Formula 2 Abu Dhabi: Ultimul show al lui Charles Leclerc

Russian Time a cucerit titlul echipelor pe Yas Marina, dar nu e clar dacă vor reveni în 2018, iar manșa de sprint a fost o ultimă mostră de măiestrie din partea campionului Charles Leclerc.

Alex Albon a stabilit cel mai rapid timp în sesiunea de antrenamente, însă monopostul său a cedat la mijlocul calificărilor și i-a răpit astfel șansa de a se lupta pentru pole-ul ce i-a revenit lui Artem Markelov, pentru prima oară în carieră. Mai mult, Albon a fost și trimis la coada grilei, căci nu s-a putut preleva litrul de combustibil obligatoriu pentru probe. Charles Leclerc nu a putut astfel să stabilească un record de pole-uri într-un sezon, ba mai mult, a fost pentru prima dată învins de coechipierul său Antonio Fuoco într-o sesiune de calificări din 2017. Cei doi piloți Prema au ocupat linia a doua, fiind surclasați de un inspirat Nyck de Vries, hotărât să-și joace cartea la victorie printre cei aflați cu ochii mai mult pe clasamentul general. Mai în spate, campionul F3 Lando Norris debuta precaut pe monopostul Campos părăsit înainte de termen de către Ralph Boschung.

Cursa 1

Uzura extremă a compoziției moi Pirelli a fost factorul decisiv în manșa principală, majoritatea optând pentru un stint cât mai scurt pe această gumă în debutul întrecerii. De cum s-a deschis fereastra de opriri la standuri, la finele turului al șaselea, mare parte din plutonul fruntaș s-a năpustit să scape de anvelopele ce nu mai dădeau nicicum randament pe mașinile încă îngreunate cu o mare cantitate de combustibil. Scăderea de performanță era atât de mare, încât unele echipe nici n-au mai permis celui de-al doilea pilot să completeze și turul al șaptelea, socotind că se pierde mai puțin timp stând ”la coadă” la boxă. Un astfel de prejudiciu a fost încasat de Luca Ghiotto, care a căzut astfel în spatele lui Antonio Fuoco și Nobuharu Matsushita.

Pe strategia alternativă, cu pneurile mai dure la început, s-au aflat doar doi piloți cu șanse la victorie – Nyck de Vries și Charles Leclerc. Ambii aveau ca misiune să țină în viață acel tren de anvelope cât mai mult, însă olandezul a forțat în primele tururi pentru a-l ataca pe Markelov și a fost apoi vulnerabil în fața campionului. Leclerc a pus presiune pe prima zonă DRS, de Vries a ratat punctul de frânare și rocada s-a produs în beneficiul pilotului Prema. Ambii au riscat pe final un interval de 8 tururi cu pneurile moi, însă nici măcar cu monoposturile ușoare nu s-a putut performa atât cu acestea. Doar 4-5 tururi au putut forța cei doi (și Albon la limita punctelor pe aceeași strategie), apoi s-au chinuit să termine cursa.

Rowland a trecut de Markelov și cei doi au încheiat pe primele două poziții, cu Fuoco lăsat pe 3 pe ultimii metri de colegul său. Cu Ghiotto pe 5 și de Vries unicul intrus în lupta pentru titlul la echipe clasat în fața lui Latifi, totul urma să se joace în ziua de duminică. Însă verificările tehnice post-cursă au găsit scândura prea roasă sub monopostul învingătorului și o presiune prea joasă a pneurilor față pe mașina lui Fuoco. Ambii au fost excluși din manșă, urmând să plece de la coada grilei a doua zi. Odată cu cele 25 de puncte moștenite de Markelov, rusul și-a asigurat titlul de vicecampion, iar Russian Time a adus ambele mașini pe podium și trecea în frunte, cu 10 puncte în fața Prema și 20 în raport cu DAMS.

Cursa 2

Scăpat de necunoscutele de ordin strategic, Charles Leclerc nu a ratat ocazia unei ultime reprezentații de gală la finele campaniei pe care a dominat-o. Plecat de pe 7, campionul și-a menținut pneurile soft în viață până în turul 22, la ultima trecere prin virajul 7 ajungând chiar să se atingă cu liderul Alex Albon. Cei doi au rulat apoi în paralel pe lunga linie dreaptă, thailandezul arătându-și calitatea printr-o judecată la milimetru a spațiului pe care trebuie să-l lași în defensivă. Leclerc a forțat și a trecut pe frânare de fostul său rival din GP3, reușind cea de-a șaptea victorie stagională și a doua la sprint după cea la fel de specială din Bahrain.

Oliver Rowland și Antonio Fuoco au plecat ambii de la coada grilei, însă diferența dintre cei doi s-a văzut imediat. Britanicul a ajuns în lupta pentru puncte, în timp ce italianul nu a putut să-și ajute nici de această dată echipa. Russian Time a adus ambele monoposturi în puncte și a compensat recolta lui Leclerc, reușind să-și adjudece titlul la echipe pentru a doua oară după cel obținut în 2013. Există o posibilitate reală ca 2018 să vină fără formația campioană, dat fiind că aceasta nu se află pe lista celor 11 publicată de FIA. Mai există, teoretic, un loc liber.

În ierarhia piloților, n-a fost nicio modificare în top 10 ca urmare a ultimei curse, una în care mai spunem adio grupării Rapax, dar și actualului monopost Dallara GP2/11 folosit timp de 7 ani. Și sunetul motoarelor Mecachrome V8 normal aspirate dispare din weekendurile Formulei 1 la anul, iar dintre piloți, este sigur că nu-l vom mai revedea pe campionul Charles Leclerc. În rest, urmează domino-ul ocupării locurilor, început de Prema cu Sean Gelael și Carlin, care i-a confirmat pe Lando Norris și Sergio Sette Camara.

Clasament final piloți: 1.Leclerc 282p 2.Markelov 210p 3.Rowland 191p 4.Ghiotto 185p 5.Latifi 178p.

Clasament final echipe: 1.Russian Time 395p 2.Prema Racing 380p 3.DAMS 369p 4.ART Grand Prix 226p.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By