IndyCar Watkins Glen: Rossi câștigă, Newgarden greșește

Alexander Rossi a pus capăt seriei de cinci victorii consecutive pentru Penske Racing în penultima etapă a stagiunii, unde problemele suferite de Josef Newgarden au definit un clasament foarte strâns înaintea finalei.

În mod surprinzător pentru un pilot format în Europa și ajuns până la nivelul Formulei 1, Alexander Rossi se apropia de completarea celui de-al doilea sezon de IndyCar cu o victorie obținută pe oval și nici măcar un podium pe traseele permanente virajate din Statele Unite. Mai mult, în cele 15 manșe disputate în actuala stagiune, Andretti Autosport nu reușise decât triumful de la Indy500, chiar dacă echipele celelalte motorizate de Honda dăduseră învingătorul în șase ocazii.

Cu patru succese la activ în statul New York, Scott Dixon avea o șansă bună de a reduce ecartul ce-l separa de liderul clasamentul general, Josef Newgarden. În ultimele clipe ale calificărilor, neozeelandezul ocupa prima poziție provizorie (cu o miime înaintea lui Newgarden), însă Alexander Rossi a găsit o jumătate de zecime de secundă pentru a-i răpi pole-ul, extra motivat după acordul ce-l va vedea în următorii ani tot alături de Andretti. În Fast Six am avut doar două monoposturi Penske, Helio Castroneves clasându-se în urma lui Sato și Kimball, piloți care rareori au ajuns în această fază.

Înaintea startului, marea întrebare era dacă Rossi are puterea să transforme primul pole într-o victorie prin care să-și mențină în viață șansele (pur teoretice) la titlu. Dat fiind că Penske nu părea să dețină cheia acestui circuit, era o mare oportunitate și pentru Dixon să se poziționeze cât mai bine înaintea finalei de la Sonoma. Un plafon dens de nori s-a potrivit de minune cu tensiunea generată de miza întrecerii, iar polemanul a gestionat bine plecarea și a rămas pe prima poziție, în timp ce Hinchcliffe și Sato au dat de probleme. Pentru japonez a însemnat punctul terminus în ceea ce privește speranțele la titlul din acest an, ceea ce e oarecum firesc în cazul unui pilot care a punctat dublu la Indy 500, dar nu a mai urcat niciodată pe podium în celelalte manșe.

Alex Rossi a dat de probleme în prima treime a cursei, când mașina nu a putut fi realimentată eficient la una dintre opriri și monopostul #98 a fost obligat să treacă iar pe la standuri. Din fericire pentru el, o neutralizare pripită în momentul unei răsuciri fără urmări a lui Sato l-a readus pe fostul pilot Manor în avanposturi. Mult mai importante au fost consecințele erorii comise de Josef Newgarden într-un alt moment fierbinte, în care mai toți s-au năpustit la boxe pe steag galben.

Will Power l-a surclasat la ieșire și liderul campionatului a ratat virajul de dreapta, lovind zidul ce separă zona de service de interiorul primului viraj. Bourdais l-a lovit din spate pe Newgarden și i-a provocat daune însemnate, care l-au aruncat pe ultima poziție, după alte două vizite prelungi la boxe pentru reparații. Abandonul lui Tony Kanaan în același punct a dus la clasarea finală a pilotului Penske #2 pe poziția a 18-a, ceea ce, coroborat cu locul secund al lui Dixon a dus la un ecart de doar trei puncte între primii doi la general înainte de Sonoma. Atitudinea lui Newgarden după încheierea cursei a fost remarcabilă, americanul fiind foarte onest în a-și recunoaște vina.

Helio Castroneves a încheiat pe 4, iar Simon Pagenaud pe 9, ambii păstrând șanse importante de a deveni campioni. Matematic, mai au posibilități Will Power, Graham Rahal și învingătorul zilei, Alex Rossi, însă e nevoie de o serie de circumstanțe favorabile pentru o asemenea surpriză. Peste două săptămâni vom cunoaște, așadar, numele campionului IndyCar din 2017.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By