MotoGP Review 2017: Marc Marquez – la limită și dincolo de ea

2016 ridicase ștacheta foarte sus ca nivel de spectacol, cu nouă învingători diferiți, dintre care patru la primul succes al carierei. Anul acesta a scos Suzuki și echipele private din ecuația victoriei, însă meniul a fost deosebit de interesant. Mai mereu ne-am apropiat de un weekend de curse fără a avea un favorit clar și calculele hârtiei au fost răsturnate de temperaturi, pneuri, electronică și, desigur, forma fiecărui rider.

Asocierea dintre Jorge Lorenzo și uzina Yamaha s-a încheiat după nouă sezoane și trei titluri mondiale, nativul din Mallorca fiind atras de proiectul Ducati. Astfel, s-a produs o rocadă în trei: lângă Valentino Rossi a fost adus Maverick Vinales, iar la Suzuki s-a refugiat Andrea Iannone. Așa cum era de așteptat, cea mai facilă adaptare a fost a lui Vinales, care și-a găsit imediat locul și a dominat testele din pre-sezon. Cu moralul ridicat după o campanie remarcabilă alături de Suzuki, soldată cu un prim succes al uzinei de la revenirea în motomondial, Maverick nu a părut nicidecum pus în umbră de ilustrul său coechipier.

Mulți s-au grăbit să rezolve ecuația anului 2017 de o manieră deosebit de simplistă, minimalizând impactul produselor furnizate de către Michelin și Magneti Marelli, dar și evoluția comparativă a motocicletelor de-a lungul stagiunii. Yamaha părea să-și păstreze manevrabilitatea, în timp ce Honda suferea și Ducati era încă într-o fază de învățare, cu tot ajutorul venit din partea ”testerului de lux” Casey Stoner. Maverick Vinales a învins în Qatar și Argentina și era dat deja drept campion.

Se vorbea în termeni elogioși despre noua senzație spaniolă, cel ce-i va grăbi pensionarea lui Rossi. Însă veteranul italian a recidivat cu al treilea podium la rând pe Circuit of the Americas și a trecut în frunte la general, după ce Vinales a avut parte de o dură trezire la realitate pe asfaltul texan. Runda din Statele Unite a picat la țanc pentru psihicul lui Marc Marquez, campionul en-titre reușind primul succes stagional pe traseul unde n-a ratat vreodată un pole sau o victorie de când rulează la clasa regină.

De obicei, lucrurile intră pe un făgaș normal odată cu venirea în Europa. Nu și în 2017, când la Jerez temperaturile au dat peste cap calculele inginerilor în ceea ce privește folosirea pneurilor Michelin. Honda se chinuise în urmă cu 12 luni, dar de această dată a semnat dubla cu ușurință, mai blândul Pedrosa fiind net superior față de Marquez în acest exercițiu de menajare a anvelopelor. Yamaha, în schimb, a căzut în prăpastie (Vinales pe 6, Rossi pe 10) și nici nu a găsit măcar o explicație viabilă. Lorenzo schița primul zâmbet, căci îl învingea pe Dovizioso și plasa un Ducati pe podium la Jerez, ceea ce nu se mai întâmplase pe uscat din ”era Stoner”, mai precis 2009.

Însă revelația manșei andaluze a fost debutantul Johann Zarco (Yamaha Tech3), care a trecut printre greii campionatului precum cuțitul prin unt și a condus o vreme pe pneurile de compoziție soft cu care Rossi, spre exemplu, a declarat că n-ar fi putut niciodată să încheie întrecerea. Francezul a făcut-o, sosind chiar pe 4 și promițând fanilor un nou asalt în cursa de casă, la Le Mans. Zarco s-a ținut de cuvânt și a obținut primul său podium în MotoGP. Înaintea sa, Vinales și Rossi și-au disputat victoria până în ultimele clipe, când italianul a forțat și a căzut. Aceeași soartă a avut-o și Marquez în șicana Dunlop, pierzând astfel punctele aferente unei clasări pe 4. Și tot în acel loc al circuitului a trecut prin mari emoții Jack Miller, după exemplul lui Marquez la Mugello în 2013.

