Formula 1 2017. Top 10 piloţi la jumătatea sezonului

De la liderii campionatului și până la cei care au ieșit în evidență cu mașini de mijlocul plutonului, trecem în revistă cei mai buni 10 piloți după disputarea a 11 curse din cele 20 ale acestui sezon.

10. SERGIO PEREZ

Mexicanul îi ia faţa doar la mustaţă coechipierului său Esteban Ocon, şi asta  datorită micului avantaj în regim de calificări şi a constanţei superioare dovedite în primele 11 curse. Stilul său de streetfighter în luptele roată la roată este cu două faţete, iar feeling-ul special pe care îl are pentru trenul spate nu îl mai ajută atât de mult cu această nouă generaţie de pneuri Pirelli. Ȋn acest moment este un pariu sigur, nu ca în sezonul singular de la McLaren, dar nu un tip care să flateze potenţialul maşinii de sub el. Unul dintre numeroşii piloţi care speră la un loc într-o echipă de vârf, dar pentru care există senzaţia că va rămâne la rangul de etern aspirant.

9. CARLOS SAINZ JR.

Au fost ocazii în care a maximizat potenţialul unui monopost cu destule carenţe, iar uneori chiar l-a flatat marginal, dar constanţa în exprimare la superlativ a fost inferioară sezonului trecut. Ritmul incredibil etalat în condiţii mixte în China  şi felul în care l-a ţinut la respect pe Hamilton la Monaco sunt vârfurile unei evoluţii marcate de frustrarea că progresul său în carieră îi este limitat de Red Bull. Evident că este pilotul mai rapid de la Toro Rosso şi că merită mai mult, dar în platoul actual sunt atât de mulţi în postura sa, începând cu Grosjean şi terminând cu Aonso încât e posibil ca o alegere salutară să depindă foarte mult şi de noroc.

8. KIMI RAIKKONEN

Kimi a subperformat în 2017 este clişeul clasic. Complet fals. Poate că nu s-a ridicat mereu la nivelul ştachetei înălţate de Vettel, dar timp de câteva curse a fost penalizat din punct de vedere tehnic în raport cu acesta, abia la Silverstone revenindu-se la paritatea în privinţa motoarelor. De aceea nu e nicio surpriză că acolo finlandezul l-a surclasat pe german, iar la Hungaroring doar o eroare a făcut să îi scape pole-ul. Aşa cum, la Monaco unde importanţa PU este neglijabilă a marcat un pole pentru prima data după 2008. Scos din cărţi de două ori de incidente independente de calitatea pilotajului său şi jucând în două ocazii rolul de nr.2, ocupă doar locul 5 în clasamentul general, din nou o reflectare greşită a felului în care a performat. Fără discuţie că au fost sincope, iar omul nu mai posedă în aceleaşi cantităţi letale ca în 2003-2006  viteza pură, dar este încă un pilot ce chiar şi în zilele sale proaste este mai bun decât jumătate de pluton.

7. NICO HULKENBERG

Viteza sa pură nu a fost pusă niciodată la îndoială, dar într-un sezon în care menajarea pneurilor nu mai atârnă atât de greu, această calitate primordială a fost pentru prima data răsplătită. Ca şi abilitatea sa puţin obişnuită în condiţii mixte. Da, e drept, de cele mai multe ori poziţia din calificări nu a putut fi replicată în cursă, dar asta şi pentru că maşina nu avea niciun drept să urce atât de sus. Combinaţia dintre un monopost foarte dur cu anvelopele şi stilul său acrobatic brutal are partea ei de vină, ca şi puţinele momente de tulburare în care luptă în pluton cu monoposturi mult mai blânde cu complexele Pirelli. Ȋn maşina potrivită Nico poate deveni fără dubiu campion mondial.

6. DANIEL RICCIARDO

Danny a fost până la un punct un soi de Prost pentru Senna din Verstappen, maniera sa subtilă de abordare trebuind descifrată citind printre rânduri. „Cea mai importantă regulă din motorsport este că nu trebuie niciodată să forţezi materialul de concurs mai mult decât este necesar pentru a câştiga, nici măcar cu o fracţiune peste ce este nevoie”, explica Alain Prost. Maniera în care a stat departe de necazuri la Baku şi mai ales modul magic în care a ţinut în viaţă un set de supersofturi timp de 32 de tururi în timp ce îşi tăia drum prin pluton la Silverstone ilustrează perfect fineţea unui stil o idee prea subtil pentru ochiul comun. Dar cum mâna este mai iute decât ochiul, astfel şi o serie de performanţe ale sale au rămas nerăsplătite de acolade în presă. Totuşi, 2017 este anul în care a comis cele mai multe erori neforţate din carieră. Poate şi pentru că atenţia echipei a început să se concentreze din ce în ce mai mult asupra prodigy-ului Max Verstappen?

