Top 10 piloți de Formula 1 în 2017

Peste sezonul 2017, cel mai spectaculos al erei hibride, a căzut cortina. Au rămas multe subiecte de dezbătut, dar parcă niciunul nu incită atât de mult precum trecerea în revistă a celor mai merituoși 10 performeri ai anului. Să începem.

10. Sergio Perez

Un streetfighter cu un feeling special pentru trenul spate (ce nu l-a mai ajutat așa mult ca în trecut) a păstrat un mic avantaj în calificări asupra coechipierului său în prima parte a sezonului datorită experienței mult mai vaste. Sergio Perez este într-un fel o imagine a mașinii pe care o conduce – uneori la bătaie pentru primele locuri, dar niciodată cu vreo șansă reală la victorie. El este acum un pariu sigur, nu ca în sezonul singular de la McLaren, dar nu un tip care să flateze potenţialul maşinii de sub el. Asta pentru că a atins deja vârful potențialului său.

Asemănător cu Hans Stuck

9. Esteban Ocon

Încet, încet, tânărul francez devine pilotul nr. 1 la Force India, anulând în a doua parte a sezonului deficitul marginal ce îl despărțea de coechipierul său în calificări. Racecraft-ul necesită încă perfecționare dar hotărârea de a nu ceda niciun centimetru în dueluri și viteza sunt acolo, completând un tablou al unui pilot ce mai are o marjă importantă de progres. Doar că acest progres este gradual, și nu exploziv ca în cazul lui Max Verstappen – asta chiar dacă unii oameni care au lucrat cu ei în formulele inferioare cred că francezul este mai bun decât olandezul. Pe de altă parte, în urmă cu un sfert de secol se credea că Heinz-Harald Frentzen îi este superior lui Michael Schumacher…

Asemănător cu Francois Cevert

8. Carlos Sainz

Un urmaș al lui Jean Alesi și Juan Pablo Montoya, cu un car control și reflexe superbe, spaniolul poate maximiza capacitatea unui monopost cu multe lacune în ce privește viteza pe un tur sau pilotajul în condiții de aderență schimbătoare. Trademark-ul său a fost în acest an operarea la un nivel incredibil în condiții dificile – precum acele tururi pe pistă udă din China, modul în care l-a ținut la respect pe Hamilton la Monaco sau pilotajul pe ploaie de la Singapore. Viteză are în cantități letale, mai trebuie lucrat la constanță și feedback tehnic totuși. Adaptarea rapidă la o mașină cu o distribuție a maselor complet diferită de Toro Rosso nu face decât să întărească concluzia că are un viitor strălucit în față.

Asemănător cu Juan Pablo Montoya

7. Valtteri Bottas

Finlandezul a avut cea mai ingrată misiune în 2017: să îl înfrunte pe Lewis Hamilton chiar în cadrul echipei acestuia. Şi uneori s-a descurcat remarcabil, de șapte ori în 20 de GP-uri fiind mai rapid decât coechipierul său. Limitat de stilul său minimalist ce nu suportă prea multă supravirare, l-a pus totuși la respect pe britanic pe pistele alunecoase cu asfalt puțin abraziv precum Soci, Monaco sau Abu Dhabi, dar modul neconvingător în care s-a descurcat după pauza de vară și lipsa acelui „killer instinct” nu îi permit să urce mai sus în acest clasament. Totuși, revenirea de formă din ultimele două etape îi dau speranțe pentru 2018. Una peste alta, a făcut un excelent joc secund în spatele unui coleg prea înzestrat pentru a-i putea fi tăiat elanul.

Asemănător cu Peter Collins

6. Nico Hulkenberg

Scăpat de limitările ciudatelor Pirelli cu degradare termală din anii precedenți ce îi frânau artificial potențialul, germanul și-a putut arăta clasa într-un Renault ce totuși este prea brutal cu pneurile și prea sensibil la evoluția pistei. Piscurile atinse relevă același pilot extraordinar de rapid ce poate flata ocazional potențialul unei mașini cu destule carențe (precum acel tur de calificare de la Silverstone – urmat de o reprezentație superbă a doua zi, sau modul în care l-a încolțit pe Bottas la Singapore până când monopostul său a expirat). Dar poate mai impresionant a fost modul în care a condus direcția de dezvoltare a mașinii, feedback-ul oferit fiind în rând cu ce are mai bun grila acum. Hulkenberg poate deveni campion mondial cu mașina potrivită.

