VIDEO: Ricciardo, încrezător că Red Bull se poate lupta cu Mercedes sau Ferrari de la egal la egal în 2018

PILOTUL DANIEL RICCIARDO ESTE ÎNCREZĂTOR ÎN ȘANSELE PE CARE ECHIPA SA, RED BULL RACING, LE ARE DUPĂ CE „S-A PLASAT EXACT ACOLO UNDE TREBUIE SĂ FIE” ÎNAINTE DE ÎNCEPUTUL DE CAMPIONAT. RICCIARDO CREDE CĂ RED BULL POATE SĂ SE LUPTE DE LA EGAL LA EGAL CU FAVORIȚII FORMULEI 1 CUM SUNT MERCEDES SAU FERRARI ÎN SEZONUL 2018.

După ce producătorul cu baza la Milton Keynes a înregistrat progrese importante cu monopostul în sezonul 2017, Ricciardo declară cu încredere că ritmul creat o să fie benefic în întrecerile 2018 și vor permite echipei lui să “atace” fruntea clasamentului.

“Cred că lucrăm la o intensitate bună. Nu ne impacientăm prea tare. Știm că avem destulă treabă bună rămasă de făcut, dacă vrem într-adevăr să obținem ceea ce ne-am propus. Știm că avem niște țeluri de atacat în acest an”, a declarat pilotul australian într-un interviu pe care cei de la Red Bull l-au filmat de curând.

Întrebat dacă este de părere că Red Bull ar putea să bată Mercedes sau Ferrari în 2018, pilotul formației a răspuns pozitiv.

“Chiar cred că putem. Pentru că nu au fost atât de multe schimbări de regulament, am îmbunătățit destul de mult mașina în ultimii ani și cred că în principiu ar trebui să putem face diferența în 2018 și să putem evolua pe parcurs. Ar trebui să intrăm în luptă mult mai mult – timpul va decide ce și cum, dar sunt încrezător”, a mai spus Ricciardo.

În ciuda optimismului despre progresul pe care Red Bull l-a făcut, Ricciardo a explicat că este prea devreme pentru a seta anumite obiective precise.

“Am țeluri pe care vreau să le duc la bun sfârșit dar nu neapărat foarte clare, de genul gata, până la cursa a treia vreau să fiu deja pe podium de două ori și să am o plecare din pole-position. Nu îmi setez așa obiectivele. Cred că pentru mine cel mai mult contează să rămân onest cu mine și să mă asigur că sunt pregătit cât mai bine posibil pentru fiecare cursă, așa știu că voi da tot ce am mai bun de fiecare dată”, a concluzionat Daniel Ricciardo.

Daniel Ricciardo a terminat al cincilea la finalul campionatului din 2017. Are 129 de starturi la activ, dintre care unul din pole-position. A câștigat 5 Mari Premii și s-a clasat pe podium de 27 de ori.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By