Formula 1: McLaren poate trece pe motoare Ferrari

Nu este prima oară anul acesta când auzim de zvonul că McLaren ar dori să renunțe la Honda și să treacă pe motoare Ferrari.

Nu există nici un dubiu că echipa britanică este dezamăgită de serviciile oferite de Honda. Forma slabă din ultimii ani se datorează în mare parte performaței scăzute a motorului Japonez. Surse din Italia spun că cei de la McLaren au înaintat o cerere italienilor pentru furnizarea de motoare începând cu sezonul 2018.

Deși Zak Brown încă speră într-o revenire a motorului japonez și continuarea angajamentului, jurnalistul italian Pino Allievi a scris pentru Gazetta dello Sport că această cerere din partea McLaren este deja pe masa Ferrari, iar italieni urmează să ia o decizie în privința asta. Poate toate astea chiar sub sigla Alfa-Romeo în loc de Ferrari, pentru a fi mai ușor digerabilă această tranziție, luând în considerare marea rivalitate dintre cele două echipe.

Allievi a mai menționat și faptul că deși o astfel de alianță a acestor două echipe istoric rivale pare o exagerare, această măsură l-ar convinge și pe Fernando Alonso să rămână la McLaren și anul viitor. Relațiile dintre directorii de la Honda și pilotul spaniol nu sunt prea bune în prezent. S-a și speculat faptul că în caz de McLaren rămâne cu Honda în continuare, japonezii vor ca Fernando să părăsească echipa.

După declarația lui Sergio Marchionne, și anume că Scuderia Ferrari nu este interesată de serviciile lui Alonso, dar și posibilitatea din ce în ce mai redusă de a se alătura echipei Mercedes (mai multe despre asta aici), pentru Alonso nu ar fi o opțiune prea rea să rămână la McLaren cu un motor performant.

Dacă privim piața auto, McLaren este rivala Ferrari când vine vorba fabricarea supercar-urilor, iar asta cam stă împotriva ideii de a fi furnizat chiar de un rival F1 dar și unul pe piața automobilelor.  Dar surpize de genul acesta au mai avut loc.

You may also like