DTM Zandvoort Cursa 2: Wittmann exclus, Rockenfeller declarat învingător

Mike Rockenfeller a învins din nou în DTM după aproape doi ani de pauză, chiar dacă nu a găsit breșa în defensiva lui Marco Wittmann la Zandvoort. Descalificarea campionului en-titre a lăsat patru modele Audi RS5 în frunte.

Spiritele s-au încins încă din sesiunea de calificări, când Edo Mortara l-a blocat într-un tur rapid pe Timo Glock, iar fostul pilot din Formula 1 a reacționat agresiv, frânând în fața italianului în repetate rânduri. Oficialii nu au tolerat acest comportament și l-au trimis pe Glock la coada grilei (deși obținuse al cincilea timp), în timp ce Mortara a fost penalizat cu cinci poziții pentru blocarea lui Green, într-un alt incident și 5 secunde adiționale la pitstop pentru faza de mai sus. Chiar și așa, ultimul pe grilă era Gary Paffett, exclus și el din calificări pentru folosirea unui alt pneu decât cele marcate pentru respectiva sesiune.

Cum era de așteptat, BMW-urile au fost extrem de rapide și au ocupat primele trei poziții pe grilă. Augusto Farfus a obținut primul său pole după doi ani, fiind urmat de Wittmann și Martin. Sistemul actual de calculare a balastului este un punct sensibil pentru toată lumea, fiind detestat chiar și de actualul șef al seriei, Gerhard Berger. Paradoxul e că deși BMW a învins în prima manșă de la Zandvoort, timpii cei mai rapizi au fost stabiliți de Audi, motiv pentru care duminică s-au mai adăugat 5kg modelelor RS5, în timp ce toate cele 6 M4 au fost ușurate cu 5kg. Dintre cei aflați în fruntea campionatului, Rast urma să plece de pe 5, însă Ekstrom și Auer aveau misiuni mult mai complicate, de pe 12, respectiv 13.

N-a fost o mare surpriză faptul că Wittmann a trecut înaintea lui Farfus pe primii metri ai cursei, chiar dacă brazilianul declara că va da totul pentru o victorie. Discursul său pare desprins din registrul lui Barrichello și Massa, situația din clasament dictând în mod natural o partitură de secund. Totuși, problemele au lovit grupul BMW încă dinaintea startului, când Blomqvist a lovit un panou publicitar în turul de formare și s-a grăbit să intre la boxe pentru înlocuirea portierei stânga, pierzând apoi orice șansă la puncte după ce a primit și o penalizare pentru devansarea celor ce se aliniau pe grilă. Maxime Martin s-a pus foarte greu în mișcare și a căzut la coada plutonului, iar Spengler a anticipat plecarea.

Farfus, Auer, Spengler și di Resta au intrat pentru schimbul obligatoriu de anvelope încă de la finele turului inaugural, iar Green și Wickens s-au atins în cea de-a patra buclă. A urmat un contact între Engel și Rast, soldat cu avarii la suspensia modelului Audi și un abandon pentru liderul clasamentului general. Edo Mortara nutrea speranțe la podium după ce majoritatea plutonului a optat pentru opriri în primele 15 minute de cursă, italianul fiind rămas pe circuit în urma lui Loic Duval, cel care-și arătase pentru prima oară colții în actuala stagiune printr-un timp etalon al dimineții în FP3.

Soarele a răsărit în sfârșit și pe strada lui Duval la Zandvoort!

În turul 22, spectatorii așteptau să vadă cum va negocia Wittmann aceste două depășiri, fiind pus totodată sub presiune de Rockenfeller. Mortara a încetinit subit cu o pană care l-a scos din top 10, iar Duval și-a făcut datoria față de echipă, încetinindu-l pe campionul en-titre, dar oferindu-i în mod crucial șansa deschiderii sistemului DRS înainte ca francezul să vireze către linia boxelor. Rocky a mai încercat câteva atacuri în virajul Tarzan, unicul punct în care era o posibilitate de a efectua o depășire, însă modelul BMW ieșea foarte bine din ultimele două viraje de dreapta ale turului de circuit.

Duval a ieșit în urma celor doi, la o distanță apreciabilă. Totuși, nu era amenințat nici de cei din spate, plutonul urmăritor fiind condus de Mattias Ekstrom, care se chinuia să termine cursa cu o presiune tot mai scăzută în pneuri. Șansa suedezului era că în urma sa se afla coechipierul Nico Muller, care a acționat ca o barieră în calea unui Gary Paffett tot mai frustrat de jocurile de echipă ale uzinei ce are prima șansă la toate cele trei titluri puse în joc. Cireașa de pe tort pentru Audi a venit după încheierea manșei, când Marco Wittmann a pierdut victoria deoarece nu mai avea în rezervor litrul de combustibil obligatoriu pentru probe.

Trofeul decernat de Max Verstappen n-a stat prea mult în posesia lui Marco Wittmann

Astfel, Rockenfeller a moștenit un succes neașteptat, primul după cel de la Moscova de pe 30 august 2015 și al cincilea din carieră. Loic Duval a urcat pe 2, demonstrând în sfârșit că vede luminița de la capătul tunelului în DTM, după o perioadă de adaptare cam lungă. Acestea au fost primele sale puncte în campionat, fostul pilot din WEC fiind singurul care mai avea contorul la cota 0. Următorul său obiectiv ar fi să paseze și lanterna roșie. Podiumul a fost completat de Ekstrom, cu largul concurs al lui Muller. În urma lui Paffett au sosit BMW-urile lui Martin, Glock și Farfus. Jamie Green a reușit să desprindă pe final de cursă un singur vagon al ”expresului de Munchen”, trecând de Bruno Spengler după un duel intens, purtat în mai multe episoade.

Tripla semnată de Audi se oglindește și în clasamentul general al piloților, unde Ekstrom a cedat șefia doar pentru o zi și a revenit în frunte, chiar dacă nu are nicio victorie în 2017. În urma sa, Rast și Rockenfeller sunt urmați de Glock și Martin. Fără niciun punct bifat la Zandvoort, marele perdant al weekendului este Lucas Auer, care coboară pe 6. Rast și Green mențin Team Rosberg pe primul loc la echipe, iar Audi are mai bine de 100 de puncte avans în ierarhia constructorilor față de BMW. S-au consumat două treimi din sezonul 2017, următoarea etapă fiind cea de pe Nurburgring, pe 9-10 septembrie.

You may also like