Raport de cursă: etapa a șasea a Campionatului Național de Karting

Sezonul 2017 al Campionatului Național de Karting s-a încheiat odată cu disputarea celei de-a șasea etape pe circuitul Skat-Kart. Cortina se trage după aproape șase luni de competiție intensă, iar campionii naționali s-au stabilit pe pista din Târgu Secuiesc.

 

Promo BB

După cum am obișnuit, la clasa Promo BB enumerăm toți copiii participanți, în ordine aleatorie. La etapa a șasea au fost prezenți pe grila de start: Khana Ponomarenko, Anja Ionescu, Petru Costache, Alexandru Politov și Tudor Seleși.

Mini MAX

La clasa Mini MAX s-au aliniat din nou cinci piloți la start, precum în etapa precedentă. Asemănările cu etapa numărul cinci nu s-a oprit însă doar la numărul de concurenți prezenți pe grilă, ecarturile din calificări fiind din nou foarte mari. Darius Niculescu avea sa fie în pole-position la aproape trei secunde de urmăritorul direct, Mark Sipoș, iar plutonul de cinci karturi avea să fie dispersat de nu mai puțin de opt secunde.

Darius a dominat astfel tot weekend-ul de concurs, triumfând atât în cele două manșe calificative cât și în cele finale de duminică. Din aceste motive, cursele au fost foarte puțin spectaculoase iar schimburi de poziții am avut numai în cea de-a doua manșă finală, unde Mark a avut parte de un accident destul de violent. Acesta a fost împins în exteriorul virajului 12 și apoi a intrat violent în bariera formată din anvelope. Alexandru Giușcă a încercat să îl depășească pe Mark, având interiorul virajului. Alexandru a virat însă mai târziu spre interiorul virajului și, cu toate că exista spațiu suficient pe exterior, cel mai probabil Mark nu l-a văzut și contactul s-a petrecut din lateral, la apex-ul curbei. Karturile fiind apoi încleștate, nu au mai putut vira normal iar asta l-a trimis pe Mark spre bariera de anvelope. Din câte știm, Mark este teafăr și a plecat înapoi în cursă după accident. Pentru acest accident Alexandru a fost penalizat, însă asta nu i-a afectat rezultatul final în manșă, el terminând pe poziția secundă. Liderul Niculescu și-a trecut în cont ambele finale cu peste 20 de secunde avans.

Podiumul etapei: P1 Darius Niculescu P2 Alexandru Giușcă P3 Alexandru Refec

Podiumul clasamentului general la sfârșit de sezon:

Micro MAX

La clasa Micro MAX, Paul Lăzărescu ajungea la ultima etapă cu un avantaj considerabil, de 33 de puncte, în fața rivalilor săi. Deși a ratat la mustață pole-position-ul, la numai 25 de miimi de secundă, el a reușit să se impună în ambele manșe de sâmbătă și avea să plece primul în finală.  Calificările arătau însă că cei doi rivali ai săi, Mircea Pătru și Istvan Dezso erau foarte aproape, cei trei fruntași în clasamentul general fiind separați de mai puțin de o zecime de secundă.

Mircea a trecut de Paul în primul viraj, însă nu a reușit să se mențină în postura de lider mai mult de câteva viraje. Deszo avea să fie marele pierzător al primului tur, retrogradând trei poziții. Acesta a făcut apoi o cursă bună de recuperare și a reușit să își adjudece ultimul loc pe podium, după Paul și Mircea.

Imediat după startul manșei secunde, Mircea a preluat conducerea cursei și a reușit să se mențină în postura de lider până în virajul numărul 12. El nu a avut ritmul de cursă al lui Paul, astfel încât victoria i-a revenit tot celui din urmă. În spatele său, plutonul era foarte compact iar lupta pentru ultimele poziții pe podium a fost foarte disputată. În cele din urmă podiumul a fost completat de către Mircea și Dezso, acesta fiind și clasamentul general în campionat.

Podiumul etapei: P1 Paul Lăzărescu P2 Mircea Pătru P3 Istvan Dezso

Podiumul clasamentului general la sfârșit de sezon:

Mini ROK

Tudor Tudurachi avea să își adjudece prima poziție în calificările de sâmbătă la clasa Mini ROK. Liderul campionatului, Darius Babaioana, avea să plece numai al cincilea în manșele calificative, în fața sa aflându-se urmăritorul său direct în lupta pentru titlu, Tim Melzer. Progresul lui Darius în cursele de calificarea avea să se traducă printr-o poziție secundă în finala de duminică, în spatele lui Tudor. În urma sa, David Drăgan pleca al treilea, și ataca aceeași poziție în campionat.