Asemănător cu Dan Gurney (și nu doar ca înălțime)

5. Daniel Ricciardo

Cum era Alain Prost pentru Ayrton Senna, așa este acum Ricciardo pentru Verstappen. Australianul are o manieră subtilă de abordare, ea trebuind descifrată citind printre rânduri. „Mâna e mai rapidă decât ochiul”, iar de la Profesorul francez nimeni nu a adăugat mai multă greutate decât australianul acestei vechi maxime. Dacă arta e de o finețe remarcabilă, stilul e câteodată dramatic, dar totuși Danny e omul care întotdeauna știe să stea departe de necazuri, furișându-se parcă pe pistă pentru a marca niște performanțe pe care mașina nu i le permitea.

Oportunismul e la nivelul conaționalului Alan Jones, așa cum Kimi Raikkonen a aflat-o pe pielea sa la Spa și Monza, Ricciardo fiind probabil cel mai bun „overtaker” din platoul actual. Modul în care modulează pedala de frână în momentul atacului este fantastic și nu poate fi egalat decât de maniera în care reușește să mențină în viață mai mult decât oricine cele mai moi compoziții Pirelli. Doar că, de partea cealaltă a garajului, stă un fenomen a cărui artă mai dramatică și improvizație amintesc de Senna. Faptul că în unele situații nu a știut ce să facă cu mașina când condițiile s-au schimbat brusc față de antrenamentele de vineri și lipsa de incisivitate în momentul startului îl trag înapoi, întocmai ca pe Prost în raport cu Senna, sau Brooks în comparație cu Moss. Cel mai subtil pilot al epocii noastre.

Asemănător cu Tony Brooks

4. Max Verstappen

Guy Moll reîncarnat. Aceeași lipsă de respect pentru adversari, aceeași abordare fără menajamente, atitudine gladiatorială, toate dublate de o viteză imensă extrasă într-un stil dramatic. Niciun alt pilot de 20 de ani, cu posibila excepție a lui David Bruce-Brown nu a mai fost atât de sigur pe el. Şi nimeni nu a arătat atât de incisiv în momentul startului de la Gilles Villeneuve încoace. Nu există azi un pilot care să își asume mai multe riscuri (și să scape totuși din orice încurcătură), iar maniera aceasta a la Guy Moll i-a oferit cele două victorii fără dubiu din acest sezon, făcându-l pe un pilot atât de înzestrat precum Daniel Ricciardo să pară blazat într-o mașină echivalentă.

E adevărat că nu este cel mai bun în alegerea set-up-ului, nici nu etalează cea mai înaltă etică a muncii în raport cu tehnicienii săi, dar are a o artă a improvizației izvorând parcă de la Senna ce suplinește aproape toate aceste neajunsuri (cum altfel s-ar fi bătut la pole în Mexic cu un set-up cu care Ricciardo nu a știut ce să facă și s-ar fi impus convingător la Sepang?). Potențialul este enorm, dar mai necesită ceva șlefuire, acum că Red Bull a înclinat subtil balanța către partea sa de garaj. Un fenomen.

Asemănător cu Guy Moll

3. Fernando Alonso

Acesta este cel mai complet războinic de pe grilă, fără căderi în derizoriu, un om care chiar dacă în materie de viteză pe un tur de calificare nu este cel mai bun, când vine vorba de a performa la maxim viraj după viraj, tur după tur, cursă după cursă, nu are egal din 2006 încoace. Unul dintre cei mai mari „raceri” din istoria F1 este în același timp și un animal politic fără perdea când își dorește cu ardoare ce este mai bun pentru el. Tocmai această natură conflictuală a făcut ca în acest moment să fie numai dublu campion mondial.

Mostre ale acestui talent neobișnuit de a târî o mașină mediocră până în niște zone inaccesibile pentru oricine altcineva au fost la fel de numeroase ca în sezonul trecut, de la tururile de calificare din Barcelona, Mexic și Brazilia, la faptul că era cât pe ce să ciupească un punct în Canada, la racecraft-ul superb etalat la Hungaroring, modul în care s-a ținut scai de Williams-ul lui Massa în Brazilia, luându-și apoi revanșa la Abu Dhabi. Păcat totuși că accidentul de la startul GP-ului din Singapore l-a frânat în a-și etala calitățile teribile pe o pistă pe care handicapul motorului Honda era parțial anulat.

