ce s-au impus în ultimele două curse, Marc Marquez având de recuperat doar 4 puncte față de Rossi în clasamentul general.

Yamaha

Ca și până acum, starea de spirit în garajul Movistar Yamaha este împărțită între optimismul lui Vinales și contrastul oferit de Rossi. Spaniolul s-a declarat mulțumit de noul șasiu M1 testat după cursa de la Jerez, ceva electronică nouă și noi idei de setup, în timp ce italianul s-a convins de utilitatea noului M1, după ce a testat în paralel și varianta din debutul campionatului și chiar a fost la un pas de a recurge la modelul 2015 al celor de la Tech3 pentru a vedea diferențele. Se știe că ultimul update la modelul M1 din 2016 a fost respins categoric atât de Rossi cât și de Vinales în testele de iarnă, acel cadru nefiind oferit nici piloților Tech3, Zarco și Folger.

Rezultatele din anii recenți recomandă Yamaha pentru un nou succes, Rossi fiind mai tot timpul pe podium din 2013 încoace, obținând și o victorie, în timp ce Maverick Vinales s-a descurcat bine cu Suzuki în cei doi ani petrecuți acolo. Necunoscuta generală va fi alegerea pneurilor, care probabil va fi diferită între Vinales și Rossi. Atenția va fi concentrată pe adaptarea motocicletelor la specificul circuitului, un nou eșec ca la Jerez fiind impardonabil dacă Valentino și Maverick vor să rămână pe primele două locuri în clasamentul general.

Ducati

Locul 3 pentru Jorge Lorenzo și locul 5 pentru Andrea Dovizioso la Jerez – un adevărat motiv de bucurie pentru echipa tehnică a constructorului bolognez. Ducati a mai beneficiat de o zi de teste privată pe circuitul de la Mugello, acolo unde piloții s-au concentrat pe ameliorarea comportamentului motocicletei. După o serie de noutăți tehnice, punctul de interes cel mai mare al italienilor este în acest moment îmbunătățirea aerodinamicii modelului GP17, după ce aerisirile ciudate văzute în testul din Qatar au fost în cele din urmă interzise de Dorna.

Jorge Lorenzo se arată tot mai încrezător în declarații, spunând că Jerez a fost momentul 0 al acomodării sale cu motocicleta. Trecerea la Ducati a însemnat pentru Jorge necesitatea de a umbla la stilul de pilotaj, de a face lucruri cu care nu era obișnuit la Yamaha. Un bun exemplu a fost utilizarea frânei spate, pentru a încadra mai bine motocicleta pe viraje, tehnică explorată cu începere din weekend-ul de cursă din Qatar. În cursa spaniolă, Lorenzo a spus că utilizarea frecventă a frânei de picior pe spate a devenit mult mai naturală. Acest lucru, coroborat și cu schimbarea poziției de pilotat, acum mai înaltă, îi va aduce cât de curând rezultatele mult așteptate.

Suzuki

Această echipă este departe de obiectivele impuse înainte de debutul sezonului. 2017 ar fi trebuit să fie anul în care piloții să lupte constant pentru podium și victorii. Au trecut patru curse din sezon și deja efortul uzinei s-a înjumătățit, Alex Rins fiind accidentat și făcând o pauză de câteva luni, în timp ce lui Andrea Iannone îi place mai mult să urmărească cursa din boxa echipei decât din șaua motocicletei. E drept, abandonurile sale nu sunt cauzate doar de căzături, ci și de unele probleme mecanice. Nici Andrea Iannone și nici Rins nu pot indica în acest moment o cale de urmat în ce privește dezvoltarea motocicletei, fiind cel mult piloți care obțin rezultate în funcție de materialul pus la dispoziție de echipă.

Circuitul de la Le Mans convine motocicletei GSX-RR, dar rămâne de văzut ce vor putea culege piloții din cursă. Accidentarea lui Rins a impus necesitatea de a găsi un înlocuitor capabil să adune puncte într-un Mare Premiu, Takuya Tsuda dovedind în Spania că este departe de piloții permanenți ai clasei. Alegerea Suzuki s-a îndreptat spre francezul Sylvain Guintoli, fost pilot de MotoGP, apoi campion WorldSuperbike în 2014. El s-a comportat decent luni și marți în testul de la Jerez, ajungând să facă timpi pe tur asemănători cu ai plutonului.

2081375

Echipa Suzuki va trebui să se simtă amenințată și de Aprilia sau KTM, care deja anunță update-uri majore în cursele ce urmează. Austriecii au numeroase noutăți pentru Le Mans, practic o motocicletă aproape nouă, în timp ce Aprilia anunță aerodinamică, motor și cutie de viteze noi începând de la Mugello sau Catalunya, dar și în Franța se vor testa numeroase componente noi.

Francezii așteaptă evoluții bune de la localnicii Loris Baz, pilot Avintia Racing, pe o motocicletă Ducati GP15, destul de involuată în raport cu celelalte modele de pe grilă, însă modelul, alături de surata mai nouă GP16, se poate mula perfect pe sinuosul circuit. Dacă va ploua, sau temperaturile vor fi scăzute, posibil să îl vedem pe Baz ceva mai sus în clasament.

Pe grilă există însă un alt reprezentant al Franței de la care se așteaptă nici mai mult nici mai puțin decât o clasare pe podium, acesta fiind revelația seonului de până acum, Johann Zarco, dublul campion Moto2, pilot Tech3 Yamaha, echipă cu sediul în Franța. Dacă la clasa intermediară Tech3 nu este în măsură să atace podiumul cu creația proprie, șasiul Mistral, la MotoGP ei pot avea vise mărețe.

Din păcate de la Moto2 va lipsi în acest an interesantul proiect Transfiormers, șasiul fiind pilotat cu ceva rezultate interesante în anii trecuți de către liderul actual al clasei Supersport, Lucas Mahias. Nici piloți francezi nu vom avea această categorie, lupta pentru victorie urmând a se da tot între Franco Morbidelli și Alex Marquez, aceștia fiind secondați de obișnuiții de acum Miguel Oliveira de la KTM, Tom Luthi și poate vreun pilot Suter, șasiul elvețian putându-se încurca periculos printre Kalex-uri și KTM-ul lui Oliveira.

Singurul pilot francez de la Moto3 a rămas Jules Danilo, echipierul lui Fenati la Marinelli Rivacold Honda. Acesta însă ocupă un modest loc 18 la general, cu doar 7 puncte acumulate. La victorie se vor bate aceiași piloți, Joan Mir, Jorge Martin, Aron Canet și Romano Fenati, francezii trebuind să-l tolereze pe lângă armada de spanioli sau italieni și pe britanicul John McPhee.

Din păcate constructorul local de motociclete angrenat la Moto3, Peugeot, este destul de departe ca performanțe de Honda și KTM, câteva puncte fiind așteptate de la Jakub Kornfeil, căci Patrik Pulkkinen e departe de orice așteptări.

Primele antrenamente vor debuta vineri începând cu ora 10, ora României.

You may also like