Startul în prima manșă a fost unul curat și foarte disputat, piloții de pe linia stângă a grilei trecând rapid pe partea dreaptă pentru a avea trasa interioară primelor viraje. Tudor și-a păstrat poziția de lider fiind urmat de David Drăgan, care plecase de pe grila a doua, fix în spatele acestuia. Rareș Stan a fost de asemenea pe aceeași parte de circuit, care s-a dovedit cea mai avantajoasă, el urcând de pe locul cinci pe locul trei. Darius avea să fie dezavantajat de plecarea de pe partea stângă și era al patrulea la jumătatea primului tur, foarte aproape de plutonul compact din față. Duelul la vârf era, ca de obicei, foarte strâns, primii șase piloți fiind despărțiți de mai puțin de o secundă la finalul turului cu numărul trei. Darius a trecut în fața lui Rareș în același tur și a pornit în urmărirea lui David, iar rocada s-a petrecut în bucla cu numărul șase și a definitivat astfel podiumul primei finale. Șansele lui Tim Melzer la titlul de vicecampion național au primit o lovitură, el fiind penalizat și terminând al șaselea.

Marele punct de dispută al mașei secunde avea să fie startul întrecerii, care a iscat dispute aprinse și publice între piloți, fani, antrenori, dar și proprietarii echipelor. Faptul că regulamentul Campionatului este foarte vag la acest capitol nu ajută nici comisarii de cursă și nici spectatorii să înțeleagă ce anume determină validitatea unui start lansat. Subliniem mai jos pasajele relevante din regulamentul sportiv al campionatului:

Art. 23.2.2.- Fiecare şir se va apropia de linia start-sosire prin culoarul corespunzător trasat pe pistă. Dacă alinierea este respectată şi Directorul de manşă sau Directorul de concurs este satisfăcut de formaţie, va da startul stingând lumina roşie a semaforului.

Art. 23.2.4.- Dacă nu este satisfăcut de formaţie, Directorul de manşă sau Directorul de concurs va aprinde lumina galbenă intermitentă, care semnifică faptul că trebuie efectuat un tur de formare suplimentar.

Avem astfel două cerințe necesare, însă insuficiente individual pentru a valida un start. Probele video susțin două fapte: alinierea culoarului din stânga pistei nu a fost respectată (cel puțin trei piloți pornind traversarea liniei drepte spre linia mai avantajoasă de interior), însă directorul de concurs a considerat startul ca fiind valid. Vă puteți forma și singuri o părere urmărind clipul pe pagina de YouTube a celor de la Motorsport Promotion.

Astfel s-au putut desprinde în fața plutonului piloții aflați pe primele trei grile din partea dreaptă a pistei: Tudor Tudurachi, David Drăgan și bulgarul Mark Banevski. Darius Babaioana avansa pe poziția a treia în primul tur, și trecea și de coechipierul său în cel de-al treilea.  Pozițiile doi, trei și patru s-au duelat spectaculos pe parcursul întrecerii, iar în ultimul tur primii patru erau separați de mai puțin de jumătate de secundă. Darius avea să fie penalizat după întrecere, și să fie astfel clasificat al optulea, dar chiar și așa a reușit să își adjudece titlul de Campion Național într-o etapă în care locurile doi și trei au fost complet schimbate. Astfel Tudurachi devenea vicecampion odată cu câștigarea autoritară a etapei, iar David Drăgan ocupa poziția a treia.

Podiumul etapei: P1 Tudor Tudurachi P2 David Drăgan P3 Darius Babaioana

Podiumul clasamentului general la sfârșit de sezon:

Junior MAX

După preluarea șefiei generale a campionatului în etapa precedentă de la Bacău, Rareș Cărbunaru a fost de neatins în ultima rundă din 2017. Acesta a reușit să câștige atât calificările cronometrate cât și manșele calificative de sâmbătă și cele finale de duminică. Astfel avantajul lui a fost de 36 de puncte la final, reușind să aibă un parcurs foarte solid în ultimele trei etape. Deși ritmul lui Theodor Nicoară părea promițător după calificările de sâmbătă, acesta nu a reușit să traducă timpul excelent pe un tur de circuit într-o victorie. El a avut cel mai rapid tur în ritm de cursă în ambele manșe de duminică, însă poziția secundă pe grilă s-a dovedit foarte dezavantajantă, în special la clasele cu starturi lansate. Tăierea liniei drepte însemna parcurgerea mai multor metri pe pistă, acest fapt conferind un atu important pentru cei din pole și de pe locurile trei și cinci. Theodor încheia astfel manșele finale pe cinci, respectiv doi, reușind să vină pe doi în cadrul etapei și să încheie al treilea al general. Nicolae Pocol a pierdut contactul cu liderul campionatului printr-o clasare pe ultimul loc în prima finală, reușind totuși o revenire pe podium în manșa a doua și adjudecarea titlului de vicecampion.