Cine ar fi crezut pe 21 mai, când Vinales adunase trei victorii din primele cinci curse ale anului și era lider cu un avans de 17 puncte înaintea lui Pedrosa, că spaniolul nu se va mai întâlni în 2017 cu prima poziție? Deloc întâmplător, acesta a fost momentul în care majoritatea piloților a votat schimbarea compoziției de pneu față. Chiar dacă în pre-sezon a fost mai populară specificația mai moale (06), lipsa de feeling a dus la introducerea variantei 70 începând cu etapa de la Mugello. Aceasta era mai rigidă și se deforma mai puțin pe frânare și la intrarea pe viraje. În mod previzibil, printre cei trei piloți care nu și-o doreau se afla un singur pretendent la titlu: Vinales.

O asemenea schimbare de pneu în mijlocul unui sezon marcase lupta dintre Lorenzo și Stoner în 2012. Atunci, Bridgestone introducea o compoziție mai moale, care a înclinat balanța în favoarea spaniolului. După cinci ani, Jorge continua să militeze pentru opțiunea cea mai aderentă. De această dată, era în tabăra perdanților și alte nouă runde au trecut până când motocicleta #99 a mai fost parcată sub podium. Ducati avea însă motive de bucurie, căci al cincilea an de colaborare cu Andrea Dovizioso avea să depășească orice așteptări. Declicul s-a produs la Mugello, unde italianul a exprimat întregul potențial al modelului GP17 și a învins. Pe o motocicletă similară, înscrisă de Pramac, Danilo Petrucci confirma ascendentul grupării din Bologna odată cu al doilea său podium la clasa mare și primul obținut pe uscat.

Ducati și Yamaha sunt concepte aflate la poli opuși: pe Ducati câștigi timp frânând puternic, profitând de stabilitatea motocicletei la înscrierea pe viraj și deschizând cât mai târziu gazul. Mai mult, trebuie să folosești adesea frâna spate, ceea ce nu făceam aproape niciodată pe Yamaha.

Jorge Lorenzo

Maverick Vinales încheia prima treime a sezonului cu 26 de puncte avans în raport cu al doilea clasat, Dovizioso. Urmăritorul a legat însă două succese consecutive, folosindu-se de lunga linie dreaptă de la Barcelona pentru a evada înaintea Hondelor lui Marquez și Pedrosa. Pentru a doua oară acasă, Vinales a suferit iarăși teribil cu pneurile și moralul său era vădit afectat. Consecința directă a fost o căzătură la Assen și pierderea șefiei în clasamentul general. Dovi a trecut în frunte, dar primii patru erau grupați în doar 11 puncte. La fel de strânsă a fost și runda olandeză în sine: photo finish între Rossi și Petrucci pentru victorie și tot doar câteva miimi între Marquez și Crutchlow pentru completarea podiumului.

Pentru a se implica în lupta pentru titlu, Valentino Rossi avea nevoie de constanță și de o rotație a adversarilor la vârf. Cea de-a doua condiție a fost îndeplinită în prima parte a sezonului, iar astfel Il Dottore se afla la doar șapte puncte de lider la finele cursei de la Assen, unde bifase victoria numărul 115 all-time, dintre care 89 la clasa supremă. Însă pentru Yamaha urma lunga vară fierbinte.

După cinci runde fără victorie, Sachsenring venea la momentul oportun pentru Marc Marquez. Acesta a reușit ceva de-a dreptul incredibil pe tărâm german: pentru al optulea an la rând, a plecat din pole și a învins pe traseul parcurs în sens anti-orar, caracteristică potrivită de minune cu jocheul din Cervera. Însoțit pe podium în premieră de Jonas Folger și cu Dani Pedrosa pe 3, Marquez reușea să preia conducerea și în clasamentul general, pentru prima oară în 2017. La Brno a urmat o nouă dublă Repsol Honda, de această dată în ordinea firească 93-26, unde întreaga suflare a motociclismului a comemorat trecerea în neființă a lui Angel Nieto, al doilea în ierarhia all-time cu cele 12+1 titluri ale sale.

