Formula E: Virgin Racing poate deveni client Audi

Sezonul al cincilea va marca, în toamna lui 2018, încheierea parteneriatului dintre DS Automobiles și Virgin Racing, după trei campanii în seria electrică de monoposturi.

În momentul de față, în Formula E concurează 10 echipe, dintre care doar Dragon Racing și Techeetah nu au un constructor în spate. Primii au încercat o asociere cu Porsche, însă aceasta a picat după un singur weekend de cursă în Hong Kong, iar cei din urmă vor face acest pas în sezonul al cincilea. Nu va fi însă cazul unei noi companii interesate să intre în campionat, ci o asociere între oamenii lui Mark Preston și DS Automobiles, parte a concernului PSA.

DS a cooperat cu Virgin din toamna lui 2015, în cele două sezoane complete reușind trei victorii prin Sam Bird. Același pilot britanic a început cu dreptul și stagiunea actuală, printr-o victorie în Hong Kong și alte două clasări solide care-l plasează la doar patru puncte în urma liderului Felix Rosenqvist. Implicarea DS va crește odată cu înregistrarea acestora ca și constructor pentru sezonul al cincilea, iar Techeetah este echipa interesată de achiziționarea pachetului francez.

În schimb, echipa condusă de Alex Tai și patronată de Richard Branson va avea libertatea de a negocia cu orice constructor, căci regulamentele Formulei E limitează prețul de vânzare al unui pachet de două mașini la puțin peste 800.000 de Euro. Prima opțiune pentru Virgin Racing este un parteneriat cu Audi Sport, germanii dând campionul stagiunii precedente în persoana lui Lucas di Grassi. Cea de-a doua variantă este reprezentată de Mahindra, echipa indiană pentru care Felix Rosenqvist a câștigat cele mai recente două etape din Formula E.

În orice caz, normele stipulează obligativitatea oricărui constructor din seria electrică de a pune mașini la dispoziția unor echipe private la prețul maximal sus-menționat. Asta pune într-o postură foarte bună echipele precum Virgin, care pot face diverse comparații legate de performanță înainte să semneze un contract cu oricine ar dori. Șeful operațiunii din Formula E Audi, Allan McNish, a declarat: ”Știm care este situația. Dacă vine un client, trebuie să-i furnizăm monoposturile la un tarif prestabilit.”  Cât despre Mahindra, aceștia sunt într-o situație de tip Brawn: soluția tehnică a indienilor a fost cea testată intensiv de către Spark pentru designul noului monopost SRT-05.

Sezonul al patrulea din Formula E poate fi urmărit în România la Eurosport. Următoarea etapă va avea loc pe 3 februarie, pe străzile din Santiago de Chile.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By