Podiumul etapei: P1 Rareș Cărbunaru P2 Theodor Nicoară P3 Mihai Muncean

Podiumul clasamentului general la sfârșit de sezon:

Senior MAX

Campionatul la clasa Senior MAX fusese deja adjudecat, însă asta nu l-a oprit pe Viktor Ștefan să domine și ultima întrecere a anului. Lupta era însă larg deschisă pentru titlul de vicecampion, Dragoș Simion și Lyubomir Garkov având doar patru puncte distanță între ei. Viktor a plecat din pole, la patru zecimi de Dragoș, iar Lyubomir era la alte două zecimi în spatele acestuia. După manșele calificative, ordinea de start în finală avea să fie aceeași.

Surpriza primei manșe finale a venit la start, unde Andra Caill a plecat ca din tun de pe poziția a patra și a reușit să preia conducerea înaintea primului viraj. Cum era însă de așteptat, Viktor a reușit să revină pe primul loc destul de rapid, el neaflându-se în această situație pentru prima dată acest an. Starturile sunt un aspect pe care Ștefan va trebui să îl îmbunătățească înaintea startului în Rotax MAX Challenge Grand Finals, plutonul de acolo făcând pozițiile să fie mult mai greu de recuperat. Precum ceilalți aflați pe poziția a doua la startul lansat, Dragoș Simion avea să piardă trei poziții după stingerea semaforului de culoare roșie. El a încheiat manșa tot pe poziția a cincea, primind și o penalizare, cel mai probabil pentru un acroșaj cu Lyubomir, care nu a fost surprins de camerele video. Ca urmare, Lyubomir avea să termine pe 4, în spatele lui Viktor, Andra și Eduard. Clasamentul manșei doi a fost identic pentru primii trei, Dragoș terminând de data aceasta în fața lui Lyubomir. Asta nu a fost însă suficient pentru titlul de vicecampion, care îi revine bulgarului cu numai un punct avans.

Podiumul etapei: P1 Viktor Ștefan P2 Andra Caill P3 Eduard Cimpoca

Podiumul clasamentului general la sfârșit de sezon:

DD2

A doua clasă Rotax ce a fost premiată cu invitația la Grand Finals a avut același parcurs al sezonului, campionul cunoscându-se încă de la etapa precedentă. Aldrin Opran și-a continuat parcursul autoritar din 2017 câștigând toate manșele de concurs. Pole-ul i-a revenit însă lui Constantin Daniel, care a fost foarte aproape de Aldrin tot sezonul, lipsindu-i însă ultima zecime. Deși Gabriel Munteanu l-a surclasat decisiv pe Narcis Moldovan, constanța celui din urmă i-a asigurat ultima treaptă a podiumului la general, în spatele lui Aldrin și a lui Constantin.

Podiumul etapei: P1 Aldrin Opran P2 Constantin Daniel P3 Gabriel Munteanu

Podiumul clasamentului general la sfârșit de sezon:

KZ2

Surpriza clasei KZ2 a fost oferită nu de deznodământul pe pistă, ci de hotărârea federației la masa verde, decizia luându-se pentru incidentul de la etapa trei de la București dintre Daniel Vasile și Andrei Vajda. Necesitatea restructurării proceselor interioare ale federației este demonstrată de confuzia creată în acest caz, Daniel fiind mai întâi descalificat, apoi fiindu-i aplicată o penalizare de 10 secunde în manșa de la Bacău, numai pentru a fi contestată și această decizie și astfel fiind în cele din urmă exclus complet din etapa trei de la București pentru un acroșaj ce s-a presupus a fi intenționat. Puteți revedea incidentul și interpretarea noastră de la acea vreme aici.

Daniel Vasile avea un avans de 25 de puncte înaintea lui Andrei Vajda și pleca al doilea în prima manșă finală de duminică. Avantajul îi conferea posibilitatea jocului tactic, însă acesta a preluat imediat startul întrecerii, în timp ce Andrei a avut o plecare lentă de pe grilă și a pierdut trei poziții. Deși Andrei a avut cel mai bun timp în regim de cursă, el a încheiat prima finală la patru secunde în spatele lui Daniel. În urma lor, Robert Uturaș își prelungea recentele apariții pe podium.

Clasamentul primei finale avea să stabilească de fapt câștigarea campionatului din punct de vedere matematic pentru Daniel, însă acesta a continuat parcursul bun, în special în regim de cursă, prin câștigarea celei de-a doua finale. Clasa KZ2 de acest an a fost un exemplu prim de importanță al racecraft-ului, al simțului în cursă, la un nivel la care viteza pură pe un tur de circuit nu mai reprezintă un avantaj decisiv. Andrei își trece în cont titlul de vicecampion la KZ2, în timp ce nou-venitul Franco Casagrande încheie pe un respectabil loc trei la sfârșit de an.

Podiumul etapei: P1  Daniel Vasile P2 Andrei Vajda  P3 Robert Uturaș

Podiumul clasamentului general la sfârșit de sezon:

Sursa foto: Federația Română de Karting/TacheFoto

You may also like