5. VALTTERI BOTTAS

Finlandezul a avut parte de nişte rătăciri ce i-au blocat drumul către o poziţie mai sus. Cea mai evidentă este cea din China, dar şi precipitatarea sa când este prins la mijloc imediat după start atârnă greu. Dar dincolo de asta, ce alt coechipier l-a surclasat într-un mod atât de clar pe Lewis Hamilton în momentele în care maşina este departe de perfecţiune? Cele două victorii obţinute suportând presiunea formidabilă a unei maşini mai rapide pot fi considerate lecţii obligatorii în materie, dar cel mai impresionant este poate modul impasibil în care a făcut faţă cu brio unui coechipier atât de înzestrat, modul în care poate ghida puntea faţă doar din vârful degetelor, în stilul lui Clark şi Prost, depăşind previziunile cele mai optimiste ale inginerilor, la Monaco bătând şi cel mai bun timp teoretic generat de calculatoarele Mercedes. Iar asta este măsura unui pilot redutabil ce a surprins pe toată lumea în 2017.

4. LEWIS HAMILTON

Când Mercedes-ul W08 nu şi-a făcut de cap, afişând comportamentul de diva, Lewis a arătat întocmai ca acel mare pilot din trecut pe care îl cunoaştem, pe pistele sale preferate fiind pur şi simplu de neatins. Dar în momentul în care modul în care rulează cele două punţi nu a putut fi corelat optim, stilul său exagerat de agresiv nu a făcut decât să scoată şi mai mult din temperatura optimă pneurile, fiind pus în umbra de fiecare data de stilul minimalist cu linii foarte strânse al lui Valtteri Bottas. Piscurile(turul de calificare de la Silverstone iese cel mai mult în evidenţă) au fost respectabile , nedepăşite probabil de nimeni în acest sezon, dar alunecările au fost la fel de brutale precum modul în care biciueşte maşina când nu ştie cum să treacă peste limitările punţii faţă(Soci şi Monaco sunt exemplele clasice). Iar pentru asta, nu poate urca mai sus.

3. MAX VERSTAPPEN

Fără menajamente, fară respect pentru adversari, atitudine gladiatorială având corespondent în anii ’30 şi o încredere în sine frizând uneori ridicolul, adolescentul olandez are un potenţial enorm ce necesită însă şlefuire. Căci starturile sale dinamită dublate de abordarea fără compromis “ori la bal , ori la spital”au fost o armă cu două tăişuri. Numai 67 de puncte în dreptul său, dar ar fi putut fi aproape dublu dacă o serie de abandonuri mecanice nu i-ar fi tăiat elanul. Primele tururi pe o pistă în uscare în China au fost electrizante, la fel şi modul în care şi-a băgat de mai multe ori nasul în duelul Mercedes-Ferrari. Numai că atitudinea asta şi modul de a merge mereu pe muchie nu ajută întodeauna, la fel şi faptul că nu poate recunoaşte că a a greşit. Ȋncet, încet echipa RedBull înclină subtil balanţa către partea sa de garaj.

2. FERNANDO ALONSO

“Pound per pound” rămâne cel mai bun într-un sport în care statistica seacă nu este decât o butadă răsuflată şi în care abilitatea  celui de la volan este întodeauna mascată de calitatea materialului avut la dipoziţie. La fel ca şi în trecut, războinicul spaniol ce nu ia niciodată prizonieri a maximizat fiecare fărâmă de oportunitate, păstrându-şi intactă motivaţia într-un monopost oribil care l-ar fi deprimat şi pe cel mai dur exponent al speciei. Oferă-i jumătate de şansă şi o maşină cât de cât decentă şi spaniolul îşi va face treaba, în stilul său atipic, punând la pământ un tur colosal de calificare precum la Barcelona sau etalând un racecraft superb(Hungaroring e doar cel mai recent exemplu). Că l-a zdrobit pur şi simplu pe un coechipier atât de bine cotat precum Vandoorne aproape nu mai contează pentru un om ce pare să împărtăşească soarta lui Moss, Amon şi Gilles, deşi ar fi fost îndreptăţit să se apropie de palmaresul lui Fangio.

1. SEBASTIAN VETTEL

Seb este magnific când maşina se pliază gusturilor sale aparte, are un suflet de racer neîmblânzit când simte că cineva îi barează drumul spre succes, totul pe fondul unor calităţi de suport neegalate de nimeni azi ce îşi au originea în competitivitatea sa dusă la extrem. Nimeni nu a fost perfect în 2017, dar germanul a fost cel mai constant în aplicaţie şi ar fi putut învinge în cel puţin încă două curse (China şi Spania)dacă circumstanţe independente de pilotajul său nu ar fi înclinat balanţa către tabăra adversă. Bineînţeles că a luat-o pe arătură la Baku, făcându-şi rau într-un mod inutil, iar la Silverstone a fost depăşit convingător de Kimi Raikkonen(numai ca având în vedere stilul şi punctele forte ale fiecăruia era logic să se întâmple aşa), dar per ansamblu niciun alt pilot nu a fost mai convingător decât el şi nu a performat la un nivel atât de înalt pentru mai mult timp.

You may also like