WEC Bahrain: Toyota câștigă ultima cursă a anului și strică petrecerea Porsche

Ultima etapă a Campionatului Mondial de Anduranță a marcat finele unei epoci iar provocările pistei din Bahrain au făcut ca ultima cursă a Porsche la LMP1 să fie una memorabilă, mai ales datorită duelurilor din clasele inferioare.

LMP1 părea în derivă după anunțul celor de la Porsche că-și încheie programul în clasa-regină cu un an mai devreme decât se anticipase. De la data comunicatului și până acum, când am ajuns la ultima etapă a sezonului 2017, lucrurile s-au mai schimbat însă și există speranțe că vom avea mai multe prototipuri la P1 în super-sezonul 2018-2019 decât am avut în acest an. Prefațând contingentul de la anul am avut lansarea celor de la BR Engineering care au dezvelit în Bahrain prototipul BR de LMP1 construit cu banii celor de la SMP Racing, dar care ar putea ajunge și în mâinile altor echipe private. În plus, AER a prezentat motorul său pe care-l pune la dispoziție tot pentru echipele private care vor să acceadă la LMP1. În fine, Dallara a făcut cunoscut faptul că noua lor mașină care se va așeza în vârful lanțului trofic al prototipurilor va fi prezentată la Autosport International Show în ianuarie anul viitor, iar Pitstops va fi de față.

Startul a fost lipsit de incidente majore, deși am avut un safety car la scurt timp după ce s-a pornit

Acum că am calmat puțin spiritele legate de viitorul clasei supreme, să revenim la cursa din Bahrain – a 50-a cursă din istoria FIA WEC (cel care a debutat în 2012, evident). Dacă lupta fix la categoria despre care am vorbit era deja încheiată, Porsche trecându-și pentru al treilea an la rând ambele titluri, la P2, GTE-Pro și GTE-Am socotelile erau încă în aer. Înainte de întrecerea de sâmbătă am avut calificările în care Porsche și-a pregătit ultima reprezentație prin asigurarea pole position-ului. Neel Jani și Nick Tandy au reușit un timp combinat de 1:39.383, cu 0,263 secunde mai rapid decât media reușită de Conway și Lopez la bordul Toyotei cu numărul 7. Porsche-le cu numărul 2 al lui Bernhard și proaspătul pilot Toro Rosso Brendon Hartley a plecat al treilea, în timp ce Toyota #8 a avut al patrulea timp mediu, la aproape 1,4 secunde de pole.

Signatech Alpine a reușit cea mai bună medie la P2 prin Gustavo Menezes și Andre Negrao la bordul mașinii cu numărul 36. Rivalii la titlu din mașinile #38 și #31 au plecat de pe locurile 2 și 3 la categoria inferioară a prototipurilor. Mai jos, la GT-uri, Pier Guidi și Calado au fost combinația perfectă, cei doi reușind timpi aproape identici (sub 0,1 secunde între cele mai bune tururi ale lor) pentru a aduce pole-ul în brațele AF Corse. Aston-Martin a reușit, între timp, un nou pole cu echipajul #98, Paul Dalla-Lana reușind performanța de a fi cel mai rapid gentleman driver în sesiunea de calificări.

Toyota au învins în a 50-a cursa WEC, ajungând la un total de 16 victorii din 2012 încoace

Mulți vor titra – sau au făcut-o deja – că Toyota au reușit să bifeze a cincea victorie din 2017 (deci mai multe decât Porsche) și, totodată, că a fost una dominantă. Într-adevăr, tripleta Anthony Davidson – Kazuki Nakajima – Sebastien Buemi a adus TS050-ul cu numărul 8 la final cu un tur în fața celui mai apropiat Porsche, însă a fost rezultatul unei curse în care toate celelalte trei mașini de clasă P1 au avut probleme.