Trei circuite cu linii drepte scurte n-au fost în avantajul Ducati, însă pe Red Bull Ring venise prima victorie a noii ere Dall’Igna în urmă cu 12 luni și Andrea Dovizioso a avut încă o dată arsenalul necesar pentru a duce lupta cu Marquez până în ultimul viraj. Un atac do-or-die al spaniolului a fost contracarat cu inteligență de Dovi, care a obținut astfel o victorie capitală în fața perechii Honda. Cu moralul ridicat, italianul s-a impus apoi și la Silverstone, de această dată fiind flancat pe podium de echipierii Movistar Yamaha. Vârful de lance Ducati recupera întregul deficit la general și trecea în frunte cu 9 puncte, după o rarisimă cedare de material în cazul lui Marc.

Dacă în 2016 Lorenzo pierdea titlul din cauza formei modeste etalate pe pistă udă, noul an și noua motocicletă au furnizat o răsturnare de situație și în această privință. Părea de necrezut, însă Jorge și-a asumat conducerea manșei de la Misano în condiții atroce. Cine și-ar fi imaginat că un prim succes cu Ducati va veni pe ploaie? Totul ține de concentrare, iar triplul campion mondial a avut un scurt moment de rătăcire la cea de-a șasea parcurgere a virajului 6 și a căzut, oferindu-i pe tavă victoria lui Marquez. Acesta a fost talonat de Danilo Petrucci, căruia nu i s-a cerut pe final să piardă subit 10 secunde pentru a-i da locul lui Dovizioso. Astfel, între Marc și Andrea se restabilea egalitatea în clasament, cu cinci runde rămase de disputat.

Dar unde era Rossi, cel așteptat de zeci de mii de susținători din Tavullia și din împrejurimi? Imediat după ce a sărbătorit 300 de starturi la clasa regină în etapa de la Silverstone, Valentino a suferit o fractură la picior, pe când se antrena la ferma sa. El a fost nevoit să absenteze tocmai de la Misano și Yamaha i-a pregătit înlocuitorul pentru Aragon în persoana titularului din World Superbike, Michael van der Mark. Doar că veteranul italian a îndurat durerea și s-a urcat pe motocicletă în Spania, reușind să încheie manșa pe 5. Marquez și Pedrosa au defilat în formație pentru cea de-a treia dublă stagională, iar Lorenzo a completat un podium 100% național. 7 spanioli s-au clasat în top 10 pe Motorland, frații Espargaro reușind prestații deosebite pentru Aprilia, respectiv KTM.

Motomondialul a părăsit Peninsula Iberică pentru secvența Asia-Pacific, cu speranța că titlurile nu se vor decide înaintea finalei de la Valencia. Dovizioso s-a achitat de sarcină și a prelungit suspansul pe ploaie la Motegi, ieșind încă o dată triumfător dintr-un duel memorabil în ultimul viraj al ultimului tur cu Marquez. 11 puncte erau între cei doi cu trei curse rămase și în calendar urmau manșele din Australia (unde Iannone se luptase pentru victorie în 2016) și Malaezia (unde Dovi căștiga singura sa cursă din sezonul trecut).

Și tocmai când era să cădem în capcana anticipării unor ”circuite favorabile Ducati”, Phillip Island a venit cu o nouă conjectură Michelin. ”De la un traseul la altul, avem un feeling diferit cu pneurile, aceasta e marea surpriză a anului”, afirma Rossi. Confuzie, nu neapărat nemulțumire. Și tocmai asta părea cheia revirimentului Ducati, o selecție curajoasă a pneurilor pe diverse trasee, pe baza unui software mai inteligent decât al rivalilor. Însă filmul s-a rupt la Antipozi: dacă de obicei avem aici o cursă atipică, precum ultima alergare ce-i revenise lui Crutchlow pe uscat, în 2017 a fost și mai și: o luptă în șase pentru victorie, cu Marquez încolțit de oameni care nu aveau nimic de pierdut.

