Preview: Etapa a patra a Campionatului Național de Karting

Caravana Campionatului Național de Karting va face următoarea oprire la circuitul Skat-Kart de la Târgu Secuiesc, marcând astfel trecerea în a doua jumătate a sezonului competițional. Etapa va avea loc în weekend-ul  5-6 august și promite reluarea luptei pentru titluri, pe unul dintre cele mai rapide trasee din țară.

Duelul se anunță a fi aprig în urma celor desfășurate la București, mai ales din cauza tensiunilor ce încep să se facă simțite în lupta pentru titlurile naționale. Am avut astfel parte de lupte atât pe pistă, cât și în afara ei.

Controversa etapei a treia

Relatam, în urma etapei precedente, două incidente de cursă notabile la clasele Mini ROK si KZ2. În timp ce incidentul de la Mini a trecut fără impunerea vreunei penalizări de către comisari, la clasa regină am avut parte de o decizie cu impact major în lupta pentru titlu: liderul campionatului a fost exclus din etapă. Ca și consecință, Daniel Vasile a plecat fără să acumuleze niciun punct de la București, deși la momentul respectiv fusese declarat învingătorul etapei. Incidentul s-a petrecut în prima manșă finală, și l-am descris în raportul etapei:

Startul primei manșe la “clasa regină” a fost unul haotic. Se aliniau la start, pe primele patru poziții Andrei Vajda, Robert Uturaș, Nicholas Pascu și Daniel Vasile. Acesta din urmă a reușit o lansare foarte bună de pe grilă și a trecut pe poziția a treia după primul viraj. În fața sa se duelau Uturaș și Vajda, cel din urmă deținând trasa interioară a virajului doi. Din spate, Vasile căuta aceeași linie în curbă, însă o frânare foarte târzie pe partea murdară a pistei a cauzat un moment de supravirare, ce l-a împins în bara spate a lui Vajda la interiororul virajului. Acesta s-a răsucit, făcând contact cu kartul lui Uturaș, în timp ce Vasile s-a repliat pe trasa exterioară a virajului, preluând astfel conducerea după carambolul declanșat, în care au fost implicați și Dugăeșescu și Raimondi, care au încercat să evite accidentul. La sfârșitul primului tur Vasile se afla la conducere, urmat de coechipierul Casagrande și de Pascu. Cel din urmă avea să treacă de Casagrande, definitivând astfel podiumul primei manșe. David Dugăeșescu a terminat cursa de recuperare pe locul 5, însă a fost descalificat la final, și nu a participat în a doua manșă, din motive care nu ne sunt cunoscute momentan.

Imediat după etapă a fost depus un apel la decizia comisarilor, însă până la scrierea acestui articol nu s-a luat nicio hotărâre. Incidentul îl puteți vedea în clipul de mai jos, acesta fiind încă un avantaj al transmisiunii live puse la dispoziție de către federație.

Din informațiile noastre, David Dugăeșescu a fost și el exclus din etapă, în urma comportamentului nesportiv în afara pistei.

Participări internaționale

Pauzele destul de generoase dintre etapele campionatului fac posibile participările în campionatele internaționale pentru piloții ce dispun de suficiente resurse. Vom încerca să enumerăm pe scurt, înaintea fiecărei etape naționale, rezultatele recente ale celor ce ne reprezintă în străinătate.

În Campionatul Italian de Karting (ACI Sport), Daniel Vasile a încheiat manșele finale de la Adria pe pozițiile 5, respectiv 6. Tot în cadrul aceleiași etape au participat Alex Iancu și Darius Babaioana, la clasa Mini. Niciunul nu a reușit să ajungă in finală, clasa Mini fiind notorie pentru nivelul foarte ridicat al competiției. Alex a încheiat manșele de calificare pe poziția 37 iar Darius pe 81. Primii 28 de piloți au mers mai departe în manșele finale.

Rareș Cărbunaru a continuat parcursul in CIK FIA Aacademy Trophy, competiția monomarcă ajungând de data aceasta în Finlanda, pe circuitul fostului pilot de Formula 1 Mika Salo. Rareș a ratat însă la mustață calificarea în finală. Eric Enache ne-a reprezentat în Campionatul Europei Centrale și de Est al Rotax MAX Challenge, unde a încheiat cele două manșe finale pe pozițiile 9 și 13. În clasamentul cumulat al etapei a oucpat poziția a 10-a.

Circuitul

La Târgu Secuiesc ne putem aștepta la un duel intens al motoriștilor, acesta fiind unul dintre cele mai rapide circuite de karting din țară. Pe linia dreaptă este de așteptat ca vitezele de vârf să treacă de 150 km/h la clasa KZ2. Se va pune accent pe alegerea corectă a rapoartelor (pinion și foaie) și pe un stil de pilotaj mai fin, derapajele fiind foarte costisitoare ca și timp pe tur. Cheia va fi preluarea vitezei în viraje, și ieșirea cât mai rapidă pe linia dreaptă. Sectorul 1 va pune accentul pe curajul și precizia piloților, virajele 1 și 2 fiind de mare viteză. Partea de mijloc a turului va recompensa frânarea târzie în acul de păr, dar mai ales ieșirea cât mai rapidă din acesta, dar și din virajul 4. Spre sfârșitul turului, sectorul al treilea pune de obicei dificultăți piloților mai neexperimentați, secțiunea virajelor 8,9 și 10 necesitând un compromis între viteza ce poate fi menținută pe această secțiune, frânare, dar și ieșirea din virajul 10. Virajul 12 va fi crucial, întrucât acesta va determina viteza pe linia dreaptă, curbele 13 și 14 putând fi negociate fără a ridica piciorul de pe accelerație.

Imagini: Federația Română de Karting/TacheFoto

You may also like