Primul ghinionist al zilei a fost Timo Bernhard, care a lovit cu 919-le cu numărul 2 un fel de semnalizator de pe apex-ul virajului care, apoi, a rămas blocat între elementele podelei. Din această cauză, Timo a trebuit să oprească la boxe unde mașina a primit un nas nou, însă toată operațiunea a scos din cărți echipajul campion mondial când nici nu trecuseră 20 de minute din cele șase ore. A urmat apoi momentul important în care Buemi a trecut, în urma unei lupte frumoase, de pole sitter-ul Jani. Au mai avut loc câteva scurte lupte la P1, însă crema duelurilor a avut loc mai jos, în categoriile inferioare. Beneficiind și aici de update-ul la pachetul aerodinamic cu apăsare ridicată, Toyota a reușit apoi să se instaleze o vreme pe primele două poziții la general, însă și pentru niponi au urmat problemele. Cauza a fost un accident între Toyota #7 a lui Kamui Kobayashi care a lovit lateralul Porsche-lui 991 GTE al lui Michael Christensen. Din toate unghiurile disponibile, a părut că am asistat la un incident de cursă neferict însă, stupoare: pe când mai erau doar câteva zeci de minute de disputat, directorul cursei a anunțat că echipajul #7 a primit o penalizare pentru incidentul care deja îi făcuse să piardă șase minute la boxe pentru reparații. Presupun că singura motivare pentru penalizarea primită de Toyota #7 ar fi că mașina lui Christensen a fost scoasă pe loc din cursă în urma acroșajului, căci direcția a cedat.

Porsche și Audi au împreuna 17 victorii la general din 2012 încoace

Astfel, cu trei ore rămase, Porsche mai conta cu o mașină iar Toyota, la fel, cu una. Gazoo Racing aveau însă să rămână curând fără griji, iar cel căruia trebuie să-i trimită o felicitare specială de crăciun este Nick Tandy. Britanicul a încercat o depășire hazardată, venind de foarte departe asupra mașinii Gulf Racing UK de la GTE-Am, iar contactul serios care a urmat a lăsat ambele mașini cu pagube și a dus la o penalizare pentru prototipul de la LMP1. Așa a câștigat Toyota cu un tur înaintea mașinii #1 care era în mijlocul unei încercări disperate de a face trei stint-uri pe un set de pneuri când Tandy a aruncat totul la gunoi. Lotterer și-a încheiat cariera de pilot Porsche la LMP1 printr-o clasare placidă pe poziția a treia, la aproape 50 de secunde de celălalt 919 – nu tocmai cea mai fericită aniversare pentru Andre. Chiar și așa, mașinile acestea vor ajunge la muzeu și vor mai aduce multe zâmbete pe fețele faniilor de motorsport la evenimente tradiționale precum Rennsport Reunion.

Toyota, între timp, nu pare decisă să părăsească FIA WEC, mai ales că există acea tentație a unui sezon de dominație totală a la McLaren-Honda în 1988. Unii spun că victoriile ar fi din acelea fără istoric cu care nu ar trebui nimeni să se laude, japonezii având un avans notabil chiar și cu regulamentul de la anul dacă vin cu un concept hibrid pe grilă. Totuși, dacă ne uităm în cartea de istorie, există multe precedente de sezoane dominate de o echipă (sau o mașină) și chiar și victorii la Le Mans obținute fără mare chinuială de către o forță dominantă în lipsa vreunei opoziții reale. Primii ani ai prezenței Audi-ului R8 cu motor V8 TFSI se potrivesc acestui cadru spre exemplu. Mai mult, există o sumedenie de piloți care și-ar dori să se laude cu victorii la Le Mans, așa că Toyota este într-o poziție privilegiată de a face o selecție ”galactică”, printre candidați aflându-se și Fernando Alonso, prezent în Bahrain în vederea unui prim test post-cursă.

Rebellion au avut de muncă pentru a se putea numi camponi la finele cursei

Acum că am tranșat (parțial, că Toyota încă nu și-a bătut în cuie planurile pentru viitor) situația de la LMP1, să trecem la P2. Acolo, duelul s-a dat între echipajul #38 al Jackie Chan DC Racing (Ho Pin-Tung, Thomas Laurent și Oliver Jarvis) și cel cu numărul 31 al Vaillante Rebellion Racing (Bruno Senna și Julien Canal). La venirea în Bahrain, cele două echipaje erau separate în clasament de doar patru puncte, iar începutul ostilităților îi avea pe Senna și Jarvis luptându-se pentru locul al patrulea. Brazilianul a trecut de britanic într-o primă fază, însă Jackie Chan DC Racing au răsturnat ordinea după prima trecere pe la standuri.