Jack Miller și Andrea Iannone rareori au avut ocazia de a fi atât de în față, Johann Zarco a fost la fel de combativ ca întotdeauna, iar riderii Movistar Yamaha nu au făcut nicio concesie, jucând poate ultimul cartuș în vederea vreunui titlu adus uzinei. Totuși, Marquez s-a ridicat deasupra tuturor și a obținut cea de-a șasea victorie a anului, cea mai disputată și poate cea mai importantă. După 21,6 secunde, practic o eternitate în lumea motociclismului, rafalele aparatelor foto au surprins trei piloți trecând linia de sosire în doar patru sutimi de secundă: Redding, Pedrosa și … Dovizioso, abia pe 13. Chiar și așa, Andrea era cel mai bine clasat prototip Ducati GP17, concept care efectiv n-a funcționat nici pe virajele lungi de stânga, nici pe cele de dreapta, unde flancul pneului era mult prea rece.

Sepang putea da așadar numele campionului, dacă Marquez nu pierdea mai mult de 8 puncte din avansul de 33 ce-l separa de Dovizioso. De această dată a fost însă rândul Hondei să nu performeze și Marc a venit la 17 secunde de perechea Ducati, care a semnat prima dublă a sezonului. Lorenzo s-a sacrificat discret în beneficiul echipei și i-a facilitat succesul lui Dovizioso, condiție absolut necesară pentru a prelungi suspansul încă două săptămâni. Johann Zarco a urcat pentru a doua oară pe podium în 2017, celebrând astfel un an de la obținerea titlului Moto2 tot pe circuitul legat de destinul tragic al lui Marco Simoncelli. Și totuși, la Sepang se mizează în continuare pe un viitor în MotoGP, în timp ce Formula 1 nu mai prezintă destul interes, după 19 ani.

Cumva, Marquez tot a găsit o cale de a ține capul de afiș în Malaezia printr-o nouă salvare miraculoasă la 62 de grade de înclinare în primul viraj. Și astfel în finală ajungeau cu șanse pilotul care încearcă să țină totul sub control, în zona de confort, la bătaie cu opusul său. Calificările de pe Ricardo Tormo au livrat un spectacol tipic: Marc a fost primul (și singurul) sub 1m30s, apoi a căzut în căutarea unui timp încă și mai bun, fără să-i fie cu adevărat necesar. În prima linie l-au însoțit agresivii Zarco și Iannone, acesta din urmă la cel mai bun rezultat după runda inaugurală din Qatar.

Dezamăgirea la Yamaha era totală: Vinales nici n-a ieșit din Q1, iar Rossi a încheiat primul sezon de la revenirea în cadrul acestei echipe fără vreun pole. Statisticile vor consemna 8 plecări din fruntea grilei pentru Marquez în 2017, al cincilea BMW drept recompensă, dar cele mai multe pole-uri în acest an le-a reușit Jorge Martin (9) la clasa mică. Unde erau însă Dovizioso și colegii săi din tabăra Ducati? Departe de ce și-ar fi dorit în această rundă decisivă – Andrea încheia linia a treia, la mai bine de o secundă în urma etalonului stabilit de adversarul său direct. Amintirea dominației ”musafirului” Troy Bayliss pe acest circuit rămânea doar o amintire îndepărtată pentru Glonțul din Bologna, care nu a putut emite pretenții la victoria atât de necesară.

Marc Marquez a rămas fidel stilului său și nu s-a abținut de la un atac pentru victorie în fața lui Zarco și a fost la un pas să plătească scump frânarea întârziată în primul viraj. Un nou reflex fantastic l-a făcut să nu cadă, lăsându-i însă pe Zarco și Pedrosa să-și dispute victoria. Piloții Ducati nu s-au putut apropia de primii doi și au sfârșit în decor, ratând astfel și obiectivul realist de a surclasa uzina Yamaha la general. Una caldă, alta rece pentru ”albaștri”: locul secund la constructori, însă Rossi a căzut pe 5 în momentul în care Pedrosa a găsit breșa în ultimul tur și a învins pentru a șaptea oară în carieră pe Ricardo Tormo.