„Pound per pound” rămâne cel mai bun într-un sport în care statistica seacă nu este decât o butadă răsuflată şi în care abilitatea celui de la volan este întotdeauna mascată de calitatea materialului avut la dispoziţie. Un om ce ar fi trebuit să se apropie de palmaresul lui Fangio împărtășește acum soarta lui Moss datorită alegerilor făcute tocmai din cauza acestei naturi conflictuale.

Asemănător cu Gilles Villeneuve (în 1980)

2. Sebastian Vettel

Seb e un racer magnific când maşina se pliază gusturilor sale aparte și are un suflet neîmblânzit când simte că cineva îi barează drumul spre succes, totul pe fondul unor calităţi de suport neegalate de nimeni azi ce îşi au originea în competitivitatea sa dusă la extrem. Ca pachet, este mai complet decât Hamilton, deși nu poate atinge piscurile acestuia, în special în ce privește viteza pură, în timp ce intensitatea sa face să i se urce uneori prea repede sângele la cap și astfel cade în plasa în care au căzut și alții înaintea sa, alunecând în acea zonă care îl va destabiliza emoțional, făcându-l să arate mai fragil sub presiune decât este în realitate.

Nu va critica niciodată echipa sa, chiar și în momente ușor penibile precum Sepang sau Suzuka, iar în punctul cel mai înalt atins, tururile de calificare de la Singapore și Mexic, cursele de recuperare de la Shanghai, Montreal și Mexic oferă credit cel puțin egal acesteia. Cu tot dezavantajul unui motor mai gurmand și a tacticii Ferrari de a-l trimite în luptă cu rezervorul umplut sub normă, poate jongla cu variabilele acestor monoposturi complexe, maximizând mai toate oportunitățile ivite. Vina sa în pierderea primului titlu pentru Ferrari după un deceniu de secetă este neglijabilă, pentru că angrenajele organizației din spatele său au scârțâit prea des și în plus nicio altă echipă nu a fost atât de drastic lovită de directivele FIA din timpul sezonului precum a fost Scuderia.

Momentele de tulburare și faptul că nu a putut chiar egala piscurile atinse de Lewis Hamilton îi conferă doar locul secund al stagiunii.

Asemănător cu John Surtees

1. Lewis Hamilton

Acesta a fost cel mai grozav dintre cele patru titluri ale sale, în unele cazuri piscurile atinse fiind în rând cu ce are mai bun istoria, fie ca vorbim de Fangio, Senna sau Schumacher. Dar britanicul este marginal numai pilotul suprem al acestui sezon, datorită abordării a la Ronnie Peterson din prima parte a anului. În acele momente în care Merecedes-ul supraponderal nu nimerea fereastra optimă de lucru a pneurilor, calea cea mai bună de urmat era să încerci să îl lași să își facă treaba, nu să-l oblige, supraconducând cum a procedat Hamilton. Dintr-o astfel de abordare s-a ajuns la ce a arătat la Soci sau Monaco.

Dar când monopostul nu şi-a făcut de cap, afişând comportamentul de divă, Lewis a arătat întocmai ca acel mare pilot din trecut pe care îl cunoaştem, pe pistele sale preferate fiind pur şi simplu de neatins. Vârfurile (recitalul de la Spa iese cel mai mult în evidenţă, dar foarte aproape vin reprezentația a la Jimmy Clark de la Silverstone, dominația completă de la Monza incluzând un tur colosal pe pistă udă și modul în care a tras în primele tururi la Singapore pentru a putea avea un ecart pe final datorită faptului ca era „short fuelled”) au fost respectabile, nedepăşite probabil de nimeni în acest sezon.

Într-o ultimă tușă, ce l-a făcut special pe Lewis Hamilton în 2017 a fost modul în care după Barcelona a știut să se agațe de fiecare oportunitate, maximizând de fiecare dată și cea mai mică șansă ivită, iar într-un caz singular (Spa) coborând în acel abis al performanței în care de-a lungul istoriei au avut acces mai puțin de 10 nume mari ale F1. Iar pentru asta el este pilotul nr. 1 al sezonului și unul dintre cei mai valoroși din toate timpurile.

Asemănător cu Juan Manuel Fangio distilat cu Floyd Mayweather


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By