Echipa chinezească apoi a câștigat și mai mult teren pe parcursul stint-ului lui Ho Pin Tung, care a pus între el și Julien Canal 40 de secunde. Problema pentru formația asiatică era că oamenii lui Bart Hayden puteau să-și lungească stint-urile de combustibil (ultimii 15 litri se încăpățânau să nu intre în rezervor), astfel că DC Racing a trebuit să oprească de nouă ori pe parcursul celor șase ore, față de doar opt opriri standard pentru Rebellion.

CEFC Manor Racing nu a avut cel mai bun sezon de debut dar vor face pasul la LMP1 la anul oricum

Astfel, după ultima trecere pe la boxe, Oliver Jarvis acuza un handicap de aproximativ 50 de secunde în raport cu Bruno Senna. Pilotul Rebellion avea însă o problemă serioasă: servodirecția a cedat în ultima oră, iar acesta se chinuia să manevreze ORECA sa. Atât de mare era efortul, încât echipa l-a trimis pe Prost să se reechipeze în caz că va fi nevoie de o oprire de urgență. În cele din urmă acest scenariu nu s-a materializat, Senna rămânând la comenzi și după ultimul splash-and-dash care a redus ecartul dintre cele două mașini la 20 de secunde. Jarvis a mai reușit să taie alte 10, dar apoi cursa a luat sfârșit și a fost obligat să se declare învins. Senna și Canal au devenit campioni odată cu adjudecarea acestei victorii, Prost ratând titlul deoarece nu s-a prezentat la etapa de pe Nurburgring, fiind prins în vâltoarea rundei de Formula E din același weekend. Pe ultima treaptă a podiumului a venit prototipul cu numărul 13 al Rebellion, elvețienii bifând un 1-3 pentru a mai „încălzi” iarna ce va veni.

S-a anunțat la începutul acestei stagiuni că, pentru întâia dată, și clasa GTE-Pro va primi un titlu mondial ca la carte, așa cum primesc campionii de la LMP1. Astfel, nouă etape mai târziu, Ferrari a redevenit campioană mondială la constructori și piloții AF Corse James Calado și Alessandro Pier Guidi sunt acum și ei campioni în ierarhia corespunzătoare. Cele două 488 GTE au reușit un 1-2, deși triplul stint al pneurilor din prima parte a întrecerii a făcut ca echipajul #51 să piardă teren, acesta terminând totuși pe doi în urma celui cu numărul #71 (într-un final „trucat”, în formație). După victorie, Sam Bird și-a cerut prietena de nevastă. N-ar fi fost la fel de special momentul dacă încheia pe 2, așa că-i iertăm pe italieni pentru regie.

Ferrari – Porsche – Ford, toți trei producătorii au avut un echipaj cu șanse la titlu

Ford și Porsche aveau ambii echipaje cu șanse la titlul mondial, însă #67 a terminat pe trei, Priaulx și Tincknell, trecând pe final de echipajul #91 al lui Lietz și Makowiecki, ambele fiind învinse de Ferrari. Pensionarea Vantage-ului V8 care a rămas aproape neschimbat din 2008 încoace s-a făcut cu un gust amar la GTE-Pro (ultimele două poziții), dar cu sentimente complet opuse la GTE-Am unde Mathias Lauda, Pedro Lamy și Paul Dalla-Lana au reușit, în sfârșit, să devină campioni după atâtea ratări la milimetru! Cei trei au dominat întrecerea și s-au impus, scena fiind pregătită de un duel în prima oră dintre Christian Ried și Mathias Lauda care s-a lungit pe mai multe tururi. În cele din urmă, Mok Weng Sung, Keita Sawa și Matt Griffin au terminat pe doi la bordul Ferrari-ului Clearwater #61 care a condus la GTE-Am în primele ore. Pe ultima treaptă a podiumului a venit alt 488 GTE, cel cu numărul 54 al Spirit of Race (Castellacci, Flohr, Molina).

La revedere, Vantage… așteptăm noul Vantage!

Acum că socotelile din această stagiune s-au încheiat, avem de așteptat luni bune până la prima etapă din super-sezonul 2018-2019 care va avea loc la începutul lui mai la Spa-Francorchamps. Ne așteaptă o sumedenie de anunțuri până atunci și cu siguranță vom asista la debuturi interesante, fie că vorbim de noile GT-uri BMW și Aston sau diversele prototipuril non-hibrid care vor defini viitorul clasei LMP1. Pentru moment, a venit confirmarea angajamentului Toyota în următoarea campanie.

Rezultate complete aici

You may also like