Pentru a patra oară în ultimii cinci ani, Marquez a cucerit titlul mondial al clasei MotoGP, ducând totalul său la șase coroane în carieră. Ambele repere de precocitate sunt acum în proprietatea sa, fiind răpite de la Mike Hailwood, respectiv Valentino Rossi. Și tot de legenda britanică a trecut în clasamentul sezoanelor cu cel puțin cinci succese (8). Marc a ajuns la același număr de titluri la clasa supremă ca și John Surtees, cel dispărut în luna martie. Acesta a fost anul în care Marquez și-a găsit echilibrul: după ce a trecut dintr-o extremă a riscurilor (2013-14) la un conservatorism atipic în stagiunea precedentă, la 24 de ani catalanul și-a dozat inteligent eforturile de domesticire a electronicii și a pneurilor.

Ducati a făcut un pas înainte, Yamaha a pierdut teren în 2017, iar toate cele trei titluri au mers pe final în ograda Honda Racing Corporation. Declinul a fost mai vizibil pentru Suzuki, odată cu schimbarea cuplului de piloți. Andrea Iannone și Alex Rins au început să performeze abia pe final de an, când fiecare și-a stabilit reperul stagional printr-un loc 4. Italianul a avut probleme de adaptare la GSX-RR, iar debutantul spaniol a căzut la Austin și a ratat cinci etape. Aleix Espargaro a făcut minuni pentru Aprilia, dar nu a putut compensa pe final forma deosebit de modestă a coechipierului Sam Lowes și uzina italiană a încheiat pe ultima poziție la echipe și constructori, în urma KTM. Austriecii au progresat vizibil de-a lungul primei campanii la clasa regină, Pol Espargaro fiind în puncte de 11 ori.

Piloții privați nu au mai avut parte de protagonismul din 2016, Johann Zarco fiind cu o clasă peste Crutchlow, Miller sau Petrucci. Doar Jonas Folger, colegul francezului de la Yamaha Tech3 a mai punctat cu regularitate până când problemele de ordin medical l-au împiedicat să ducă la bun sfârșit sezonul. Anul viitor, Jack Miller va prelua un Ducati GP17 al Pramac, grupare ce se desparte de Scott Redding. Britanicul a profitat de ocazie și-l va înlocui pe conaționalul Lowes la Aprilia, acesta fiind singurul dintre cele 12 ghidoane de uzină ce-și va schimba deținătorul în 2018.

Ciasament piloți: 1.Marc Marquez (Honda) 298p, 2.Andrea Dovizioso (Ducati) 261p, 3. Maverick Vinales (Yamaha) 230p, 4.Dani Pedrosa (Honda) 210p 5.Valentino Rossi (Yamaha) 208p.

Clasament constructori: 1. Honda 357 2.Yamaha 321p 3.Ducati 310p 4.Suzuki 100p 5.KTM 69p 6.Aprilia 64p

Clasament echipe: 1.Repsol Honda 508p 2. Movistar Yamaha 438p 3.Ducati Team 398p

Debutantul anului: Johann Zarco – Yamaha Tech 3 (174p)

Moto2

Odată cu mutarea lui Zarco, Rins, Lowes și Folger la clasa supremă, misiunea lui Franco Morbidelli (Marc VDS) de a cuceri titlul Moto2 în acest sezon s-a simplificat. Practic, italo-brazilianul trebuia doar să stea cu ochii pe veteranul Thomas Luthi și pe coechipierul Alex Marquez. Morbidelli a câștigat cele trei manșe din debutul campaniei, însă Luthi a venit mai mereu pe podium. Crucial pentru campionat a fost finalul verii, când Alex Marquez a spus adio șanselor la titlu odată cu căzăturile de la Silverstone și cu absența de la Misano. Tot pe Circuito Marco Simoncelli au abandonat și liderul Morbidelli, și portughezul Oliveira, iar victoria lui Luthi l-a adus la doar 9 puncte de prima poziție la general.

Ulterior, Morbidelli și-a revenit și l-a surclasat pe elvețian în fiecare cursă până când Luthi a căzut sâmbătă la Sepang și nu a mai putut reveni în șa pentru ultimele două etape. În Malaezia a fost așadar certificat matematic titlul pentru Frankie, dar s-a decis și poziția a treia după abandonul lui Alex Marquez. Șasiurile Kalex au triumfat așadar în primele 15 runde, apoi KTM a preluat ștafeta și a adus ambii piloți pe podium la Phillip Island, Sepang și Valencia, cu trei succese pentru Miguel Oliveira. Brad Binder s-a accidentat la final de 2016 la primul test cu modelul de 600cmc, apoi în Argentina și-a fracturat din nou brațul și abia pe final de an a ajuns pe podium împreună cu impresionantul Oliveira, văzut de mulți drept cel mai solid performer al clasei.

