WTCR Marrakech: Tarquini și Hyundai în avantaj după runda marocană

Weekend-ul trecut a debutat mult așteptata stagiune a unei noi cupe mondiale de turisme, WTCR, în fapt fuziunea dintre WTCC intrat de mult în moarte clinică și seria cu un impact fulminant TCR International.  Rezultatele au fost în mare previzibile, i30-ul celor de la Hyundai pare mașina de bătut, însă victoriile bătrânului Tarquini au avut nevoie de ceva tactică.

Mulți s-au întrebat la ce se pot aștepta de la noua serie mondială, care va fi raportul de forțe și cum va funcționa mixul dintre titrații piloți din WTCC și cei din TCR. Ne-am dorit o luptă între campionul Thed Bjork și celălalt campion Jean-Karl Vernay și de asemenea am avut curiozitatea de a vedea la treabă 2 dintre cele mai galonate mașini TCR ale momentului, Hyundai-ul i30 dezvoltat de Gabriele Tarquini, cel care alături de Yvan Muller a prins și începuturile WTCC-ului din anii 2000 și Peugeot-ul 308, modelul care câștigă în ultimele luni mare parte din cursele de anduranță ce neneficiază și de prezența unei clase de turisme, TCR.

Fără îndoială cei nostalgici după echipa Audi ce a dominat ani la rând WEC-ul și-au dorit să vadă cât mai în față noile modele Audi RS3 LMS, aflate în cel de-al doilea an de dezvoltare, după un debut în 2017 anevoios. Tom Kristensen a testat vineri un astfel de model și s-a declarat încântat de comportamentul mașinii lui Vernay.

Spectacol la vârf în cele 3 curse, prima și a treia câștigate de veteranul de 56 de ani Gabriele Tarquini și a doua de Jean-Karl Vernay, nu prea a fost. Câștigătorii au reușit să își surprindă adversarii prin tactici defensive gândite exemplar, în pluton însă s-au dat bătălii aprige pentru poziții.

Prima cursă a debutat cu probleme pentru maghiarul Norbert Michelisz, plecat din coada grilei după ce a avut probleme mecanice în calificări, în incident fiind implicat și Tom Coronel și Frederic Vervisch. Manșa a doua a avut incidente izolate, protagoniști fiind Benjamin Lessennes și David Szabo de la Zengo Motorsport, rămas blocat pe pistă.

Un incident reprobabil s-a petrecut în cursa a treia, la start, unde patronul de echipă Yvan Muller l-a blocat pe Michelisz, favorizând avansarea pe podium pentru pilotul său Thed Bjork. De incident a beneficiat și mai tânărul nepot Yann Ehrlacher.

Localnicul Mehdi Bennani a avut momentul său de glorie în cursa secundă unde a luptat pentru victorie cu Vernay, dar în cele din urmă a încheiat manșa pe locul secund, urmat la distanță de Pepe Oriola ce a adus un podium pentru Cupra TCR, noua cosmetizare a modelului Seat Leon.

Modelul Volkswagen Golf a obținut 2 podiumuri aduse de Robb Huff în cursa 1 și Mehdi Bennani în cea de a doua, Audi bifând victoria în cursa 2 prin Vernay.

Honda, cu modelul Civic, nu s-a văzut în lupta pentru podium, per ansamblu Ehrlacher, Thompson și Guerrieri obținând clasări în top 6, evidențiindu-se Yann cu două locuri 4.

Cursele următoare vor fi probe de foc pentru mașinile Peugeot, aproape în performanțe de Hyundai, VW, Audi și Cupra, dar lipsite de cele câteva zecimi de secundă pe tur care să le implice în luptele importante, perdanți fiind și cele 2 modele Alfa Romeo Giulietta, a căror piloți s-au calificat la coada grilei și au fost victime ale diverselor incidente petrecute în cele 3 manșe.

Etapa următoare va avea loc în Ungaria, pe Hungaroring, în data de 29 aprilie, weekend-ul maghiar stârnind deja interesul lui Norbi Michelisz de a aduce ca wildcard echipa sa M1RA implicată în acest an în cupa europeană TCR. Din păcate pilotul confirmat nu este Tassi ci Daniel Nagy pe un model Hyundai i30.

 

 


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By