Fără victorie, pe 5 la general a încheiat Francesco Bagnaia, cel mai bun debutant al anului. În urma acestuia, am avut parte de performanțe ocazionale și succese bifate de Mattia Pasini și Takaaki Nakagami. Dacă pentru italian a fost o surpriză binevenită, niponul a fost departe de ceea ce Honda așteaptă de la un pilot promovat deja la clasa regină alături de LCR în 2018. Chiar mai nepotrivită pare să fie aducerea la MotoGP a lui Xavier Simeon, cel care a încheiat sezonul de Moto2 pe locul 23, fără vreo clasare în top 6!

Hafizh Syahrin a urcat de două ori pe podium (și nu pe traseul de casă) în etapele ploioase de la Misano și Motegi, iar Xavi Vierge a reușit o excelentă clasare pe poziția secundă cu șasiul Tech3 în același Grand Prix japonez. La polul opus, au dezamăgit veterani ai clasei precum Dominique Aegerter sau Sandro Cortese, dar și Yonny Hernandez, care a fost demis la jumătatea sezonului. Formații care au dat în trecut campioni ai categoriei, precum Gresini sau Pons, nu au tras lozul câștigător prin promovarea lui Jorge Navarro, respectiv Fabio Quartararo.

Clasament: 1.Franco Morbidelli 308p 2.Thomas Luthi 243p 3.Miguel Oliveira 241p

Moto3

În 2016 am avut 3 victorii și alte 10 clasări pe podium din partea piloților debutanți, trei dintre aceștia clasându-se la final în top 10. Sezonul recent încheiat a venit însă cu cele mai puține figuri noi memorabile din istoria clasei mici, doar un singur podium fiind reușit de Marco Bezzecchi în condiții atipice, la Motegi. Cel puțin zece nume și-au depus candidatura la titlu în pre-sezon, dar s-a văzut imediat cum Honda are un ascendent net în fața KTM, iar din tabăra celor cu motociclete nipone, Joan Mir este cu o clasă peste restul lumii.

După 10 succese, titlul cucerit cu două etape înainte de final de către spaniolul de la Leopard Racing are o greutate deosebită, dat fiind că rivalii cei mai apropiați sunt valori certe. Romano Fenati și Aron Canet au completat podiumul stagiunii, fiecare cu câte 3 victorii, iar la capitolul pole-uri suveran a fost Jorge Martin. Madrilenul a reușit să-și adjudece o manșă abia în finala de la Valencia, dar în exercițiul calificărilor s-a impus de 9 ori, depășind și cota lui Marc Marquez din acest an. Mir, în schimb, abia la penultima tentativă a bifat și el un pole înainte de a face pasul către categoria superioară. Ultima sa reprezentație la clasa mică a fost remarcabilă, cu o recuperare de pe 19 până pe 2, însă recordul lui Rossi de 11 victorii într-un sezon (1997) a rămas în picioare.

Fără îndoială, se aștepta mai mult de la vicecampionul en-titre Enea Bastianini, care nu s-a întâlnit în acest sezon cu victoria și a fost devansat net de coechipierul Canet. Conaționalul Nicolo Bulega nici măcar nu a urcat pe podium, iar pentru piloții de uzină KTM (Antonelli și Bendsneyder) această campanie a fost de coșmar. Pe modelele austriece s-au remarcat mai degrabă piloții echipelor private Platinum Bay Real Estate (Marcos Ramirez, Darryn Binder, Jaume Masia) și RBA (Juanfran Guevara și Gabriel Rodrigo). Prototipurile Mahindra și Peugeot nu au fost în măsură să deranjeze ordinea la vârf.

Clasament: 1.Joan Mir 341p 2.Romano Fenati 248p 3. Aron Canet 199p


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By